VALAHII

PARTEA A II -A BRODERIA DIN MOLDOVA ÎN SECOLELE XV-XVIII

Broderia se situează între „artele somptuare", dezvoltate pe linia tradiţiei bizantine.Nu cunoaştem numele nici unuia dintre artiştii care au creat aceste broderii. Nici un document nu oferă informaţii despre existenţa vreunui atelier de broderie în Moldova. Cu toate acestea, grupurile stilistice atât de bine conturate par sa justifice opinia istoricilor de artă că în marile noastre mănăstiri, şi poate la curtea domnească, au funcţionat ateliere cu o neîntreruptă tradiţie.

Evoluţia broderiei moldoveneşti poate fi studiată sub aspect iconografic, stilistic şi tehnic.

Există mai multe categorii de broderi liturgice: epitafe, văluri de tâmplă (dvere), epitrahile, văluri liturgice, bederniţe, orare, văluri brodate, sacos-uri. (vezi Claudiu Paradais)

Broderia liturgică din Moldova a cunoscut patru mari epoci:

a) Epoca lui Alexandru cel Bun (preclasică); Este perioada de la începutul secolului XV, când se realizează sinteza între tradiţia bizantino-slavă, iconografia cappadociană şi viziunea moldovenească, aceea a unei monumentalităţi care se va desăvârşi în epoca lui Ştefan cel Mare.

Ilustrativ este Epitaful dăruit mănăstirii Neamţ de către călugărul Siluan, la 1437. Prin echilibrul compoziţional, prin desăvârşirea detaliilor şi expresivitate şi prin existenţa unui rafinat simţ al îmbinării culorilor, piesa dovedeşte că exista, la acea dată, un stil deja închegat, dincolo de căutările începutului. În acest epitaf apar definitiv statornicite cele mai de seamă caracteristici ale stilului broderiilor moldovenești.

b) Epoca lui Ștefan cel Mare (clasică). Este perioada de maximă înflorire a broderiei moldoveneşti. (epitafe, 2 Putna, 1 Dobrovăţ)

Deplină originalitate şi desăvârşire stilistică. Specifică este puterea de as concentra într-o compoziţie simplă, cu o arhitectură limpede, tensiunea dramatică a episodului reprezentat, dar şi intensitatea expresiei figurilor (Musicescu, Putna, p. 12). Personajele nu mai sunt dor hieratice, ci au expresii şi gesturi adânc omeneşti.

Colecţia de broderii din tezaurul mănăstirii Putna este considerată cea mai bogată şi cea mai valoroasă din întreg Orientul creştin.

c) Epoca lui Alexandru Lăpuşneanu este caracterizată de o viziune picturală.

Cele două dvere de la mănăstirea Slatina (1561), reprezentând „Schimbarea la faţă", au o plasticitate deosebită. Ele ţin însă de o cu totul altă viziune stilistică decât broderiile anterioare (p. 163). La partea inferioară sunt brodate cu măiestrie şi chipurile celor doi ctitori: Al. Lăpuşneanu şi doamna sa. La broderiile din epoca lui Lăpuşneanu se remarcă dispariţia monumentalului, printr-o extensiune a narativului ce fragmentează marile compoziţii în scene mici. Ansamblul încântă ochiul, prin caracterul său pictural, prin bogăţia de aur şi argint. Sensul sobrietăţii se pierde odată cu sensul hieratismului şi monumentalului.

Aici includem şi broderiile dăruite de Movileşti ctitoriei lor de la Suceviţa (sf. XVI).

d) Epoca lui Vasile Lupu; este caracterizată de o viziune pur decorativă;

Epitaful dăruit de Vasile Lupu mănăstirii Trei Ierarhi (1638) păstrează încă tradiţionala compoziţie, dincolo de somptuozitatea materialului folosit, a aurului şi argintului (p. 167).

Secolul XVII moldovenesc este încărcat de influenţe (a barocului occidental, dar şi de modelele orientale, venite prin Constantinopol). Creaţia nu mai este rodul propriilor căutări. Decorativul face din aceste broderii piese de mare lux. Figurile sunt însă monotone, inexpresive, mişcările lipsite de eleganţă, faldurile hainelor marcate la întâmplare. Un loc tot mai important revine decoraţiunilor florale. Din marea artă a epocii clasice s-a păstrat doar desăvârşirea tehnică, viziunea plastică s-a pierdut (p. 170).