VALAHII

PARTEA A II A Decoraţiile României sub domnia regelui Carol I (1866-1914)

1.Medalia Virtutea Militară.

Medalia reprezintă o cruce malteză înauntrul unui cerc de lauri. În centrul aversului se află un disc cu profilul Domnitorului Carol I (rege din 1881). În jurul acestuia este inscris textul : Carol Domn al României. Clasa a II-a era argintie, iar clasa I era aurită. Panglica era roşie, cu marginile albastre.[1]

Medalia Virtutea Militară clasa I.

Medalia era iniţial acordată ofiţerilor şi subofiţerilor care serviseraă o perioadă îndelungată în armată, dar după declanşarea războiului de independenţă s-a decis ca aceasta să fie acordată şi pentru fapte excepţionale pe front. Pentru a distinge între medaliile acordate pentru serviciu îndelungat şi cele acordate pentru fapte pe front, la prima categorie s-a adăugat, între medalie şi panglică, cifra XII.

Medalia Virtutea Militară clasa a II-a.

Până în timpul celui de-al doilea război mondial, medalia nu se mai acorda decât pentru fapte de arme şi se acorda subofiţerilor şi soldaţilor numai pentru fapte de arme excepţionale în faţa inamicului. Este cea mai înaltă distincţie militară românească pentru subofiţeri şi soldaţi.[2]

2. Ordinul Steaua României. Înfiinţarea ordinului a fost impusă de complexul evenimentelor epocii, în mod deosebit de izbucnirea Războiului de Independenţă 1877-1878, în vederea răsplătirii vitejiei şi spiritului de sacrificiu al oştenilor armatei noastre, cât şi a activităţii prestigioase a civililor. Forma generală a însemnului fusese stabilită încă de pe vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, conferind astfel Ordinului calitatea de a fi cel mai vechi ordin național românesc, totodată fiind și cea mai prestigioasă distincție națională. Însemnele Ordinului Steaua României pe timp de pace constau într-o cruce bizantină emailată în albastru şi înconjurată de raze, purtând deasupra coroana domnească.Centrul Crucii este un medalion de smalţ roşu închis, având pe avers vulturul cruciat, iar pe revers cifra domnească. Pe avers, împrejurul medalionului este un cerc de email albastru pe care se află deviza "IN FIDE SALUS" (Salvarea prin credinţă), înconjurat şi el de o ghirlandă de ramuri de stejar verde. Pe revers, centrul medalionului este înconjurat de o ghirlandă de stejar similară cu cea de pe avers. [3]Crucea este din argint aurit. Diametrul crucii este de 60 mm. Panglica ordinului este din moar roşu cu marginile albastru-închis de diferite mărimi.

Ordinul național "Steaua României" este cel mai vechi ordin național; a fost creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998.[1] Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român. În 1863, reluând discuțiile pentru înființarea unei distincții românești, domnitorul Alexandru Ioan Cuza contactează Casa Kretly, renumită casă de bijuterii, prin intermediul reprezentantului României la Paris. Aceasta va prezenta domnitorului un model de distincție ce va fi aprobat de domnitor și comandat în 1000 de bucăți. Inițial, Ordinul avea 5 grade: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer și Mare Cruce.Denumirea originală, propusă de domnitor era "Ordinul Unirii" iar cele două cifre încrustate, "5" și "24", simbolizau dubla alegere a domnitorului. Deasemenea pe decorație era încrustată și deviza: "Genere et cordres fratres" (Frați prin origini și simțiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decorația doar câtorva prieteni apropiați, majoritatea însemnelor rămânând în pivnițele palatului.[4]