Alastair— "Uneori nu te mai poți ascunde, iar ceea ce se află, este ceea ce te doare cel mai mult."
— O haide, recunoaște naibii odată! îmi urlă idiotul !
— Vrei naibii să cobori vocea? Suntem pe hol nebunule! comentez la rândul meu pe un ton mai ridicat, iar el strâmbă din nas.
— Atunci recunoaște. E așa de greu? mă întreabă cu sprânceana dreaptă ridicată și eu oftez.
M-a tras de limbă și i-am povestit despre vizita mea și a Aishei de ieri la orfelinat. Mare greșeală. La naiba, mare greșeală!
A început să mă ia peste picior spunând că am mers acolo doar cu o singură persoană până acum: Aisha. A început să mă descoase de parcă aș fi ascuns nu am habar ce secret de stat.
— Ce naiba vrei să recunosc? îl întreb plictisit, iar el își dă ochii peste cap.
— Că îți place Aisha, îl aud și îi dau una peste cap, atunci când observ niște priviri asupra noastră.
— Taci din bot! Nu vrei să aduci boxele și să dai de știre la întregul liceul? întreb și atunci când îi observ rânjetul, îmi dau seama că m-a luat gura pe dinainte.
— Ai recunoscut indirect! Știam eu! începe să se fâțâie precum o cățea în călduri, iar eu oftez.
Dintre toți proștii de pe planeta asta, eu pe ăsta a trebuit să mi-l găsesc drept cel mai bun prieten?
— Da, îmi place de ea, dar nu contează, șoptesc, ca mai apoi să o iau înainte.
— Cum adică nu contează, idiotule? Du-te și spune-i, îl aud, ca mai apoi să mă opresc și să îl privesc drept în ochi.
— Îi place de Aiden. Nu am de gând să mă bag între ei, dacă... dacă Aishei îi place, comentez și urăsc felul în care mă simt imediat.
Urăsc gândul ca Aisha să fie împreună cu idiotul ăla. De fapt... urăsc gândul ca ea să fie împreună cu orice altcineva, în afară de persoana mea.
Newt mă privește amuzat, iar eu nu pricep de ce naiba am recunoscut. Știam mai mult ca sigur că va face mișto de mine.
— Stau uneori și mă întreb de unde naiba ai căzut atunci când erai încă în scutece, replică și râde, iar eu îi dau o palmă peste ceafă.
— Măcar eu nu am dungă roșie în buletin, replic la rândul meu, ca mai apoi Newt să îmi arate degetul din mijloc.
— Tu chiar crezi că Aisha îl place pe Aiden? îi aud mai apoi întrebarea și îmi dau ochii peste cap.
Iubește să pună sare pe rană, asta e sigur.
— Da, îl place mai mult ca sigur, confirm și el începe să râdă.
— Tu chiar crezi că nu ar fi deja împreună, dacă s-ar fi plăcut reciproc?
Stau și mă gândesc câteva secunde, dar decid să nu îmi dau speranțe precum un puștan idiot.
— Probabil niciunul nu este suficient de îndrăzneț încât să facă primul pas. Oricum... de ce naiba vorbim despre asta? Chiar nu am chef, spun și atunci când îl observ pe Newt cum stă țintă și privește ceva anume, mă încrunt subtil.
Privesc în direcția în care se uită el deja, ca mai apoi să îmi încleștesc pumnii, atunci când îl văd pe idiotul de Jason. Dar nu faptul că îl văd mă irită mult mai mult decât de obicei, ci faptul că îi ține încheietura Aishei, fără să o lase să plece. De ce naiba își caută singur drumul înspre groapă?
— Înainte să faci ceva prostesc, să îți amintești că suntem încă pe holul liceului, îl aud pe prietenul meu, dar nu mai îi răspund, căci îmi grăbesc pașii înspre Asiha și nesuferitul de Jason.
Ajung în câteva secunde exact lângă ei, iar Newt se profilează în fața lui Jason.
— Dă-i drumul, spun pe un ton calm, încercând să nu uit faptul că dunt în incinta școlii.
Aisha mă privește cu un zâmbet slab, iar idiotul care o ține de mână, cu un rânjet.
— Marele Alastair a apărut din nou. Cum naiba se face că ești peste tot unde e ea? Va rămâne un mister, spune mai apoi, făcând referire la Aisha.
— Cum naiba se face că devii mai enervant pe zi ce trece? Nu ai vreun răspuns, nu? Se pare că și asta rămâne un misterl, îi întorc replica, iar Newt râde puțin.
Mă uit la mâna lui jegoasă, ca mai apoi să îi rup strânsoarea de pe încheietura Aishei, trăgând-o deoparte.
— Mersi, îmi șoptește și eu doar zâmbesc puțin.
— Nu credeam că aveam să apuc ziua în care să îl văd pe marele și puternicul Alastair atât de afectuos cu cineva. Ia spune, ți-a căzut cu tronc hm?
Îl privesc fără să îmi las vreo expresie să se citească pe față, în timp ce observ cum niște elevi se adună în jurul nostru. Normal... normal că nu putea să fie altfel.
— Las-o naibii în pace de acum, îl avertizez și vreau să plec, dar următorul lucru pe care îl aud, mă face să mă opresc.
— Am vrut doar să văd cât cere pe noapte. Am auzit și eu zvonurile, replică și nu mai mă pot abține, ca mai apoi să îi dau un pumn de toată frumusețea în moaca aia enervantă, iar el cade pe jos precum un cartof.
La naiba, cât de bine se simte!
— Alastair, calmează-te! o aud pe Aisha, ca mai apoi să îl văd pe nemernicul de Jason cum se ridică de joc, cu un ditamai rânjetul pe față.
— Da, drăguța asta are dreptate. Ar trebui să te calmezi... frățioare, pune accent pe ultimul cuvânt, iar eu simt cum toată încrederea de acum câteva secunde, mi se scurge printre degete.
Aisha mă privește derutată, iar cei din jur încep să șoptească între ei.
— Jason, ajunge! intervine Newt, dar nemernicul din fașa noastră, doar începe să râdă.
— Se pare că micul tău secret nu mai e atât de ascuns, hm? mă tachinează și chiar dacă aș vrea să îi dau o bătaie pe care să o țină minte toată viața, aleg să mă retrag și să plec.
Nu îmi pasă de privirile celor din jur în momentul de față. Nu îmi pasă de faptul că aud vocea lui Newt sau a Aishei, strigându-mi numele. Vreau doar să ies naibii de aici, cât mai departe de idiotul de Jason.
Nemernicul a spart sticla în care am ascuns secretul meu, iar acum nu pot face altceva decât să calc pe bucățelele sparte.
_______
Hello:))) Un capitol nou fiindcă da:) Este puțin cam scurt, dar am mai scris azi pe la vreo două cărți, deci merge:)
Cine ar fi crezut că se va întâmpla așa ceva?)
Vă aștept părerile în comentarii și ne citim la următorul capitol^^❤
CITEȘTI
(Ne)Așteptând sfârșitul
Teen Fiction||dramă|| dragoste|| ficțiune adolescenți|| Aisha Simson suferă de cardiopatie ischemică, o boală a inimii destul de periculoasă și care poate duce purtătorul spre ultimul drum de la o simplă mișcare greșită. Când și ultima rudă care nu a părăsi...
