Cap. IV

105 3 0
                                    

M-am trezit de dimineata in camera mea.Pentru cateva secunde nu-mi dădeam seama ce se intampla, dar dupa mi-am amintit totul.Gândurile din capul meu erau toate asa de amestecate...Si inima numai spun...nici nu stiam cum voi reactiona cand va veni Gray ca sa vorbim.Aseara i-am marturisit tot ce aveam pe suflet, cele doua cuvinte pe care nu vream sa le rostesc, le-am rostit fara a gandi...Sentimentele care vroiam să nu le afle niciodată le-am spus fără a mă mai gandi la consecințe.

Aud un zgomot din partea uşii, iar speriată să nu vină cumva Gray si să avem un contact vizual din nou, mă ascund un pătura si ma prefac că dorm.

Gray -Rose?

Eu -...

Gray -Hmm...încă nu te-ai trezit, spune el in şoaptă, sper că nu ți-am dat cumva răceala mea...

Oare se referea la...sărut?!?

Aud paşii lui cum se apropiau din ce în ce mai tare de patul meu.Acesta a venit până in dreptul meu şi s-a aşezat chiar lângă mine, aceea ce îmi făcea inima să bată îngrozitor de tare.

Cu o mânâ mi-a îndepărtat pătura de pe față, spunându-mi :

Gray -Ştiu că nu dormi, tremuri...

Nu am spus nimic şi m-am prefăcut în continuare că dorm.

Gray -Nu vrei...să vorbesti cu mine?Înțeleg...oarecum...şi eu mă simt ciudat, dar înțeleg că te-am obligat...nu trebuia să fac asta, îmi pare rău

Nu, nu pleca!Vroiam să întind mâna spre el, dar îmi era prea frică, cu greu m-am stăpânit să nu țip aceea ce vroiam să-i spun.Dar e mai bine aşa, dacă ştie lucrurile se vor complica...

Gray -După ce te trezeşti...caută-mă

Gray...simteam cum un fior de tristete ma cuprinde prin tot corpul...sau era de bucurie??Nici eu numai ştiam ce se întâmplă cu mine.

Mintea mea o lua razna...

Samantha -Rose, pot intra?

Eu -...da!

Nu puteam să o mint pe Samantha, a fost mai ceva ca o mamă.Simțeam că ei îi puteam spune orice, fără să-mi fie frică.

Eu -Samantha?

Samantha -Ce e draga mea?De ce eşti abătută?

Eu -Gray...

Samantha -Ce-i cu domnul Gray?

Eu -Eu...credcă...simt ceva pentru el, spun plecându-mi capul în jos.

Eu -Oh, scumpo, nu te întrista...Domnul Gray are o inimă mare, dar o ascunde în spatele muncii sale...Dar nu te da bătută aşa uşor!

Eu -Ai dreptate, îi spun schițând un zâmbet, mă duc să virbesc cu el.

Samantha -Succes!

Eu -Mulțumesc, strig eu din urmă la ea.

O să îi spun tot adevărul, toate sentimentele ascunse.Voi lămuri situația asta oricear fi!

Ajung în dreptul biroului lui.Dau să deschid uşa când aud zgomote din interiorul boroului.

??? -...Tu nu creatizezi ce faci??...

Gray -Ştiu foarte bine ce fac!!

Era o voce de femeie...iar Gray părea foarte nervos.Nu l-am mai auzit să țipe aşa înainte.

Îmi fac curaj şi dau buzna în birou.

Eu -G..Gray?Deranjez?

Gray -Rose...Nu...intră

??? -Rose?spune femeia misterioasă uitându-se la Gray

Gray -Betty, ea e Rose

Eu -Încântată

Betty -La fel...

Se îndreaptă spre ieşire, dar se întoarce aproape de uşa spre Gray şi îi reproşează :

Betty -Nu va mai ține mult tot teatrul ăsta, vei vedea, Gray.

I-a spus "Gray", fără domnule...Probabil e vro cunoştință de-a lui...sau...mai mult?

Eu -Îmi pare rau

Gray -Pentru ce?

Eu -Pentru tot...ştii prea bine că mă simt ca o povară pe umerii tăi...

Gray -Ştiu, şi vreau să fac în aşa fel încât să nu te mai gândeşti la asta

Eu -Gray...

Gray -Ce sa-ntâmplat?

Eu -Vreau...acasă

Simt cum o lacrimă mi se prelinge pe obraz.

Gray -Dar eşti acasă!

Încep să plâng haotic, speriindu-l pe Gray, dar de altfel şi pe mine.De ce plâng aşa, ce se întâmplă cu mine???

*¤Din perspectiva lui Gray¤*

Rose -Vreau acasă.

O lacrimă i se prelinge pe obraz.

Eu-Dar eşti acasă!

După ce am spus asta a încetul să plângă.Plângea chiar foarte tare.

Eu -Rose...ce sa întâmplat?

Rose -Nu ştiu..*sob*...dar vreau acasă...

Nu mai pot să o mint...adevărul trebuie să iasă la iveală...

Cine sunt...?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum