Doamna Hoților -vol. 1 Saga "Belgravian Hearts"

ATACUL

Carmina știe să coasă minunat și s-a distrat făcându- mi cadou tot felul de haine scandaloase pe care nu le-am purtat niciodată. Până acum.

Cu toate astea, am la îndemână caftanul lung, obișnuit, pe care-l voi pune peste cămașă mai târziu. Nu vreau să fiu chiar atât de dezgolită.

Până atunci, însă, mă așez pe covorul din fața șemineului, cu un pahar de apă în față, și deschid capacul verde al cutiei cu tamină.

Nu știu cât ar trebui să pun într-un pahar, dar bănuiesc că două lingurițe ar fi de ajuns.

Inspir adânc, în timp ce mă ridic, ca să mă așez pe marginea patului. Acum e partea în care beau, apoi mă așez pe perne, cu părul răsfirat, mă instruiesc în gând.

Și cu toate astea, zăbovesc. Nu e o prostie ce vreau să fac? Parcă nu vreau să mor. Sau poate...

Zgomote înăbușite îmi atrag pentru o clipă atenția. Tresar, lăsând paharul pe scrin.

Cineva umblă la ferestrele înalte din coridor, pentru că se aude un scârțâit aproape imperceptibil.

Cine poate umbla prin casă la ora asta târzie? Și de ce?

Mă îndrept spre ușă iritată, însă nu apuc s-o deschid, pentru că sare singură din perete, forțând zăvoarele.

Îmi scapă un țipăt involuntar și mă trag înapoi, împiedicîndu- mă jalnic de un taburet.

Două mâini mă înfășcă de umeri cu brutalitate, și ceva îmi astupă gura, înăbușindu- mi strigătele.

Mă zvârcolesc înnebunită, lovind cu picioarele, în timp ce mă chinui să văd, la lumina flăcărilor din șemineu, cine mă atacă.

Doi bărbați mă târăsc spre fereastră, de parcă ar vrea să-mi facă vânt de la etaj. Stomacul mi se strânge de groază.

Ce se întâmplă? Ce Dumnezeu se întâmplă ???

Al treilea bărbat stă neclintit în mijlocul camerei, cu un felinar ascuns între faldurile pelerinei negre, care îl acoperă din cap până-n picioare.

- Un sigur strigăt și ești moartă, îmi șoptește cu asprime vocea joasă, amenințătoare.

Asta e prea de tot!!

Nu mă pot abține. În ciuda situației îngrozitoare, nu mă pot abține. Soarta îmi joacă o farsă cruntă!

Un hohot nebun de râs îmi urcă în gât, în timp ce mă sprijinesc de peretele rece din spatele meu.

- Eram deja moartă, răspund cu o veselie sadică, arătând spre paharul de pe marginea scrinului. Domnilor, fiți onorabili și lăsați- mă să-mi beau otrava în liniște.

O lumină slabă scapără în cameră, aruncând umbre roșii pe hoții care mă țin imobilizată.

Bărbatul cu felinar face un pas înainte. Are fața ascunsă de capa largă, însă ochii lui negri lucesc periculos în întuneric.

Când ia în mână paharul de pe scrin, observ că poartă mănuși din piele neagră, care-i acoperă complet brațele.

Duce paharul la nas și-l adulmecă, după care face un semn cu mâna.

Sunt eliberată brusc de cei doi bărbați, care par la fel de surprinși de ordinul primit.

Bărbatul cu pelerină se întoarce spre mine lent.

- Lăsați- ne singuri, comandă încet.

Glasul acela îmi coboară ca o vibrație până în măruntaie. Sunt sigură că l-am mai auzit. Unde l-am auzit?