Unul împotriva tuturor

Cap.1 - Mă pierd

"Mă pierd oriunde aș fi
Departe de lume
Departe de tot
M-aș bucura dacă aș ști
Pe unde să o iau
De unde să încep
Căci aceste drumuri lungi
Mă amețesc
Mă aburesc
Și nu știu dacă am să pricep vreodată
Care e sensul nostru
Și care ne este rolul
Aici, acum și în viitorul
Pe care îl așteptăm
Cu atâta frică
Și cu atâta nesiguranță "

.......................................................................

"Când eram mai mică, eram geloasă pe cei care se înțelegeau cu părinții lor"

Ăsta îmi este primul gând când mă trezesc dimineața. În drumul spre liceu, eu, muzica și aceleași priveliști ne întâlnim zilnic. Nimic schimbat, poate doar vremea de afară. Stau cu căștile în urechi, uitându-mă la fiecare casă, la fiecare om ce urcă în microbuz, la fiecare om ce așteaptă pe altcineva și tot așa mai departe.
În microbuz sunt multe alte atmosfere. Adolescenți mai hiperactivi de fel,(și foarte gălăgioși); oameni ce pleacă să-și rezolve niște lucruri, posibil(nu știu) și niște copii, cu aceeași stare ca și a mea(anxioși și singuratici). Aș asculta muzica din microbuz, dar nu-mi place. Sunt un fel de rock and kpop adict. Deci, ceea ce e în microbuz, îmi displace direct.

În drumul meu spre liceu, după coborârea din microbuz, întâlnesc tot felul de oameni. Oameni care se grăbesc spre muncă, oameni care își fac plimbarea de dimineață, alți copii și adolescenți care merg la ore(sau chiulesc de la prima oră). Undeva, într-un colț, prietena mea stă și așteaptă să cobor din microbuz. De multe ori uit că stă acolo, și mă sperii când își face apariția. "JINU"(acesta este numele ficțional) este cu aproape un an mai mare decât mine, dar culmea, e în clasa a 12A ,iar eu a 10A.
Pe Jinu nu o cunosc de mult timp, însă, pentru perioada de timp petrecută cu ea, ne-am format o legătură foarte strânsă. Ne împărtășim durerile și ne ajutăm una pe cealaltă. Din copilărie,și până acum,nu am avut cui spune tot ce simt eu cu adevărat. Jinu e singura persoană căreia i-am vorbit despre mine în amănunt.
De la prima mea întâlnire cu ea(când ne-am întâlnit întâmplător la ora de sport, deoarece aveam o oră de sport în comun cu clasa ei) și până la momentul actual, ne-am înțeles de minune. Într-adevăr, am început a crede zicala "Introvertiții se înțeleg grozav între ei". Așa a și fost.

........................................................................

Vineri:8.04.2022

"În dimineața asta mă doare groaznic în gât, ce mama naibii am făcut aseară?"

Privind situația mea, la ora 05:35 eu deja sunt trează, pregătind micul dejun pentru mine,sora mea mai mică și tata. Sora mai mare e la facultate în alt oraș, și vine ocazional pe acasă.
Pregătesc micul dejun, mă îmbrac pentru școală, o trezesc și pe sora mea mai mică, mâncăm și apoi mergem la școală. Ea învață în orășelul nostru natal, eu în orașul alăturat. E greu, dar nu așa de greu cum a fost la început.

Când ajung în oraș, observ că Jinu nu ajunsese încă, sau poate că plecase înainte. Însă era 7:40, de obicei,plecam cu ea de aici la 7:45.
Mă pun pe o bancă și mai aștept puțin.
Îmi displăcea total toată atmosfera asta toxică din oraș. Băieți care fluieră după fete, le pun piedică. IAX. Nu-mi trebuie așa ceva. Sau fenomenul ăla de băieți cu mașină care încearcă să agațe fete cu ajutorul mașinii. IAX, ăștia sunt deja taximetriști.
JINU:oufff, am obosit la cât am alergat,crede-mă, pentru mine alergatul e o crimă.
EU: Ai ajuns. Am crezut pentru o clipă că ai plecat înainte. Doamne ce gâfâi!
JINU: Eu cu un metru și un șnițel, de 35 de kg, să alerg de acasă până aici. Am făcut un adevărat efort. Ia stai.... iar ești posomorâtă. Ce e acuma?
EU: Nimic special, ca de obicei
JINU: Am înțeles. Eu zic să mergem, întârziem.
EU: Nu prea am chef de prima oră.
JINU: Crezi că eu am? Fetiță, de nu aveam oră cu moartea din Carpați, chiuleam de mult. Mișcă-te acuma, întârziem.
EU:Pfff, moartea din Carpați. Femeia aia mă sperie enorm . Miercuri ne-a dat drumul de la ultima oră. Miraculos
JINU: Ieri la noi, parcă era paralizată. Abia se mișca . Auzi, vii la sport azi, nu?
EU: Da, vin....
JINU: Te iubesc!
EU: Miercuri îți ziceam că nu vin la școală azi. Uite , sunt aici cu tine, mergând spre liceul ăla afurisit. Nu te abandonez așa hahahah. Pleci de la ultima oră, nu?
JINU: Da, mereu plec, ai uitat?
EU: Ahhh, da' chiar. Mergi cu colegele tale.
JINU: Nu, nu merg. Sunt certată cu ele.
EU: Hmmm.....
JINU: Stau cu tine azi, dacă pleci de la ultima oră și tu
EU: Profa de engleză oricum nu vine azi deci.....
JINU: Perfect.....ne plimbăm azi peste tot.
EU: Vreau să-ți cumpăr ceva azi,dacă tot vii cu mine.
JINU: Hmmm, mă faci curioasă. Ce cumperi?
EU: Surpriză.
JINU: Bine, bine, te țin eu minte.
EU: Iar începi.
JINU: Cine vorbește? Domnișoara posomorâtă care abia și-a găsit o prietenă, adică eu, pe care o iubește foarte muuuult, nu așa?
EU: Nu Jinu, nu te iubesc!
JINU: Cum nuuu? Gata, mă supăr!
EU: Glumeam tu. Normal că te iubesc.
JINU: Așa mai vii de acasă. Dă-mi mâna, ale mele sunt reci ca gheața.
EU: Iar ți-ai luat hoodie-ul ăla blestemat de la iubitul tău, fără buzunare. Ți-am zis să nu-l mai iei când e rece
JINU: Dar e gros...
EU: Degeaba dacă nu are buzunare ca să te încălzească
JINU: Dar ție mereu îți place să-mi încălzești mâinile, Jamieeee, încălzește-le!
EU: Daaa, îmi ceri să le încălzesc când deja ajungem, tare deșteaptă.
JINU: Deja? Doamne, abia e și 47. Ia, mergi după mine.
EU: Unde?
JINU: Am zis doar să vii, haide!
EU: Bine fie.

