Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Cearta

- Cred că m-am exprimat foarte limpede.

Se așterne o liniște absolută între noi, în timp ce răsucesc informația cu disperare, pe toate părțile.

- Și ăsta ar fi schimbul? Carmina în locul banilor? întreb șocată.

- Da.

Tata se ridică în picioare, neliniștit.

- S-a auzit zgomot de fereastră spartă?

- O, nu m-aș mira să fie așa, îl asigur uluită. Eu aș sparge mai multe dacă aș fi în locul ei!

Neliniștea de pe chipul lui se accentuează.

- Chiar sper că vei avea ceva constructiv de spus, Eliza. Părerea ta contează foarte mult pentru Carmina.

Zâmbesc cu tristețe.

- Ce să-i spun? Dacă asta e situația, va accepta. Carmina e prea mândră ca să-și dezonoreze titlul. O cunosc mai bine decât voi amândoi.

Tata răsuflă ușurat.

- Deci crezi că va accepta?

Urăsc entuzismul de pe fața lui, când mie mi se întoarce stomacul pe dos.

- Da. Așa cred.

În mod sigur ceva s-a spart dincolo, și nu vreau să știu cum arată camera noastră. Discuția Carminei cu lord Hector pare că decurge foarte prost.

Cineva bate la ușă, și înainte să putem răspunde, un gardian înalt întră în salon, încruntat.

Sărim amândoi în picioare.

- E totul în regulă, domnule? întreabă Kiernan cu seriozitate, privind peste umărul tatei dincolo, către camerele goale.

- Cine vă dă voie să intrați așa? se răstește tata enervat.

Prin perete se aud strigăte înfundate.

- Ah! spune vag. Îmi cer iertare, domnule. Am crezut că de aici a căzut vaza. Se pare că e apartamentul celălalt.

Când se retrage, ieșim amândoi în urma lui, alarmați. Din apartamentul nostru se aud strigăte ascuțite.

Și, ca să fie și mai rău, James e postat în coridor, drept ca un stâlp, așteptând raportul lui Kiernan.

Încerc să-i ignor pe amândoi, ca și cum nu i-aș fi văzut vreodată.

- E apartamentul de lângă, raportează Kiernan, împingând ușa masivă din lemn fără să se obosească să mai bată.

James întinde o mână, oprindu-l.

- Lasă-mă pe mine.

- Da, domnule!

Nu ne oprește când intrăm în urma lui James.

Înăuntru, salonul arată ca un câmp de luptă. Mai lipsesc numai cadavrele.

Carmina are ochii umflați și năpădiți de vene roșii, iar fereastra dinspre curte e spartă.

Amuțește, privindu-i pe gardieni.

- Domnilor, salută lord Hector zâmbind încordat. Ne cerem iertare. Nu, nu suntem atacați, vă asigur! A fost un mic... incident.

Nu încetez să admir felul în care ochii albaștri ai lui James reușesc să rămână atât de reci în timp ce privește camera răvășită și fața umflată de plâns a Carminei. Chiar și eu aș putea să jur că n-a văzut-o niciodată, până azi.

- Înțeleg.

Tonul lui profesional pare să mai calmeze puțin spiritele. Se înclină politicos.

- Voi solicita schimbarea ferestrei. Între timp, tânăra doamnă va primi un apartament nou.