VALAHII

VOLUMUL II. PARTEA I Ordine și decorații ale României în perioada 1866-1918

CUPRINS:

I.Ordine şi decoraţii: prezentare generală

II.Decoraţiile României sub domnia regelui Carol I

III.Ordine şi decoraţii din Primul Război Mondial (1916-1918)

I. Ordine şi decoraţii: prezentare generală

Alegerea ca domnitor a unui principe dintr-o familie suverană din apusul Europei, în persoana lui Carol de Hohenzollern-Siegmaringen, a însemnat împlinirea nu numai a unuia dintre dezideratele Partidei Naţionale, menţionate ca atare de către Divanurile ad-hoc, încă din 1859, ci şi un act de curaj al clasei politice româneşti, care a înţeles să acţioneze din nou - ca şi în cazul dublei alegeri a lui Cuza - şi să pună Poarta Otomană (şi Puterile garante), în faţa unui fapt împlinit. Venit dintr-o ţară cu puternice tradiţii în domeniul decoraţiilor, Carol, deşi constrâns prin firmanul de numire să nu instituie nici un fel de distincţii, nu se va împăca cu această situaţie şi va încerca să eludeze sau să modifice această constrângere. Prin tratative diplomatice, marele vizir va accepta ca domnitorul să poată institui decoraţii minore şi, ca urmare, în 1872, se instituie Medalia Virtutea Militară (decr.nr.987) şi Semnul Onorific pentru XVIII şi XXV de ani petrecuţi în armată (decr.1057). Medalia Virtutea Militară este o reluare a distincţiei creată de Cuza; avea două clase (de aur şi de argint), clasa a II-a acordându-se şi sergenţilor reangajaţi, pentru 12 ani de serviciu. Semnul Onorific se acorda numai ofiţerilor, fiind o decoraţie creată şi utilizată în numeroase state germane. Deoarece armata noastră era tânără, chiar ca ins tituţie modernă, iniţial s-a acordat distincţia şi ofiţerilor care împliniseră 18 ani de serviciu. Proclamarea Independenţei a dus şi la legiferarea, la data de 10 Mai 1877, şi a primului ordin românesc, Steaua României , care provenea, ca formă, din modificarea mai vechiului Ordin al Unirii, confecţionat la Paris în vremea lui Alexandru I. Cuza. În 1878, se instituie o serie de noi decoraţii legate în special de Războiul pentru neatârnare: Crucea Trecerea Dunării , Crucea Comemorativă Elisabeta , Medalia Apărătorilor Independenţei , Medalia Serviciul Credincios, dar şi acceptarea în ierarhia decoraţiilor româneşti a Medaliei Comemorative Ruse a Războiului din 1877-1878.[1]

Crucea Trecerea Dunării s-a acordat tuturor militarilor sau civililor care au făcut parte din armata operativă la sud de Dunăre, sau au servit-o, ca auxiliari; Crucea Comemorativă Elisabeta s-a conferit doamnelor care au ajutat la îngrijirea răniţilor şi bolnavilor din timpul campaniei 1877-1878. Ambele distincţii erau de tipul crucii repetate, la fel ca şi Ordinul Steaua României , această formă de cruce devenind, astfel, specific românească. Medalia Apărătorilor Independenţei s-a acordat întreg personalului mobilizat, indiferent dacă a luat parte la lupte sau a rămas în garnizoană la nord de Dunăre. Rusia, care după fiecare război emitea câte o medalie comemorativă, destinată trupelor participante la campanie, a conferit „Medalia Comemorativă Rusă a Războiului din 1877-1878", şi ofiţerilor şi soldaţilor români participanţi la luptele de la Plevna, primind în schimb Crucea „Trecerea Dunării", oferită de Carol trupelor ruse care au fost sub comanda sa la Plevna. Dintre toate decoraţiile instituite în 1878, numai Medalia „Serviciul Credincios" nu era legată direct de desfăşurarea conflictului, ci, ca şi Ordinul „Steaua României", se putea acorda ulterior, pentru merite civile sau militare.[2]