Jinu mergea spre blocurile părăsite din apropierea liceului. De obicei mergem acolo doar când avem ceva foarte important de discutat......
"Oare are ceva să-mi spună?"

Jinu făcea pași mărunți. Mă privea fix în ochi. Avea de spus ceva, o simțeam după privire. Intrând în blocurile părăsite, Jinu s-a repezit spre mine, strângându-mă tare în brațe.

JINU: Acum mă pot încălzi.
EU: Am venit aici doar ca să te încălzesc Jinu?
JINU: Nu doar asta......
EU: Atunci? Ai ceva?
JINU: Vreau doar să stăm așa. Pur și simplu mă simt mai bine, tu nu?
EU:Ba da....
JINU: Nici iubitul meu nu mă face să mă simt așa bine când îl strâng în brațe. La tine e ce ceva magic, de asta îmi place.
EU: Mda, se pare că nu mai pleci la prima oră
JINU: Dă-o naibii. Doar ține-mă în brațe.
EU:Toată ora?
JINU: Da.

Nu-mi dădeam seama dacă avea ceva, sau doar voia să stea așa. De o bucată de vreme, vrea să stea doar cu mine.
"Ciudat, Jinu să stea așa mult cu mine..... acuma ce ar trebui să fac mai exact?"
O priveam rușinoasă. S-a prins puternic de abdomenul meu. "Doarme?" Nu, nu dormea. Jinu se întoarce cu fața la mine, ne analizăm reciproc. Foarte ciudat , două fete într-un bloc părăsit, cine știe ce ar gândi lumea dacă ne-ar vedea. Mie mi-ar conveni totuși. Orientarea mea sexuală, nu privește pe nimeni( sunt bi).

JINU: Auzi, uneori mi-aș fi dorit să fii băiat
EU: Ai aici o fată cu apucături de băiat , ce mai vrei?
JINU: Și fată BI pe lângă (zicând pe un ton mai pervers).
EU: Iar începem Jinu
JINU: Ddadadadda..... Eu m-aș fi îndrăgostit de tine dacă erai băiat, sincer.
EU: Bravo ție .
JINU: Bine. Bravo mie. Dar, tu nu mi-ai zis ce simți pentru mine. Sau doar o simplă relație de prietenie?
EU: Acuma te legi de faptul că sunt BI, nu?
JINU: Dacă relația mea cu Andrew se duce naibii, că oricum se cam duce, nu m-ar deranja..La momentul actual, îmi ești un fel de amantă, hahahaha.
EU: O...kk..... nu mă așteptam la asta.
JINU: Ai ore importante azi?
EU: Nu.
JINU: Atunci, hai să stăm aici până te duci acasă.
EU: Bine.

6 ore în care ne-am spus ofurile. Și glumițe perverse. Am simțit cum Jinu încerca să se apropie mult de bariera mea de timiditate . Dacă bariera aia se rupe, deja ar trebui să-mi spun tot ce simt. Și nu doar declarații de iubire sau ceva, ci și lucruri despre traume, frici.
Nu vreau să o încarc cu așa ceva. Jinu are destule pe cap. Chiar și bacalaureatul.
Ne-am ținut în brațe foarte mult. Jinu nu-mi mai dădea drumul.

Înainte de a pleca acasă, i-am cumpărat niște vată de zahăr, deoarece îi plăcea mult.

JINU: Chiar trebuie să pleci?
EU: Normal, e cineva care mă așteaptă acasă.
JINU: Să-i transmiți salutări surorii tale
EU: Sigur. Haide, vin-o să te iau în brațe încă o dată . Imediat îmi pleacă și microbuzul.
JINU: Bineee. Ști, aveai niște versuri în rucsac. Îmi place. Dar cred că mai mult te-ai pierdut în sentimente neîmpărtășite . Aștept să-mi spui.
EU: Acum glumești sau vorbești serios?
JINU: Vorbesc serios Jamie, foarte serios. Chiar aștept.

Cu asta m-a lăsat moartă. Cred că mintea îmi joacă feste. Dar nu e așa
Jinu, fata obsedată de băieți din Coreea și din Animeuri.
Oh shit bitch. "Oare chiar vorbea serios?