II - "I'm glad I met you, I hope you know that."
Tânjisem după prezența lui în fiecare clipă a nopții. Mă acaparaseră din nou amintiri întunecate, iar noaptea a fost lungă și plină de suspine. Doar el m-ar fi putut face să mă simt mai bine atunci. Priveam ceasul din oră în oră așteptând dimineața. Timpul curgea lent, iar eu mă stingeam ușor odată cu întunericul nopții. Și pentru ce? Pentru o amintire? Pentru bărbat care până la urmă nici măcar nu știam dacă simte ceva pentru mine. Nici măcar eu nu știam ce simt pentru el, sau dacă simt.
*****************************************
Am coborât din mașină simțind un fior de plăcere. În sfârșit am ajuns. M-am tot gândit la ce îmi spusese Robert și mi-am dat seama că avea dreptate. Nu știu unde mi-a fost capul când am acceptat să mă mut. Ce mă voi face cu copilul? Dacă nu mă va asculta? Mă simțeam vinovată pentru ce făcusem. Am fost atât de egoistă, nu m-am gândit decât la mine și la cât de minunat o să fie să-mi petrec timpul cu Mike, fără vreo altă grijă. Acest sentiment a dispărut imediat ce l-am văzut pe el ieșind din clădire. Se apropia de mine ușor cu un zâmbet cald pe față. Arăta foarte bine azi. Cămașa albă pe sub sacoul albastru arăta perfect, la fel și pantalonii de culoarea untului. Atitudinea ușor răvășită și obosită i se potrivea, iar ochii aceia care ieșeau în evidență atât de vizibil pe chipul lui...
- Bună dimineața!
- Bună și îmi pare rău că am întârziat.
- E ok, haide! M-a poftit înăuntru făcându-mi semn cu mâna.
Am luat liftul până la apartamentul lui. Sau al lor. Sau... Al nostru? Mi-ar plăcea. Nu m-a încântat prea tare faptul că era tocmai la etajul treizeci, aveam rău de înălțime și asta nu era tocmai bine. L-am urmat pe Michael până în capătul holului imediat ce am coborât din lift. A zâmbit timid imediat ce am ajuns în fața unei uși imense din lemn.
- Sper să-ți placă! a șoptit, apoi m-a lăsat să intru prima în încăpere.
- Glumești?! E minunat!
Cred că începusem să renunț la ideea cu fobia față de înălțimi mari. Dormitorul meu nu era mic, dar nici imens, mobila toată era închisă la culoare. Sufrageria mobilată cu bun gust găzduia două fotolii franțuzești din piele neagră și o canapea mare de aceeași culoare. În colțul camerei era un ceas suedez înalt și vrede care dădea o tentă de vintage. Locuința era toată decorată în tonuri de alb și crem. Bucătăria era ornată cu faință albă aranjată tip mozaic, iar mobila era acoperită cu granit. Dulapurile ascundeau aparate electrocasnice pe care cel mai probabil nu știu să le folosesc.
- Foarte frumos! Îmi place mult!
- Mă bucur! A zâmbit privindu-mă atent.
- Dacă mai continuați așa îl veți trezi din nou pe James, iar eu voi pleca de aici. M-am săturat de serenadele lui.
Thomas Robertson era puțin mai scund decât prietenul său cel mai bun, Mike. Avea tenul închis, ochii căprui și părul castaniu închis. Nu părea prea plin de viață, cel puțin azi, și părea destul de vulnerabil.
- Salut, Thomas. Ea este Claire Johnson, noua dădacă a lui James.
- Thomas... Mi-a întins mâna studiindu-mă, cu toate că era puțin somnoros.
- Claire. Îmi pare bine să te cunosc, Thomas! Am încuviințat din cap.
- Eu trebuie să plec, ne vedem în două ore, am o ședință! Te rog să i-l prezinți tu pe Richy, Thomas. A spus Mike privind către ceasul de la mâna dreaptă, apoi a ieșit pe ușă.
