Moartea Asasinilor

Capitolul 7

     Ea nu zise nimic și cum Mason nu auzi nicio mișcare, subcomisarul se întoarse cu fața.

     – Ah, scuze, spuse el atunci când realiză că nu Jessica era cea care îl căuta.

     Avea în față o femeie înaltă, bine făcută, cu părul roșcat prins într-o coadă la spate și îmbrăcată în uniformă. Purta ochelari de soare pe care și-i dădu jos cu o mână, lăsând lumina să cadă pe chipul său, scoțându-i în evidență ochii verzi.

     – Inspector Sanders, se prezentă ea, întinzând mâna dreaptă către Mason, care se apropie de ea lovindu-se de colțul biroului și îi strânse mâna.

     – Subcomisar Clark, zise el pe un ton oficial. Nu trebuia să vii doar peste două săptămâni?

     – Lucrurile s-au întâmplat mai repede decât m-am așteptat, răspunse ea.

     Mason era deja la curent cu faptul că urmau să aibă o colegă nouă, dar era surprins să afle că deja era sosită. Sanders venise în locul unui inspector care ieșise la pensie la începutul anului și dacă își amintea bine, femeia lucrase în armată și ieșise de acolo recent pentru a se alătura poliției, unde primise gradul de inspector.

     – Ne-ai luat puțin prin surprindere, trebuie să recunosc, zise el. Bănuiesc că vei lucra în tura cealaltă.

     – Oh, nu, sunt în tura de dimineață. Așa mi s-a spus.

     – Serios? făcu el surprins. Înseamnă că așa o fi. Așteaptă o secundă să întreb dacă e gata biroul tău.

     Se așeză pe scaunul său rotativ și dădu un telefon scurt.

     – Mai durează cinci minute, o informă el. Ia loc, până atunci.

     Femeia se așeză pe scaunul din fața biroului, studiind încăperea cu privirea.

     – Ai lucrat în armată, nu-i așa? întrebă el, iar ea aprobă din cap. Sublocotenent?

     – Locotenent, îl corectă ea.

     – Ai dreptate, așa ai primit gradul de inspector. Greșeala mea. Cum ți se pare orașul?

     – E frumos, dar încă nu am apucat să îl văd. M-am mutat abia vineri.

     – Puteai să mai rămâi o săptămână înainte să te apuci de lucru, nu era o idee rea să cunoști puțin orașul înainte, dar e bine și așa.

     – Învăț repede, îmi place să lucrez, spuse ea serioasă.

     – Mă bucur să aud asta. Eu sunt puțin ocupat, dar o să rog pe cineva să îți facă cunoștință cu restul echipei, sper să te simți bine aici, cu noi.

     – Mulțumesc.

     – Ar trebui să fie gata curățenia, hai să mergem să vedem biroul, propuse Mason și se ridică de pe scaun.

     – Rose, zise ea ridicându-se la rândul ei și întinzându-i mâna.

     Subcomisarul păru puțin încurcat de gestul ei, dar îi răspunse repede, zâmbind scurt:

     – Mason.

     Ieșiră împreună din birou, iar Mason o zări pe coridor pe Jessica și o strigă. Ea se întoarse către el cu geanta pe umăr, semn că se pregătea să plece acasă.

     – Pleci? întrebă el mirat.

     – Aparent am greșit tura, zise ea nervoasă și părăsi clădirea.