Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Visul

Dau din cap, neconvinsă.

- Poate tata va merge singur, spun plină de speranță.

Carmina mă privește cu asprime, în timp ce se strecoară în pat.

- Lizzy, toate familiile nobiliare își prezintă omagiul. E imposibil să lipsești! Cred că-ți dai seama de asta.

Mă strecor lângă ea, sub pătură, încă terifiată.

- Cum reușești? o întreb brusc. Ai coșmaruri... nu-i așa? Cu mama ta.

O simt crispându-se chiar dacă am stins deja lampa și e complet întuneric.

- Nu vreau să vorbesc despre asta, îmi spune printre dinți. Nu acum.

Accept răspunsul ei fără comentarii. Știu că visează urât- de multă vreme- dar nu vrea niciodată să-mi spună de ce. Nu insisit, însă asta mă duce cu gândul la propria mea problemă.

Oftez, întorcându-mă spre ea în întuneric.

- Îl visez pe Richard uneori.

Ea râde, și tensiunea începe să se risipească.

- Nu cred că te poate judeca cineva pentru asta, Lizzy. Sunt convinsă că-l visează multe femei. Și, după sărutul vostru acela, nici nu mă aștept...

- Nu, o opresc înfiorată. Nu înțelegi, îl visez... visez lucruri cu el. Că înotăm singuri într-un lac, că îmi pune flori în păr, că mă sărută pe gât...

Carmina râde în hohote sub pătură.

- Te poți opri acum, Lizzy. Nu trebuie să-mi spui chiar tot ce visezi. S-ar putea să mă corupi și pe mine, gândește-te. Eu nu am niciodată visuri erotice.

- Nu am... visuri erotice, protestez indignată. Niciodată nu am... las-o baltă. N-ai cum să înțelegi!

- Nu, admite ea amuzată, nu am cum. Pentru că nu m-am îndrăgostit încă, știi?

- Nici eu nu m-am îndrăgostit.

- Lizzy, l-ai sărutat într-un hal... nici nu vreau să aud. Nu te cred.

- M-a luat prin surprindere, atâta tot.

- Foarte bine dacă asta vrei să crezi, draga mea. Știi cum se spune, prefă-te până când devine realitate.

Urmează o clipă de tăcere, în care mă gândesc cu ce-aș putea să mă apăr, însă Carmina nu a terminat cu argumentele zdrobitoare.

- Și în plus, ai vrut să rămâi cu el. Ai vrut să rămâi cu un hoț necunoscut pe care nu-l știi decât de o săptămână, Lizzy. Îmi fac griji pentru sănătatea ta mintală.

- Nu știu ce m-a apucat... să spun chestia aia. Evident că n-aș putea să... Doamne, ce straniu!

Mi se înfierbântă fața numai la gândul că aș fi putut rămâne într-adevăr acolo, cu Richard, lăsându-l baltă pe tata și Conacul. Nu-mi închipui un gest mai scandalos.

Carmina se trage încet mai aproape de mine.

- Țin lampa aprinsă, murmură înăbușit.

- Ce? întreb surprinsă.

- Dorm cu lampa aprinsă, repetă din nou, stingherită. Fac față mai ușor viselor urâte... dacă e lumină în cameră.

- Oh!

Nu înțeleg de ce a schimbat subiectul atât de brusc, dar o las să vorbească. Pare că n-a terminat.

- Putem aprinde lampa din nou. De ce nu mi-ai spus?