Capitolul 6

4K 132 6
                                    

   Apropierea dintre cei doi o luase în surprindere pe Evelyne, pur și simplu mâinile reci ale regelui îi dădeau în corp niște fiori plăcuți. Nu-i venea să creadă că ea era în fața unui bărbat numai cu un amărât de prosop pe ea. Mai mult ca sigur dacă era în asemenea ipostază cu alt bărbat se simțea rușinată, dar singurul lucru pe care și-l dorește în acest moment este buzele lui Sebastian lipite de ale sale, nu așteptă mult acest lucru fiindcă regele preia controrul lipindu-și gura de a fetei.

   Sebastian chiar nu putea să îți țină controlul atunci când era așa de aproape de alesa lui, pur și simplu, trupul micuț și buzele cărnoase ale fetei l-au ispitit. Buzele lui Evelyne erau așa de dulci și moi încât îl făcu pe Sebastian să își dorească mai mult. Așa că gura lui a coborât pe gândul fetei sărutând-o pe fată fix pe semnul regal care indica că este a lui.

   Evelyne nu își putea abține câteva gemete înfundate atunci când Sebastian începe să îi sărute și zgârie pielea gâtului cu dinții după sărutul răvășitor pe care l-au avut. Săruturile și mângâierile dulci continuă până când Evelyne simte o durere insuportabilă, Sebaatian o mușcase.

   Acesta nu avea de gând să o marcheză așa de repede, dar nu putea să trăiască cu gândul că fata îl va refuza atunci când îi va cere acest lucru. Evelyne începe să se lase moale în brațele lui Sebastian, mușcătura cu toate că regele nu a luat nici o gură de sânge din sângele fetei o făcuse să își piardă cunoștință.

************************************
Bună! Încă un capitol scurt, vă aduc la cunoștiință că vor exista și astfel de capitole, dar extrem de rar vă promit. De obicei fac capitolele astea scurte fiindcă nu mi se pare ok să amestec mai multe scene. Sper că vă place și ne auzim data viitoare cu un capitol lung. Vă pup!❤❣

Aleasa regeluiΌπου ζουν οι ιστορίες. Ανακάλυψε τώρα