VII - "Nu realizăm adevărata valoare a lucrurilor decât după ce le pierdem."
- Mike, au ajuns... Ești gata?
Eram în camera mea cu Richy atunci când auzisem vocea lui Thomas.
- Da! A ieșit precum un vârtej din baie. Claire, vino puțin!
În living era mare agitație. Știam că azi vor veni la prânz Sam și Ryan însă nu mă mai aranjasem așa cum o făcusem aseară. Doar ce ieșisem din duș așa că aruncasem pe mine un pulover crem și o pereche de blugi simpli.
Am ridicat privirea către ușă pentru a-mi putea apărea în față imaginea unui bărbat puternic care aduce cu el un miros proaspăt. Ochii albaștri strălucitori mă priveau atent, iar buzele îi erau curbate într-un zâmbet care lăsa la vedere dantura perfectă. Cu siguranță era simpatic.
- O secundă, îl schimb pe Richy!
A ieșit din cameră lăsându-mă uimită de efectul pe care îl avusese asupra mea. Palmele mi se umeziseră, iar pomeții mei parcă luaseră foc. Nu trebuia să fiu atrasă de el! Nu trebuia, mai ales din pricina împrejurărilor, ultimei mele relații și situației mele. Iubisem un bărbat total diferit de domnul Williams. Un bărbat înalt, cu privirea întunecată și părul perfect aranjat, spre deosebire de Williams, care are cea mai senină privire pe care am văzut-o vreodată. El avea un caracter puternic și un orgoliu nemărginit. Era un bărbat pe care l-ai fi putut compara imediat cu un luptător, un bărbat care atrăgea multe priviri. Dar... Un bărbat care nu a trezit niciodată în mine emoțiile pe care le stârnește Michael. Nu știu de ce fac asemenea comparații, însă interesul pe care mi l-a trezit el, e mult prea mare.
Am luat copilul imediat ce l-am schimbat de haine și am ieșit din cameră.
- Bună ziua!
Nu pot să cred. Aproape că mi-a picat fața, sper că invitații nu observaseră expresia mea uimită. Ce naiba? Cât timp a trecut de când nu i-am văzut pe Sam și Ryan? Câteva ore, exact! Mi se pare că trecuseră câțiva zeci de ani.
- Oh, Claire... Ia loc, ei sunt Helen și Gregory, părinții mei. A spus făcându-mi semn să mă așez pe canapea lângă Thomas.
- Nu pot să mă abțin observând prezența atât de fermecătoare, încântat de cunoștință, domnișoară Johnson!
Domnul Williams îmi spusese asta provocându-i un zâmbet larg pe față lui Thomas, cât și soției sale, Helen.
- Ne bucurăm să te avem în preajmă, domnișoară!
Helen era o adevărată doamnă. Arăta minunat pentru vârsta ei. Rochia violet îi venea perfect pe trupul zvelt. Cu părul întunecat și sălbatic ce îi cădea pe umeri în adevărate cascade, fața îmbujorată scotea în evidență ochii atât de albaștri și pătrunzători.
- Mă bucur să vă cunosc! Am spus privind-o atent, iar ea mi-a zâmbit.
- Dar ce frumusețe!
Doamne cum deviază femeia asta, eu sunt amabilă, iar ea nici nu mă bagă în seamă. O fi ceva rudă cu Ella?
- El trebuie să fie nepotul meu. Și-a prins obrajii în palme apoi și-a apropiat brațele de mine încercând să-l ia pe Richy însă Mike a fost mai rapid.
- Nu, mamă! Te rog, doar ce a adormit și ne va lua o veșnicie să-l aducem pe făgaș normal dacă se trezește, o să te bucuri de prezența lui după ce se odihnește.
- Deci cu toate că nu este al tău, este la fel de vulcanic și vulnerabil ca tine! Vocea domnului Williams a răsunat în încăpere.
- Așa se pare, Thomas, crezi că îl poți duce în dormitor?
