O viaţă "normală"...✔

✴13. Prima zi de școală.✴

XIII.

Din păcate vacanţa de iarnă a luat sfârșit și e timpul să mergem la minunatul liceu. Băieții au plecat bine mersi într-un turneu de o lună prin America cică. Relația merge chiar mai bine decât m-aș fi așteptat. Taehyung s-a distantat de mine de la un timp, motivul neștiindu-l, bineînțeles. De-abia dacă-mi mai răspunde la salut. E suspicios.

M-am ridicat cu chiu cu vai din pat și am intrat în baie pentru a-mi face un duș pentru ziua asta ce se anunța a fi una oribilă.

După duș mi-am înfăşurat corpul într-un prosop nu foarte lung, și am ieșit din baie. M-am dus direct către dulap și mi-am luat uniforma. Da, trebuie să purtăm uniforme. Este alcătuită dintr-o fustă albastră, care după mine e prea scurtă, şi o cămaşă albă cu mâneci scurte. La mânecile cămăşii se găsesc două linii albastre. Sincer spunând,  arată ca un costum de marinar. La ţinută am adăugat și niște şosete lungi care-s puțin peste genunchi. Mi-am luat tenișii albaştri cu alb și am ieșit din cameră, dând peste Yui care e asortat cu mine.

— Pregătită pentru închisoarea învăţământului? întreabă Yui, venind spre mine.

— Să presupunem că da, îmi scarpin ceafa nesigură pe mine.

Am părăsit casa, îndreptându-ne într-un ritm lent spre liceu. Când am ajuns, mai că avea să ne facem cruce. Sunt o grămadă de oameni! Intrăm sfioși în curtea școlii și ducem lângă un copac imens. Directoarea a trecut pe la fiecare elev nou și ne-a dat un prim orar după care să ne orientăm.

Ne-am dus în sala indicată şi ne-am aşezat în ultimele rânduri de scaune. Au mai venit vreo douăzeci de elevi. Un băiat cu părul castaniu se așează lângă mine și începe să se holbeze.

— Te mai holbezi mult? mă întorc spre el.

— Scuze, scuze. Nu m-am putut abţine. Ești frumoasă, se uită în ochii mei și îmi zâmbeşte inofensiv.

— Frate, este luată. Să nu te prind că te atingi de ea, se bagă băiatul din dreapta mea în seamă.

— Și tu cine ar trebui să fii? întreabă cel de mai devreme.

— M--, nu apucă să termine că intră proful de chitară.

Ne-am ridicat cu toții în picioare pentru a-l saluta, iar proful s-a urcat pe șcenă, începând să-şi scrie numele pe tablă.

— Bună ziua, iubiții mei elevi. Mă voi prezenta din nou semestrul ăsta deoarece am observat că au sosit noi colegi. După cum scrie pe tablă, numele meu este Chung-Ho. Am douăzeci și trei de ani, iar în acest an am pus câteva reguli pe care ar trebui să le respectaţi. Numărul unu: Nu întârziaţi la ore! Fiți punctuali dacă vreți ca lumea să vă ia in serios. Numărul doi: Nu vreau să existe conflicte pe parcursul acestei ore! Și numărul trei: Nu vă credeţi mai presus decât ceilalți, deoarece nu sunteți. Toti sunteți egali, dar cu timpul vă puteți depăși încetul cu încetul. Ne-am înțeles? își trântește pumnul într-o masă.

— Înţeles! răspundem în cor.

— Perfect. Atunci să trecem la treabă. Știu că aici se află cei mai buni elevi deoarece ați fost selecționați. Deci, cine vrea să ne facă o demonstraţie? Adică să vină pe șcenă şi să ne cânte ceva, întreabă și în sală se lasă o liniște deplină. Serios? Nimeni? Bine, atunci am să aleg eu, spune acesta după un minut și începe să se plimbe prin sală. Tu! arată spre mine.

— E-eu? repet cu vocea tremurândă.

— Da. Vino! îmi intinde mâna.

Ies de pe rând, dar nu-i prind mâna. Murmură un "Urmează-mă" și mergem spre șcenă. Urcăm pe ea și iau o chitară clasică,  apoi mă sui pe un scaun înalt.