Capitolul 8

3.9K 114 4
                                    

 *Lectură plăcută*
 
   Sebastian stătea în sala de conferințe alături de consiliu său dezbătând problema cu strigoii. De când aceștia îi răpise aleasa a prins o ură și mai mare pentru aceste scârboase creaturi. Ușa sălii se deschide trântindu-se, pe ea apărând nimeni alta decât sora lui care o observă că e nervoasă, dar acum nu e timpul de fițele ei de prințesă alintată.

   — Anka, în caz de nu ai observat se ține o ședință importanta aici. Unde arde de dai buzna așa? O întreabă pe sora sa.

   — Arde sufletul meu atunci când fratele meu e un nemernic care nu ține cont de părerile alesei lui! Strigă și toți cei din sală rămân uimiți când aud cuvântul "aleasă". Erau așa uimiți fiindcă regele nu a făcut încă publică găsirea alesei sale. Avea de gând să facă asta la Balul Nopții, dar scumpa lui surioară a stricat acest lucru.

   — Domnilor, ședința se anulează și se va reține mâine înainte de bal, vă doresc o zi bună. Spune și vampirii din sală se fac dispăruți. Singura lui problemă în momentul acesta fiind spuse-le surorii lui.

   — Ce te face să spui asta, Anka?

   — Nu te face că nu știi. Spune fata dându-și ochii peste cap. I-ai făcut mușcătura de însemnare fără să o întrebi, idiotule. Acum crede că ai însemnat-o ca un obiect și nimic mai mult.

   După cele auzite Sebastian se simțițe complet vinovat și singurul lucru pe care vrea să-l facă e să-și împace aleasa. Așa că plecă din sală îndreptându-se spre dormitor unde știa sigur că o găsește pe Evelyne. Datorită mușcăturii între ea și el s-a format o conexiune care îi permite să afle unde este iubita lui.

   Când Sebastian deschise ușa dormitorului, în mijlocul patului se afla Evelyne care se observa că tocmai ce plânsese. Fata îl simțise că intrase, dar nu a vrut să îl privească în ochi, era prea rănită.

   Nu a simțit niciodată asemenea sentimente pentru un bărbat , era ciudat că se simte așa atașată de el ținând cont că îl cunoaște doar de două zile. Sebastian face primul pas și se îndreaptă spre ea luându-o de mână și șoptindu-i.

   — Îmi pare rău că te-am făcut să plângi. Mă urăsc și îmi vine să mă pedepsesc singur pentru acest lucru. Dar crede-mă că nu m-am putut abține să nu te însemnez. Te rog, iartă-mă.

   — Trebuia să-mi spui, ți-aș fi dat voie la un moment dat. Vreau să te cunosc mai întâi fiindcă nu știu nimic despre, după să trecem la chestii serioase de cuplu.

  Spuse Evelyne și regele își dădu-se că s-a grăbit. Ei se întâlnise doar de două zile și el sărise pe ea ca un adolescent în călduri. Sebastian îi șterge urmele de lacrimi cu degetul mare și se întinse în pat cu capul ei pe pieptul său.

   — Mi-am dat seama unde am greșit, am sărit ca un adolescent în călduri pe tine și am uitat de lucrurile esențiale pentru a clădi o relație. Acum cu ce vrei să începem? O întreabă dându-i unul din zâmbetele lui criminale care o făcu să se piardă pentru câteva secunde.

   — Câți ani ai?

   — Destui de mulți. Spuse râzând de întrebarea inocentă a fetei care uitase că stă de vorbă cu un vampir care a trăit multe secole.

   — Dar să îți răspund la întrebarea, să zicem că nici stră-stră-stră-stră-străbunica ta nu era născută atunci. Acum spune-mi ceva despre tine, frumoasa mea regină. Spuse regele fata înroșindu-se la alintul regelui.

   — Am 19 ani, am trăit ălaturi de mătușile mele de când mă știu. Părinții mei au fost uciși când eram un bebeluș și ele au avut mare grijă de mine de atunci. Cred că sunt foarte îngrijorate că lipsesc de atât timp. Spuse fata curgându-i o lacrimă pe obraz, îi era foarte dor de ele. Sebastian îi șterse lacrima cu degetul mare mângâindu-i blând obrazul și nemaiputând să-și vadă aleasa suferind luase o decizie.

   — Nu mai plânge, micuțo. Mă doare că din ochii tăi cad lacrimi. Promit că o să te duc să îți vezi mătușile. Îi spune strâgând-o și mai tare în brațe.

   — Promiți? Întreabă fată nevenindu-i să creadă.

   — Promit.

   Fețele lor era așa de aproape încât fata simți respirația mentolată a regelui. De emoție își umezește buzele și apoi își mușcă buza de jos sub privirile lui Sebastian, acest gest înnebunindu-l. Ne putând să reziste tentației acesta mârâi și își lipise apăsat  gura de buzele dulci ale frumoasei sale.

   Evelyne fusese un pic surprinsă de asaltul lui Sebastian, dar se relaxase și începu să îi imite mișcările. Sebastian se răsucise și acum era deasupra ei mușcându-i buza de jos îndemându-o să-și deschidă gura pentru a duce sărutul mai departe.

   Eve nu își putea abține micile sunete de plăcere când limba lui Sebastian îi explora lăcătușul fierbinte. Sebastian își mutase pentru câteva secunde buzele pe gâtul fetei, dându-i timp să respire. Fata era extaziată de săruturile pe care alesul ei i le dădea și își puse mâinile pe spatele lui. Când acesta atinsese cu buzele locul în care o mușcase aceasta gemu tare, acest sunet încântându-i urechile lui Sebastian. Îi mai sărutase odată buzele și se desprinde de ea, iubea să o sărute, dar pentru un moment nu dorea ca lucrurile să meargă mai departe, era prea devreme și nu voia să o sperie.

   Se ridicase din pat și o învelise pe fată până în gât, cu toate că voia să mai stea cu ea mai avea de rezolvat niște treburi prin palat care nu pot fi amânate.

   — Trebuie să plec mai am niște treburi de rezolvat. Mâine va fi Balul Nopții unul dintre cele mai importante baluri ale noastre și atunci te voi prezenta tuturor ca aleasa mea și va fi și logodna noastră. Anka te va ajuta să te pregătești.

   — Bine. Atât reuși Evelyne să spună. Încă nu își revenise complet după momentele fierbinți dintre ei și vestea că mâine se logodea o făcea să fie și mai emoționată.

   — Ne vedem mai târziu. Își sărutase aleasa pe frunte și se face dispărut din dormitor.

*Capitol needitat*

Bună, dragele mele!! Am terminat de scris capitolul pe care am promis că îl postez diseară mai devreme și efectiv cred că e cel mai lung și mai bun capitol scris până acum. De acum voi scrie capitole de peste 1000 de cuvinte. Sper că vă place și ne revedem mâine cu un nou capitol din povestea celor doi îndrăgostiți. Zi faină în continuare!❤❤❤

  

  

Aleasa regeluiWhere stories live. Discover now