Capitolul 39

520 73 56
                                    

Aisha— "Suferă în tăcere, plângi pe ascuns, dar orice s-ar întâmpla, îmbrățișează atât tristețea, cât și bucuria din viața ta."


      — Vei fi bine, totul va fi bine, Paige spune zâmbind, dar știu mult prea bine faptul că se abține să nu plângă.

      Încerc să zâmbesc la rândul meu, dar din nou, durerea asta idioată din piept, nu pare de acord.

     — Știu, șoptesc și apoi îl observ pe Aiden, care pare pe punctul de a claca emoțional. Unde... unde e Jacob? reușesc să întreb, uitându-mă după brunet. 

      — Trebuie să vină și el, răspunde Paige repede, apoi se ridică de pe patul meu. Aisha, ai mai trecut prin operații de genul, vei fi bine, continuă și nu pricep daă vrea să mă asigure pe mine, sau pe ea. 

      Probabil pe amândouă. 

      — Stai linișită, nu scapi atât... de ușor de mine, mă fâstâcesc puțin printre propriile cuvinte, iar ea chicotește scurt. 

      — Te vom aștepta să ne faci cinste, ok? îi aud și vocea lui Aiden, ca mai apoi să aprob scurt, sperând ca expresia feței mele să nu îmi trădeze nesiguranța din vene. 

       — Aș putea să vorbesc și eu cu iubita mea? aud mai apoi vocea mult prea cunoscută a lui Alastair, și îmi îndrept privirea încet înspre ușă. 

     Arată de parcă el ar fi pe punctul de a asista la o operație extrem de periculoasă, ci nu eu. Poate ar trebui să mă simt bine, știind că se frământă atât de mult pentru siguranța mea, dar nu o fac. Ba din contră, starea lui mă neliniștește și mai mult. Dacă arată astfel chiar înainte de ca operația să înceapă, atunci cum va reacționa, dacă în ruma acesteia, verdictul nu va fi unul pozitiv? Dacă... dacă nu voi reuși? Ce naiba se va întâmpla dacă voi muri?

      — Am înțeles, ușurel! Aiden bolborosește și apoi se apropie de mine. 

     Se apleacă încet, fără să îi pese de privirea aspră pe care Aiden i-o aruncă, ca mai apoi să mă sărute pe frunte, încet și cald. Sunt puțin surprinsă de gestul lui, dar nu reușesc să reacționez, căci iubitul meu este cel care mi-o ia înainte. 

      — Nu prea cred că vrei să începi chiar acum o ceartă, nu? îl întreabă și apoi Aiden doar rânjește slab, având încă privirea asupra mea. 

      — Ești o luptătoare, Aisha. Știi bine asta. Demonstreaz-o încă o dată, replică băiatul pe care înainte îl aveam la inimă mai mult decât aș fi crezut, și apoi aprob, nu foarte convinsă pe mine, sau pe propriile forțe. 

       — Ai grijă de Paige și Jacob, cât timp eu nu sunt prin preajmă, ok? Nu... nu vreau să își rupă gâtul unul altuia, încerc să glumesc, iar Paige inspiră adânc, ca mai apoi să îmi mângâie părul, privindu-mă cald.

       —  Am încredere în tine, Aisha. Știu că nu vei pleca atât de departe, încât să mă lași singură, spune prietena mea și eu doar zâmbesc. 

       —  Nu vei fi niciodată singură... îl vei avea mereu pe Aiden lângă tine, dar mai ales pe... Jacob. Nu mai pune stop sentimentelor, Paige, replic și ea pare că se gândește câteva secunde, apoi aprobă scurt, cu un zâmbet. 

      — Vom fi afară, pe tot parcusul operației.. Vom fi lângă tine, spune și doar gândul că toți vor aștepta pe hol, cu inimile cât un purice și cu speranțele ca ultimele arme disponibile, îmi face stomacul să se încolăcească într-un nod dureros de incertitudine. 

(Ne)Așteptând sfârșitulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum