𝐕Â𝐍𝐃𝐔𝐓Ă || 𝐉. 𝐉𝐊

37

— Urăsc viața și toată lumea asta, e toată de rahat.

Spun asta pentru că sunt cu picioarele rupte într-un șanț plin de nămol iar capul meu a început să sângereze.

— Off trebuie să ies de aici

Pe scurt sunt o handicapată. Nu mai pun gura pe alcool în viața mea.
Reușesc să ies cumva din acel șanț, îmi i-au tocurile și le arunc în pădurea alăturată.

— Acum fac și pe fantoma, super.

O i-au încet la vale încercând să ajung spre casă, sau oriunde altundeva.

§

Stau cu capul de 5 minute în toaletă sperând să îmi treacă voma asta usturătoare. Am băut ca un porc o spun sincer.

Ma adus Jimin acasă acum 30 de minute, sunt foarte îngrijorat față de Yza, sper doar să fie bine.

Mâine dimineață voi trece pe la ea, să văd dacă e bine. Acum încerc să mă spăl pe față și să merg să dorm, dar mai întâi voi face un duș, poate mă mai trezesc puțin.
...

Mi-a prins foarte bine dușul rece alături de o aspirină.
Stau tolănit în pat încercând să adorm dar eșuez, așa că mă ridic din pat și ies afară să iau puțin aer.

Pare foarte liniștit Seolul noaptea, dar chiar nu e așa, multe crime și jafuri se ascund în spatele luminițelor colorate. Un loc plin de pericole și persoane prost educate.

Aerul e destul de rece așa că decid să întru în casă dar când să pun mâna pe clanță o siluetă îmi apare pe cealaltă parte a casei.

Este nu foarte înaltă și are o rochie albă puțin peste genunchi, părul lung și ciufulit, abea umbla se legăna de pe un picior pe altul desculță.
Cine doamne umblă așa noaptea, doar dacă nu...

— oh vai. Yzabell!

Strig după ea când realizez cine e

— Yzabell!!

— Te rog! Doar lasă-mă în pace, vreau doar să ajung acasă.

— Ești bine?

— Par bine?

— Haide în casă te duc eu mâine acasă.

— Sau poți să mă duci acum acasă, nu am de gând să stau cu tine sub același acoperiș.

— Yza, te rog, știu că am greșit și că ți-am frânt inima dar te rog vino și dormi aici, promit că nu spun un cuvânt.

— Nu!

— Bine, atunci procedăm altfel.

— Ce faci? Dă-mă jos!

— Dacă nu asculți, trebuie să te iau forțat.

— Asta se numește răpire.

— Văd că vi de bună voie, deci.

— Te urăsc, Jeon Jungkook!

— Și eu te iubesc Yzabell Do-Hi

Știu că m-am purtat ca un nemernic dar chiar vreau să îndrept lucrurile între noi și să revenim la normal.

O aduc în casă ca pe un sac de cartofi, și o las sus în dormitor.
Merg spre dulap și iau de acolo un tricou mai lung și i-l înmânez

— Poftim, fă un duș ai nevoie.

— Mersi!

— Ai acolo prosoape.

§

Intru în baie și încep să plâng.
Nu pot să țin toate astea în mine, îl vreau să îmi fie aproape dar îl urăsc pentru tot ce mi-a făcut. Chiar dacă era să mă culc cu el azi la club poate nu aș fi regretat, aș fi făcut-o cu cineva pe care îl iubesc.

Îmi șterg lacrimile și intru în duș, mă clătesc ușor cu apa fierbinte și iau gelul său de duș care miroase a lămâiță, îmi pun puțin în palmă și încep să mă frec ușor cu el peste tot corpul.

[ce cringe a sunat asta]

Ies peste 20 de minute îmbrăcată cu tricoul lui care mulțumesc lui Dumnezeu că îmi trece peste genunchi.

— Mersi, chiar aveam nevoie de dușul ăsta.

— Având în vedere și în ce fel arătai acum ești ca nouă

— Poate pe dinafară.

— Uite... legat de ce s-a întâmplat în club...

— Uită Jungkook, doar uită totul a fost o greșeală, amândoi am fost sub influenta alcoolului, înțeleg.

— Bine, atunci te las să te odihnești, eu am plecat.

— Tu unde dormi?

— Ou păi și canapeaua e destul de moale, nu vreau să te simți și mai prost de atât.

— Mulțumesc! Noapte bună!

— Noapte bună!