Fericirea lui Maceo ✔

Capitolul 7

Maceo mă ține în brațe și îmi permite să plâng. Nu îmi pune nici o întrebare, nu vrea să știe nimic. Doar mă ține aproape de pieptul, îmi masează spatele și mă mai sărută pe creștet. Aș vrea atât de mult să strig, să țip, dar nici un sunet nu iese. Nu sunt în stare de absolut nimic. De parcă monstrul acela este undeva pe lângă mine și m-ar judeca dacă aș îndrăzni să scot chiar și un singur sunet. Și chiar nu îmi mai doresc să fiu o persoană slabă în fața unui om precum Maceo.

O aud pe Angela cum plânge și reușesc să mă adun. Deși corpul îmi este amorțit, încheieturile și plămânii mă dor, îmi iau fetița în brațe. Mă las pe fotoliu și încerc, pe cât posibil, să nu adorm. Îl privesc pe Maceo care are expresia unui om extrem de adormit. Îmi zâmbește iar eu mă strâmb. Încerc să disting atmosfera, deși sunt perfect conștientă că nu prea îmi reușește. Îl privesc pe Maceo până adoarme și mă ridic. O las pe Angela în pătuțul ei și îl acopăr pe Maceo cu plapuma. Îl sărut pe creștet iar el zâmbește în somn. Însă nu mai cedez atât de ușor. Nu aș mai avea nimic de câștigat. Apuc una dintre pături și ies din cameră. Mă ghemuiesc pe canapeaua din sufragerie, cu fetița în brațe. Și, dintr-o dată, îmi doresc să plec. Vreau să plec din viața lui Maceo Sartori înainte de a fi prea târziu.

Trebuie să aștept. Măcar până când Angela va avea două săptămâni de viață. Mătușa Quinn nu mă va primi înapoi, în special cu un bebeluș. Voi încerca să caut un centru pentru proaspetele mămici. Telefonul meu mobil mi-a fost furat în ziua în care am fugit de la mătușa mea, deci nu mai am nici o sursă de informare. Lui Maceo nu pot să îi cer telefonul sau chiar laptopul, deoarece și-ar da imediat seama ce anume aș putea să fac. Sunt prinsă într-o situație cu adevărat complicată iar rezultatele nu vor fi deloc plăcute. Îl voi dezamăgi pe el, părinții lui, care au fost atât de primitori. Dar nu vreau să mai reprezint o povară.

Nu reușesc să închid un ochi toată noaptea. O leagăn pe Angela și încerc să îmi dau seama ce anume să fac în continuare. Pregătesc câteva sandwich-uri și câte o cană de cafea iar Maceo rămâne surprins când pășește în bucătărie. Îi zâmbesc, cu jumătate de gură, iar el își dă imediat seama că mă preocupă ceva. Însă preferă să nu mai spună nimic. Bea din cafea, își verifică telefonul și mă anunță că ar trebui să mă pregătesc. Nu îmi fac griji pentru mine, sper doar ca totul să fie în regulă cu Angela. Micuța mea fetiță nu are voie să simtă un gram de durere, nu are voie să sufere. Sunt în stare să trec și prin foc pentru binele copilului meu. Știu că are nevoie de mine, să am grijă de ea, să îi asigur un viitor.

Port aceiași rochie pe care am purtat-o și la cina cu familia Sartori. Îmi prind părul într-un coc și o îmbrac pe Angela. Fetița pare destul de trează, își ține ochii larg deschiși, și încearcă să fie mai alertă. Îl urmez pe Maceo, care pare vizibil agitat. Îngrijorat chiar. Pune scaunul de mașină pe bancheta din spate și mă ajută să mă așez. Urcă la volan, însă nu spune nimic. Mă privește în oglinda retrovizoare. Iar eu nu îmi doresc decât să mă fac cât se poate de mică, să dispar. Nu am dormit toată noaptea și chiar nu îmi doresc să îmi încep dimineața printr-o ceartă cu Maceo. Deși, judecând după focul din ochii lui, nu mai avem mult.

— Nu îi permite unui nenorocit să îți distrugă viața. Nu îi permite să distrugă ceea ce am putea construi. Ceea ce am putea avea, vorbește și aud motorul mașinii. Clipesc de câteva ori și îmi îndrept privirea asupra fetiței mele. O apuc de mânuță și încerc să îmi rețin lacrimile. Nici nu vreau să mă gândesc ce anume va simți în clipa în care va descoperi că am plecat. Mă va urî, dar va uita. Sper din tot sufletul să mă uite. Să uite că am existat vreodată.

Totul trece ca printr-o ceață. Și mă trezesc în biroul lui Byron, pe canapea, în timp ce fetiței mele îi sunt făcute câteva analize. Maceo e cu ea, deci nu ar trebui să mă tem. Mai degrabă, mă tem de privirea doctorului Paulsen. Poartă o pereche de pantaloni de stofă, închiși la culoare, o cămașă rozalie, o cravată de un burgundy extrem de elegant, de care este prinsă o agrafă aurie și un halat de spital, alb, pe care este brodat numele său.