Parfum De Toamnă

20. Probleme de cuplu

  - Rezolv eu.

  Georgy nu e în camera mamei, nici în a mea, este în camera oaspeților. Nu putem intra, deoarece a încuiat ușa. E gravă situația dacă vrea să fie singură. În copilărie, de obicei, când voia să fie singură, considera că e mai bine așa, pentru a nu strica cheful altora. Pe mine nu mă deranja. Putea să plângă cât vrea pe umărul meu. Și acum poate. Filip forțează de câteva ori ușa până Georgy strigă la noi.

  - Lăsați-mă în pace!

  - Deschide ușa, iubire! Nu te va judeca nimeni, încearcă Filip să o convingă. Hai să vorbim!

  - Nu vreau. Vreau să fiu singură.

  Înțeleg. Știu ce să fac. Îmi pun o mână pe umărul lui Filip.

  - Filip... Lasă-mă singură cu ea. Mă descurc. În calitate de fată, o înțeleg mai bine.

  Dă să spună ceva, dar se răzgândește și pleacă cu fața în pământ. Mă descurc, chiar dacă nu am mai făcut asta de mult. Bat ușor în ușă și vorbesc cu blândețe:

  - Georgy, sunt eu. Filip a plecat. Lasă-mă să intru. Mie îmi poți spune orice. Chiar și oricât de nebunesc și stupid ar fi acel lucru, eu te ascult fascinată. Ai încredere. Te rog...

  Se lasă o tăcere neobișnuită. Nu cred că îmi va deschide. Aud un zgomot, iar ușa se deschide. Huh! Am reușit. Georgy stă cu capul în jos, încercând să-și ascundă fața roșie după părul castaniu, ciufulit. Trec pe lângă ea, așezându-mă în pat. Se freacă la ochi și se întoarce către mine, dar îmi evită privirea. Încă nu a trecut complet peste trecut, se pare.

  - Te ascult.

  Îmi aduce aminte de mama și de mine când veneam acasă supărată, din cauza unor certuri cu o prietenă sau a unor lucruri pe care nu puteam să ni le permitem, iar mama venea să mă calmeze. Exact ca mama, o invit pe Georgy să se așeze lângă mine. Parcă îmi văd mama, stând în prag și urmărindu-mă, zâmbind. Felicitări, Emma! Devi o femeie în toată firea. Vreau să fiu o femeie ca tine, mamă.

  - Mi s-a urât să greșesc mereu, începe Georgy să vorbească. Uneori mă întreb cum de nu mi se împiedică capul de gât. Nu îmi place că stângăciile mele îi distrug imaginea lui Filip. E a nu știu câta oară când stric un moment frumosm Am impresia că se va despărți de mine cât de curând. Prea se luptă singur cu mine.

  - Prostii. În aceste momente sigur îmi sparge gresia din bucătărie la cât bate cu piciorul stresat de griji pentru tine. Georgy, omul ăsta te iubește cu adevărat.

Ea își înăbușește un râset și, apoi iar plânge.

- Sunt sigură că pe el nu-l deranjează că strici momentul. Pe el... și pe mine ne deranjează că te strici pe tine. Georgy... Poate tu crezi că ești o stângace, dar noi te considerăm minunată. În ochii noștrii nu vei fi niciodată ceva rău. Crede-mă. Dacă nu ai fii tu în casa asta, zâmbetele pe care ni le provoci, ar apărea foarte rar. Ești grozavă și te invidiez pentru asta. Mereu trebuie să existe și bine, și rău, cum ai și tu calități și defecte. E echilibrul vieții.

  Până și eu rămân impresionată de vorbele pe care le-am spus. Uau! De când am devenit atât de înțeleaptă? Cine sunt? Georgy nu poate să mai spună nimic. Se uită la mâinile ei, căutând răspunsuri. Zâmbește, apoi se uită la mine. Părea cu totul și cu totul altă persoană cu fața asta tristă. Am o altă persoană în fața mea acum. E slabă, lipsită de puteri, de culoare. Nu mai strălucește puternic, dar emană căldură. Mă trezesc luată în brațe. Oh, nu! Iar mă copleșesc sentimentele. Nu plânge, Emma. NU PLÂNGE!