Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

Libertate

- Poate, admit binevoitoare.

- Și spuneți că v- au legat mâinile, lady Eileen? Îmi puteți arăta unde?

Sunt sigură că detectez o notă de suspiciune în vocea bătrânului soldat, și- mi dau seama că, dacă n-aș fi rănită la încheieturi, aș trece drept complice.

Îmi întind brațele în față fără vorbă, cu o grimasă ușoară de suferință. Mi le-a legat strâns, fir-ar să fie! Va dura o vreme până voi putea scrie din nou.

- Domnilor, intervine tata iritat, sper că e clar că fiica mea a fost abuzată. Nu e nevoie să insistați! A fost cineva din casă! Unul dintre valeți poate... altfel nu aveau cum să știe de peretele secret, înțelegeți?! Îmi vreau averea înapoi, și repede!! Fiica mea trebuie să se căsătorească luna viitoare!

- Vă asigur că facem tot ce putem, sir Charles. Ducele Hoților ne-a provocat de prea multe ori. Îl vom prinde!

- Așa să faceți!

Îmi înclin capul grațios, salutându- i.

După plecarea gărzii, tata continuă să umble prin casă agitat, cu chipul livid.

- Trebuie să-i găsească! Trebuie să găsească banii, Eliza, altfel suntem ruinați!

Aprob cu o mișcare a capului, încercând să-mi ascund satisfacția printr-o tuse subită.

- Suntem ruinați, repetă tata neliniștit. Va trebui să dăm afară din sevitori, Dumnezeule! Doamne Dumnezeule!! Bijuteriile familiei, bani... impozitele!
Le voi da o listă cu piesele care lipsesc, asta am să fac. Trebuie să supravegheze bijutierii din tot regatul, până le vor găsi! Undeva trebuie să le vândă, nu-i așa?

Aprob din nou, îngrijorată. Tata nu e prost. Bijuteriile familiei sunt piese vechi, unice... dacă ajung pe piață, soldații regelui le vor lua urma. Sper că Ducele acela al hoților a luat în calcul această problemă. Pentru binele meu, sper că a luat- o în calcul...

******

- Nimic? După atâtea zile, nimic?!

Vocea gâtuită a tatei arată clar că e în pragul disperării.

A trecut deja o săptămână de la vizita hoților, și ancheta nu are sorți de izbândă.
Mai rău, azi- dimineață a sosit o scrisoare cu sigiliul casei Bradon, care l-a scos din sărite pe tata.

Nu mi-a spus încă despre ce e vorba, dar am bănuielile mele. Hector Bradon trebuie să fi aflat până acum că Garda regală nu a găsit nici hoții, nici bunurile furate.

Am pierdut o parte semnificativă din servitori. Practic, a mai rămas bunul Peter, valetul tatei, camerista mea, Millie, bucătăreasa, grădinarul și fata care o ajută pe Millie la curățenie.

Casa e straniu de goală, acum că a dispărut și argintăria din vitrine, și sfeșnicele de aur, și servitorii care umblau încontinuu pe scări.

- Suntem ruinați, Lizzie, îmi spune tata cu glasul frânt.

Mă uit la el peste masa lungă, și pare că a mai îmbătrânit dintr-o dată.

- I-am scris lui Hector ca să anulez logodna. A acceptat fără discuții, continuă cu glas înecat. Mama ta s-ar răsuci în mormânt dacă ar ști...

Își trage răsuflarea. Nu l-am văzut niciodată atât de dărâmat pe mândrul meu tată, și vinovăția începe să-mi apese pieptul ca o piatră de moară.

- Îmi pare rău, șoptesc cu sinceritate. O scoatem noi la capăt cumva, tată. 

Mă privește cu jale.