Cenușă: Dimensiunea Oglinzii

Nisipul Clepsidrei

Ziua cea mare venise. Arcaena era pregătită pentru a intra în camera Gândurilor unde Filvendor medita. Deschide ușa ușor, și se uită în jur. Mereu făcea acest lucru, crezând că va simți ceva nou.

"Ai de gând să stai acolo, să nu închizi ușa?" întrebă Filvendor deschizând un ochi.

Arcaena știa că nu mai are foarte mult timp, dar în același timp singura zi de pe an care o poate aduce cât mai aproape de fericire, după ce întreaga planetă fusese luată de un val de bacterie care a dus la pierirea tuturor dragi ei, nu era tristă.

Zâmbi și se așeză pe leagăn. Era unul foarte vechi. Ca și cum fusese practic luat de undeva și doar pus în camera lui, dar ce multe persoane nu știau era că acest leagăn fusese dat lui Filvendor de un înger. Filvendor era un tânăr de 25 de ani care avea puteri magice și totodată avea posibilitatea să transmită orice persoană în oricare zi dorește. Singura diferență este că puteai să vorbești cu cei ce plecaseră de pe pământ.Nu îi furnizase prea multe informații Arcanaei deoarece nu avea voie și trăia din visuri. Orice trimitere în timp, avea și un preț fiind acesta.

„Nu mi-ai spus niciodată de ce ți se spune Time Machine, deși e puțin cam evident." Spune Arcaena zâmbind.

"Ăsta este și motivul pentru care sunt, nu? Trimit – înregistrez – și fac persoane fericite."

„Pe bune, Filvendor!" zâmbi și își dădu ochii peste cap.

Arcaena stătea cuminte în timp ce se uita la Filvendor cum incanta o magie. Aparent vorbea cu îngerul și îi trasmitea singurul vis pe care Arcaena îl mai avea.

O dată ce ajungi în ziua în care nu mai ai niciunul, practic nu mai ai voie să ceri nimic, dar pe ea nu o deranja asta deoarece îi era dor de părinții ei. Nu mai simțea că avea motive pentru care să trăiască și cum lumea devenea mai rea, mai sălbatică, mai egoistă, viața de după apocalipsă nu o mai încânta.

Precauția a fost mereu la cote maxime, oamenii omorau pentru orice, făceau trocuri și pentru cel mai mic pont puteai fi omorât. Astfel de viața nu putea fi numită viață, iar Filvendor înțelegea perfect.

Dacă avea posibitatea, renunța demult la darul lui.

Arcaena a închis ochii, simțind transmisiunea la nivel spiritual, înhalând apoi expirând aerul simțit că timpul se oprește.Câteva secunde mai târziu, aude niște bătăi de palme. Se uita la pătura ce era pe iarbă, simțea vântul ce bătea ușor și apoi se uită la mama ei care zâmbea. Avea părul cârlionțat, ca ea, un zâmbet larg, buzele erau de culoarea trandafirului și apoi se uită la medalionul ce îl purta. Mereu se uita la el. Știa ca acolo se află o poză cu ea și cu tatăl ei, care se afla în stânga ei. El ținea o cameră în mână și făcea fotografii.

Știa cum va decurge ziua, mereu a știut, a vorbit tot timpul cu ei întrebând de cei dragi, depanând amintiri și totuși, pierdea ceva. Simțea că pierdea ceva!

„Nu era necesar să faci asta, draga mea!"spuse mama ei punând mâna ușor pe obraz. „Ți-ai irosit cel mai important vis pentru noi. Regula naturii este să nu trebuiască să vorbești cu cei ce au ajuns pe lumea cealaltă iar eu cu tatăl tău suntem mândrii de tine că ai ajuns o domnișoară puternică și curajoasă."

„Mă mai ține ceva aici?" întrebase Arcaena puțin iritată."Urăsc să văd în ce s-a transformat lumea, în ce m-am transformat eu! Pentru ce? Pentru cine? Zi de zi aud că moare cineva drag. Că nu pot dormi liniștită. Că apocalipsa asta blestemată ne-a luat tot, mamă!"

Și nu o putea blama. Știa. Mama ei știa, deoarece a fost într-o corporație unde armele biochimice erau moneda prezentului. Unde nu mai conta viața omului, unde tot ceea ce era periculos însemna bani. Iar când mama ei și-a dat seama unde se ajunge, a vrut efectiv să renunțe, dar nu a putut. A preferat să moară pentru fiica ei.

Tăcerea s-a instalat între cei 3, iar Arcaena a suspinând uitându-se iar la medalionul pe care îl avea, doar că acum observase ceva nou. Ceva ce poate era acolo, dar omisese.

Se afla o sticluță foarte mică care avea un fir de nisip.

Arcaena s-a uitat uimită la sticluță, apoi la mama ei și până să se retragă, mama ei a luat sticluța repede, a pus-o în palma ei și înainte ca Arcaena să dispară a spus: Vei trăi, Arcaena! Vei trăi! Visul tă este motivul pentru care trebuie să lupți!

Câteva secunde mai târziu, Arcaena s-a trezit buimacă pe leagăn. S-a uitat speriată la Filvendor și apoi, lacrimile au început să curgă ușor pe obraz.

Mama ei, renunțase la nisipul clepsidrei pentru ca Arcaena să trăiască!

Arcaena, nu mai putea din acel moment să își mai vadă familia.

Niciodată.