Fericirea lui Maceo ✔

Capitolul 8

Pornesc televizorul din sufragerie și o pun pe Angela în cărucior. Încerc să mă mișc cât de repede pot. Sunt recunoscătoare pentru mașina de spălat din baie. Pun acolo toate hainele fetiței și o pornesc. Îmi găsesc fetița cu ochii deschiși, încercând să fie atentă la sunetul care vine din direcția televizorului. Aduc tableta și o las pe masă, în cazul în care voi primi un mesaj. Deschid ușa de la balcon, pentru a aerisi puțin încăperea. Întregul apartament este extrem de elegant, foarte bine îngrijit. Nu îmi vine să cred că este deținut de către un burlac, care știe să aibă grijă de propria persoană. Mă apropii de micuța bibliotecă iar un zâmbet îmi ia sub stăpânire chipul când văd o carte cu numele tatălui lui Maceo pe cotor. O deschid iar pe prima pagină sunt trecute cuvintele „fiului meu. minunii mele". Oftez și realizez cât de puternică poate fi legătura dintre cei doi. Poate că este mezinul familiei, dar este atât de iubit. Atât de protejat.

Nu apuc să răsfoiesc prea multe pagini, deoarece se aude soneria tabletei iar asta mă îndeamnă să mă ridic de pe podea. Este un mesaj de la Chester, care mă anunță că Penelope a ajuns. Îmi reamintesc că are o cheie de la apartament, deci nu ar trebui să mă îngrijorez în vreun fel. Totuși, îmi este teamă de simplul fapt că voi fi singură, doar cu mama lui. Poate mă consideră o amenințare la adresa fiului ei, poate mă judecă și abia așteaptă să plec. Trebuie să știe că nu am de gând să profit de bunătatea lui Maceo. Că nu am de gând să îmi bat joc de el.

Las cartea unde am găsit-o și încerc să mă adun. Aud cheia cum se rotește în broască iar Penelope intră, zâmbind la vederea mea. O ajut cu plasele de cumpărături iar ea, exact cum am bănuit, pornește în căutarea Angelei. O ia în brațe iar asta îmi demonstrează că mă suportă. Nu mi-ar ține în brațe bebelușul și nu ar încerca să îi vorbească dacă și-ar dori să dispar.

— Te bucuri că mă vezi, bebelușă frumoasă? Sigur, și eu mă bucur să te văd, exclamă femeia iar fetița își întinde mănuțele. Se ghemuiește în brațele ei, creând o imagine adorabilă de-a dreptul. Penelope este pe deplin cucerită de către Angela. Fetița mea este iubită. Am siguranța aceea că suntem în siguranță, că orice ni se va întâmpla, vom ajutate. Dacă mi se va întâmpla ceva, știu că fiica mea va avea alături oameni care îi vor fi alături.

— Nu demult a plecat și Maceo. Cred că i-a fost dor de munca la spital.

— Prima lui iubire a fost medicina. De la cinci ani și-a promis că va fi medic și unde s-a ajuns. El și Byron și-au promis unul altuia că vor alege obstretică-ginecologie când bunica lui Byron a fost diagonisticată cu chisturi la ovare, anunță iar tristețea o acaparează imediat.

— Haideți să ne așezăm. Nu vă necăjiți, încerc să o liniștesc iar ea încuviințează. Se așează pe canapea, cu Angela în brațe, care pare destul de mulțumită cu toată atenția pe care o primește.

— Doamnă Sartori, nu vă pot obliga să îmi spuneți anumite aspecte care nu mă privesc.

— Maceo a prins drag de tine și încep să înțeleg de ce. Văd în ochii tăi cât de mult ții la el, cât de mult îți dorești să faci parte din viața lui. Are acest apartament de câteva luni bune și ești prima femeie pe care o aduce aici. Și nu îmi urmăresc fiul, să știu pe cine aduce în casa lui, dar am încredere în el și în deciziile lui. Dintotdeauna a fost foarte serios, sigur pe sine și mereu a știu ce își dorește. Pe cine anume își dorește, mă asigură iar gâtul mi se uscă. Știu foarte bine că, la un moment dat, va trebui să discut cu Maceo, să ne dăm amândoi seama ce anume se întâmplă între noi doi. Fiecare sărut pe care l-am împărțit a fost dulce, încărcat de cele mai arzătoare dorințe, care m-au făcut inima să bubuie. Tot mai tare. De fiecare dată.

— Și eu țin la el. Foarte mult. Și nu pentru că îmi oferă un acoperiș deasupra capului sau pentru că îmi oferă anumite obiecte la care nici nu am îndrăznit să visez. Reprezintă punctul meu de sprijin și o știe și el foarte bine. Mi-a salvat viața și nu îmi este rușine să recunosc asta, îi mărturisesc iar Penelope mă apucă de mână, dorindu-și să mă încurajeze. Să nu îmi fie teamă să îi vorbesc sau îi spun ce anume am pe suflet.