CALEA SPRE NICĂIERI - 2
Amuzamentul meu se accentua pe măsură ce urcam fiecare treaptă a scării lungi, spiralate, ce ducea spre apartamentul din vârf. Știam că se treziseră și mai ales că acum Bianca trebuia să știe că am plecat.
Când am intrat, i-am gasit pe soră-mea și Adrian la masă. Tata părea că abia se trezise. M-au ochit amândoi și eu am oftat. Eram conștientă că cei doi părinți știau, dar asta nu însemna neapărat că trebuia să le dau satisfacția că aveau mereu dreptate. Nu. Pâna si Bianca știa asta.
- Bună dimineața, am bombănit.
- Ash! a strigat tata, zâmbind. Și tu ai fost la o plimbare de dimineață?
- Eu? Între timp o priveam numai pe sorăă-mea cu un rânjet slab. Nu, nu. Eu am ieșit puțin la jogging, chiar după Bianca. Ne-am întâlnit în exterior, dar n-am stat împreună. Nu-i așa, Bianca?
Ea doar a dat din cap, roșind puțin, incapabilă să zică ceva împotriva minciunilor mele. Dar știa c-o făceam pentru binele ei. M-am așezat de cealaltă parte a surorii mele, încă zâmbindu-i. Apoi tata și-a pus postura de seriozitate la nivel maxim.
- Știu că n-așteptați asta cu plăcere - nici una din voi, dar Evernight e important...
Iar începea. Același discurs iar și iar... Mi-am mutat privirea, pentru a nu se observa că îmi roteam ochii. De cealaltă parte, Bianca a pufnit.
- Zău că nu vreu să vorbim iar despre asta acum, a zis ea.
- Da, am aprobat. Subiectul e prea plictisitor și ne va face să adormim la masă.
Colțurile gurii Biancăi s-au ridicat, iar din bucătărie a răsărit mama.
- Lasă-le-n pace, Adrian.
Ea ne-a pus la amândouă câte un pahar în mâna, ne-a sărutat pe creștet și s-a întors în bucătărie, de unde am auzit sfârâitul tigăii.
- În plus, dacă nu ne grăbim, o să-ntarziem la ședința de preorientare, a adăugat ea.
El s-a uitat la ceas și a mormăit.
- De ce programează chestiile astea atât de devreme? Doar nimeni nu-și poate dori să coboare acolo la ora asta.
- Știu.
Am sorbit din pahar ajungând la concluzia că ei n-au fost matinali niciodată. Deși au lucrat ca profesori de când mă știam și trebuiau să se trezească pentru a-și putea începe cursurile. M-am îndreptat spre Bianca și am șoptit:
- Frumoasă plimbare, hă?
- Chiar era necesar să o faci? Știi tu... Ca de obicei? a șoptit înapoi.
- Ești surioara mea, m-am apărat. Trebuia să te protejez de psihopați. Cine crezi că a dat cu conul acela?
Bianca a chicotit.
- Hei, ce e cu atâta șușoteală? ne-a atenționat vocea tatei.
- Nimic! am replicat noi simultan, zâmbind angelic.
El a clătinat din cap, iar eu am continuat către ea:
- Dar, Bianca ... Ți-a cam captat atenția știi-tu-cine.
Mi-a dat o palmă jucăușă peste umăr.
- Ash! Shhhh!
- Aveți ceva să ne spuneți, domnișoarelor?
- Nu! am spus noi iar la unison.
- Doamne... Dacă n-aș știi, aș crede că într-adevăr sunteți surori. Și gemene, a bălmajit tata.
YOU ARE READING
Calea spre nicaieri
Fantasy(Fantasy/Vampire/Werewolf/Teen Fiction) „Sentimentul de învrăjbire dintre cele două rase a fost prezent până în momentul actual. Dar tu ești cheia. Tu poți opri războiul și să echilibrezi această lume." Un loc în care trebuie să fi cel mai bun - as...
