Moartea Asasinilor

Capitolul 4

     — Și cu visul tău de a intra în FBI cum rămâne? întrebă Jessica, împingând în lateral o cutie goală de pizza.

     — Mi-e bine aici. Ar fi prea solicitant și periculos.

     Într-un fel, Jessicăi îi părea bine că Mason avea să rămână în acel loc de muncă. Era, înainte de toate, cel mai bun prieten al ei și s-ar fi simțit ciudat dacă el ar fi părăsit micul lor oraș pentru un loc de muncă mai bun. Pe de altă parte, ea îl cunoștea cel mai bine și știa că dorința lui încă de când intrase în departamentul de Narcotice era să ajungă agent FBI, la fel ca și bunicul său.

II

     — Ai pus costumele de baie? am întrebat-o pe Elora, după ce a închis geamantanul și mi l-a dat să îl duc pe hol.

     — Da, m-ai întrebat de două ori! mi-a răspuns ea, încruntându-se ușor. 

     — Nu te supăra! am zis eu ridicând mâinile. Verificam doar.

     — Știu, a zis ea și mi-a zâmbit. Am pregătit totul. Du-te înainte jos, eu mai verific o dată apartamentul și te ajung din urmă.

     Am încuviințat și am ieșit din apartamentul nostru cu geamantanul într-o mână și căutând în agenda telefonului un număr de taxi. Era joi și mai erau câteva zile până la Paști, iar eu și Elora așteptasem cu multă nerăbdare acel sfârșit de săptămână ca să putem pleca într-un mic concediu împreună.

     Ca recepționist, nu puteam să îmi iau foarte multe zile libere, dar reușisem să primesc o săptămână întreagă de concediu de sărbători și am decis pe ultima sută de metri să ne petrecem Paștele într-o stațiune montană aflată la aproximativ o sută de kilometri de casă.

     Pe măsură ce ne apropiam de destinație – călătorisem cu trenul, deoarece nu ne permiteam să ne cumpărăm o mașină – peisajul devenea din ce în ce mai frumos, iar aerul mai oxigenat. Elora stătea cu capul rezemat de umărul meu, iar eu o țineam în brațe, privind amândoi pe fereastră. Ne aflam undeva la șapte sute de metri altitudine, iar stațiunea în care urma să ne petrecem concediul se afla pe marginea unui lac montan ce acoperea o suprafață destul de mare și pe care deja îl puteam zări în stânga noastră.

     Rezervasem o cameră dublă pentru următoarele patru nopți și încă negociam între noi dacă să ne mai prelungim sejurul cu încă o noapte sau nu.

     Am ajuns în gară și am mers pe jos aproximativ șase sute de metri până la hotelul ce aștepta să ne găzduiască. Când l-am văzut în măreția lui, m-am întrebat dacă nu cumva greșisem locul, căci nu părea a fi un hotel unde veneau oameni simpli, ci mai degrabă cei cu situații materiale foarte bune, în timp ce noi aveam un venit modest. Adevărul era că nu fusese o idee rea să facem economii în ultimul an, iar Elora luase asta foarte în serios, astfel că ne-am permis câteva zile de relaxare mai speciale decât de obicei.

     — Uite, sunt oameni în lac! a spus Elora, ieșind pe balconul camerei noastre de la etajul al treilea. Nu e rece apa?

     — Ba cred că este, am răspuns eu, înfiorându-mă doar la acest gând. Dar poate că unora le place.

     — Nu aș intra acolo nici dacă m-ar plăti cineva! a zis ea. Cred că lacul este și adânc.

     — Este, am zis eu și am sărutat-o, apoi am luat-o de mână, trăgând-o înapoi în cameră pentru a începe să despachetăm.

III

     — Ce zici, sună bine? o întrebă Mason pe Jessica, în timp ce o conducea acasă.