Ares ASKIN

Capitolul I

Sunt exact 176 de pași între stația de autobuz şi casa în care locuiesc cu prietena mea, dar poţi face şi 200 dacă nu te grăbeşti sau dacă eşti pe tocuri. Trec de intersecţie și zâmbesc satisfăcută când zăresc casa pe care o împart cu colega mea de facultate si totodată cea mai veche prietena , Alexa. Recunosc ca este puțin cam mult spațiu pentru doua studente - trei dormitoare, doua băi, o bucătărie deschisa spre living şi două balcoane încărcate cu mușcate roșii . Desigur , nu mi-aș permite sa stau in chirie aici nici măcar o lună , dar , din fericire , casa este unul dintre generoasele cadouri primite de Alexa când împlinise vârsta de 18 ani .
Desi au trecut șapte luni de când m-am mutat aici, încă nu m-am acomodat aşa cum speram. O parte din mine regretă că a plecat din Dublin, orasul meu natal , dar nu aveam alta soluție în circumstanțele în care mă aflam atunci .

Deschid uşa şi ma descalţ de tenisii mei negri. Din uşa, arunc o privire în living - una din cele mai frumoase camere cu un stil pe gustul meu. Paletă cromatica a pereților, a mobilierului și a decorațiunilor denota comfort și simplitate. Culorile neutre au fost mereu cea mai sigura opțiune, deoarece se potrivesc atât unor dimensiuni mai reduse, cât și unui spațiu generos. Albul în combinație cu lemnul masiv, dar și negru se regăsesc cam în toate părțile. Studiind arhitectura de aproape trei ani zona de dining mereu mi s-a părut cel mai folositor spațiu din living. Sursele de lumina sunt foarte importante mai ales în zona aceasta pentru a permite desfășurarea în condiții optime ale activităților specifice , iar cele trei lampi suspendate cu lumini reci indeplinesc aceasta cerinta . Pe masa din lemn masiv este așezată o vaza cu trandafiri albi , primiti recent .
Alexa pare sa fie foarte concentrata asupra site-ului pe care îl citește , așa că nu îmi sesizează prezenta . Sta cu spatele indoit pe unul din scaunele de lemn , iar una din maini ii sustine capul .

-Hei!

Prietena mea trăsare speriată, aproape cazand de pe scaun. Mă privește preț de câteva secunde apoi îmi zâmbește dulce. Judecând după chipul obosit , cearcăne adânci și părul ud - nu îmi este greu să îmi dau seama că ziua Alexei nu a fost mai ușoară decât a mea .

-Bună! Cum a fost ziua ta ?

Se interesează politicoasa de ziua mea. Ma apropii, încercând sa îmi prind parul într-o coada, în timp ii povestesc ziua obositoare de care am avut parte. Mâncăm cina pregătită de ea, discutam despre mai multe subiecte, apoi ma retrag în jurul orei unsprezece pentru a face un dus și a ma odihni.

Ziua începuse ca oricare alta. Toţi cei pe care îi cunoşteam urau dimineţile de luni, dar pe mine nu mă deranjau. Ieri lucrasem dousprezece ore , timp in care cafeneaua nu se mai golea de clienti , asa ca astazi mi-am permis astazi sa nu merg la cursuri. Îmi place să ajung devreme la cafeneaua Fox Cafe, cafeneaua lui Frank şi a soţiei lui, Anne, să pregătesc termosul pentru ceai, să aranjez brioşele aduse de domnul Steerd, să aduc cutiile de lapte şi cornurile din magazia din spate. Frank are o obsesie cu vulpile, pe seama căreia eu, Anne si cele doua colege ale mele , Lara si Teressa râdem în fiecare zi. La fiecare masă este măcar câte o jucărie, tablou sau şerveţel cu o vulpe. Să nu mai spun de baie... Un adevărat altar al vulpilor.

Îmi pun şorţul negru, pornesc muzica, întorc semnul DESCHIS de pe uşă cu faţa spre stradă. Un râset destul de obosit, feminin se aude din spatele meu. Mă întorc şi îl privesc pe Frank cum îşi învârte soţia râzând pe piesă lentă ce se auzea din boxe. Un zâmbet mi se întipăreşte pe fată. Aşi vrea şi eu să ajung la vârsta ei şi să fiu atât de fericită. Ţin minte că Anne ne povestise cum de ziua ei primise cadou, această cafenea de la soţul ei. Era marele ei vis, acesta şi să îmbătrânească împreună cu Frank.

- Încă te mişti bine, Frank! Ţipă Lara zâmbind în timp ce şterge una din mese.

- Niciodată nu îmbătrânesc! Se laudă acesta, strângând-o pe Anne în braţe. Datorita ei , intineresc pe zi ce trece !