Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Ulița săracilor

Îl privesc trăgând în odaia de dincolo cu o valiză pătrată în mână, după care ușa se închide ermetic în urma lui.

Nu înțeleg ce face.

Carmina e năpădită de femei disperate care îi cer haine pentru copiii lor.

Mi se pune un nod în gât.

- Aduceți aici mâncarea, lady Eileen! mă cheamă o femeie bătrână, care pare mai lucidă decât celelalte. Hrană rece? Foarte bine! Nu, nu toată aici. Mai au nevoie și alte case.

- Dar e puțină, spun uimită, privind peste cele șapte- opt familii înghesuite  în bucătărie. Nu vă ajunge!

- Alții nu au deloc, îmi răspunde cu un zâmbet resemnat. Cel mai rău e că nu avem cu ce să facem supă pentru copii.

- Copii? repet, privind prin camera plină de adulți. Copiii sunt în cealaltă parte?

Bătrâna clatină din cap cu tristețe.

- James i- a izolat. Au friguri. Ne adunăm mai mulți într-o casă, pentru că nu sunt destule lemne.

Îmi vorbește cu atâta liniște, de parcă asta ar fi viața lor dintotdeauna.
Mă cutremur când îmi dau seama că aceștia sunt oamenii de la care moșierii cer impozite.

Brusc Ducele hoților crește în ochii mei până la rangul unui sfânt.
Oamenii aceștia fură ceea ce era de drept al lor, nimic mai mult. Se îngrijesc de țăranii din sate.

Mă uit spre Carmina, care pare gata să izbucnească în lacrimi, în timp ce își scoate propria haină ca să o ofere cuiva.

Zâmbesc stins când îmi dau seama că nimeni nu bagă de seamă hainele ei, în mulțimea de oameni disperați.

- Am dat tot, îmi spune Carmina răsuflând greu.

Își mușcă încontinuu buza de jos, ca să nu plângă.

- Am dat tot și nici măcar nu au ajuns, Lizzy! Și cred că sunt zeci de case ca asta!

Nu știu ce să-i răspund, așa că răsuflu ușurată când Richard intră în casă, schimbând dintr-o dată atmosfera.

- E totul în regulă? întreabă din prag, cu glas pătrunzător.

Mă întreb dacă oamenii simt aceeași putere emanând dinspre el pe care o simt eu când îl văd umplând tot cadrul ușii cu statura lui înaltă.

- Da, domnule, spune cineva cu reverență.

Am impresia că se uită la el cu o expresie aproape de venerație. Nimeni nu îndrăznește să-l îmbulzească și să-l sufoce ca pe James.

- Carmina? întrebă el, căutând- o cu privirea. Ai reușit să...

Ea îi arată geanta goală, cu o expresie de nefericire pe chip.

- Înțeleg.

Se întoarce spre mine, înmuindu- mi dintr-o dată genunchii.

- Eliza?

E pentru prima dată când îmi rostește numele și nu-mi pot înăbuși caldura arzătoare care- mi explodează în pântec, tăindu- mi suflarea.

Mă uit la el înspăimântată, și vinovăția începe să mă apese din nou.

E iubitul Carminei. E iubitul Carminei, Eliza!!!

- Eliza? repetă încă o dată, mai tare.

Ochii lui negri par să treacă direct prin mine, citindu- mi gândurile.
Mi se strânge stomacul.