Moartea Asasinilor

Capitolul 6

     — Doar dacă nu mă minți. Spune-mi ce știi, altfel o să aflu prin alte mijloace și ție o să ți se prelungească șederea aici, voi avea grijă personal de asta.

     Hughes părea că râdea în sinea lui și că situația i se părea caraghioasă. Își umezi buzele și se uită la subcomisar, coborî privirea și o ridică din nou, apoi se aplecă puțin peste masă și zise:

     — Îl mai știi pe frate-su?

     — A fost achitat la proces din lipsă de probe, își aminti Mason, iar Hughes aprobă.

     — A trecut pe aici în urmă cu câteva săptămâni. Știi de ce?

     — Uimește-mă.

     — A vrut să se consulte cu cineva cu o minte sclipitoare, precum a mea.

     „Scutește-mă", gândi subcomisarul.

     — În legătură cu?

     — Mie ce-mi iese din treaba asta dacă îți spun?

     — Nimic.

     — Atunci să ai o zi liniștită, subcomisare. Cred că a expirat timpul.

     — Nu te putem elibera mai devreme, știi bine asta. În schimb, dacă mă ajuți să aflu vinovatul, ți-l aduc să-ți țină companie și îl poți felicita cât dorești.

     Hughes zâmbi.

     — Nu contează despre ce am vorbit, poți afla singur de pe înregistrările audio-video. Întâmplarea face că i-am spus că Jones se temea cel mai mult și cel mai mult de ideea de a fi înecat, din cauza unei mici avertizări pe care i-am dat-o eu la un moment dat, zise el zâmbind în continuare.

     Subcomisarul nici nu avea nevoie de mai multe informații. Asta dorise să audă.

     — Dacă nu ai fi fost bolnav psihic, ai fi fost un agent de poliție bun, zise el și părăsi încăperea.

     David Jones, așadar...

II

     Inspectorul Black era în pauza de prânz atunci când primi telefon de la Clark, care avea noutăți.

     Mason îl puse la curent cu tot ceea ce aflase și îl lăsă să se ocupe singur de caz în continuare, întrucât îl considera ca și rezolvat, iar el avea pe cap și propriul serviciu, la care trebuia să se întoarcă din ziua următoare.

     Nu îl surprinsese deloc faptul că Ryan îl suspecta chiar pe fratele lui William. Cei doi nu erau în relații bune și din câte își amintea, încercaseră chiar să se șantajeze reciproc. William era puțin mai cumpătat, probabil pentru că la vremea respectivă avea o soție și un copil de un an, în timp de David, care era cu cinci ani mai mic, era extrem de impulsiv și de șiret. Îi păruse rău că nu pusese mâna și pe el, dar la urma urmei, odată devenit criminal, era de așteptat să facă o greșeală mai devreme sau mai târziu.

     Nu înțelegea ce interes avusese Hughes dezvăluindu-i acel aspect important în soluționarea cazului, dar Hughes făcea mereu lucruri lipsite de logică și îi plăcea să își dea importanță.

     În sfârșit, Mason se putea bucura de o după-masă liberă, așa cum ar fi trebuit să fie și ultimele două. Poate că ar fi trebuit să mai rămână cu Jessica la plimbare și să se întoarcă în oraș la ora planificată inițial...

III

     Mason se gândi că ar fi fost frumos din partea lui să se revanșeze față de colega sa pentru acel concediu nu foarte reușit și decise să îi facă o mică vizită și să o invite la cină la un restaurant bun din oraș.