Capitolul 3

679 45 5
                                    

- Buna? Harry mi-a repetat salutul. Buna?! Florence, nu ne-am vazut de un an intregnenorocit si tot ce primesc este un buna?! La inceput, am crezut ca e nervos, dar apoi si-a trecut edgetul sau mare peste obrazul meu, chiar sub pleoapa inferioara. 

Zambetul sau a oscilat si fruntea i s-a incretit, dar doar pentru o clipa.

Mi-am dat ochii peste cap si m-am intors sa plec, cel putin, asta intentionam sa fac. Mana lui Harry s-a infasurat in jurul taliei mele de indata ce si-a dat seama ce vreau sa fac. 

- Da-mi drumul, am spus. Nu am nevoie de o bona si sunt sigura ca tu ai alte lucruri de care sa te ocupi.

- Este o zicala, sa nu ucizi mesagerul, mi-a soptit acesta, pe un tpn jos. Incercam sa te protezej. Nu ma invinui pe mine pentru lucrurile pe care Zayn le-a facut.

- Da-mi drumul. Am repetat, atintindu-l cu o privire veninoasa, tonul vocii mele fiind dur si serios.

Spre surprinderea mea, Harry s-a supus. De pbicei, nu lasa pe nimeni sa-i spuna ce sa faca. E Harry Arlington, la urma urmelor.

Tanar milionar, mostenitor al uneia dintre cele mai mari averi din lume: de ce i-ar lasa el pe alti oameni sa-i spuna ce sa faca? Pun pariu ca si lui Keith ii este greu sa-l stapaneasca pe Harry.

De indata ce m-a eliberat din stransoarea sa, i-am aruncat o privire confuza.

Mi-a afisat din nou un zambet larg, evidentiindu-i gropitele.

Ce n-as da sa-i pot sparge cativa dinti.

- Majordom? A strigat, cu un accent Britanic exagerat. Atunci a fost momentul in care l-am observat pe barbatul de varsta mijlocie, imbracat intr-un costum negru. Du bagajele donmisoarei O'Hera inapoi la conac. Zambetul sau s-a largit, afisandu-si toti dintii albi, pe masura ce ochii lui ma priveau insistent. Noi mergem la o plimbare. Mi-a desprins mana de pe manerul bagajului ce-l tineam si m-a tras dupa el spre iesire, aruncand nici macar o privire in urma lui.

- Oh, te rog, mereu ai vrut sa vizitezi New York-ul cand erai mai mica. Da-mi voie sa-ti prezint tot ce are Manhatten-ul de oferit!

- Harry da-mi drumul! Am protestat, incercand sa-mi sustrag mana din stransoare sa, dar nu mi-a permis. Printre zambete si rasete, am putut sesiza frustrare.

In ciuda faptului ca nu suntem in cele mai bune relatii din primul am de studentie si o parte din ce-l de-al doilea pe care l-am petrecut la Ivy Hills, am fost prieteni o mare majoritate a vietii noastre.

Am fost prieteni de cand aveam noua ani: aproape sapte ani de prietenie. Poate ca a dezvoltat un sentiment de vinovatie si remuscare pentru acele sapte minute de convorbire telefonica? Am analizat posibilitatea pentru cateva clipe, dar apoi mi-am amintit ca e vorba de Harry Arlington.

Lui Hrry Arlington nu-i pasa de nimeni altcineva decat unica sa persoana. Ma indoies ca ar fi vreo posibilitate sa simta vreo urma de vinovatie, chiar si daca ar fi omorat un catelus.

- Unde vrei sa mergem prima data? M-a intrebat cu o voce joasa, seducatoare. 

Ne indreptam spre usile unui lift ce urma sa ne coboare in parcarea subterana.

Am aruncat o scruta privire in urma mea si l-am zarit pe majordomul lui Harry ocupandu-se de bagajele mele.

- Majordomul e duce inapoi la conac. Mi-a explicat Harry, strangandu-mi mana. Nu-ti face griji, Florence, bagajul tau e in regula. Nu e ca si cum acolo ar fi ceva ce nu am putea inlocui. Chestia aia veche nu ar fi incaput in masina mea. 

- Harry da-mi drumul la mana. Am murmurat, aproape soptind. Incercam, intr-un mod subtil, sa-mi eliberez palma din stransoarea sa; nu voiram sa cauzez vreo scena in mojlocul aeroportului.

- Iti amintesti cand aveam 11 ani si te-am intrebat ca, daca ai putea sa vizitezi toata lumea, unde ar fi prima ta destinatie? Iar tu ai raspuns New York fara nicio ezitare. Ai spus ca vrei sa vezi taxiurile galbene. Si-a intors privirea spre mine pret de o secunda, trangandu-ma apoi in liftul gol.

Mi-am smuls mana dintr-a lui in momentul in care am pasit in lift, stand in cel mai indepartat colt de el. Mi-am incrucisat mainile la piept si am decis sa-l ignor. Au trecut cam, zece minute iar el deja ma controleaza.

Florence O''Herra, tu esti o femeie tanara, independenta, tu nu te vei lasa agresata de el, indiferent cat de intimidant pare a fi. Arata-i ca tu nu esti cineva cu care ar vrea sa se puna. Mi-a spus subconstientul meu.

Doar ca nu era atat de usor.

- Nu vreau sa merg nicaieri cu tine. Am spus. Doar du-ma acasa la tine si lasa-ma sa sufar in mizeria mea, singura,

Usile liftului s-au inchis iar Harry a apasat butonul ce urma sa ne coboare in parcarea subterana.

Eram singura cu Harry intr-un spatiu anexat.

Acesta a inceput sa rada.

- Esti suparata pe mine pentru un lucru ce nu -am facut.

L-am ingorat. 

- Doar du-ma acasa la tine. Cu cat ma inchid mai repede intr-o camera departe de tine, cu atat mai bine. Mi-am ridicat privirea spre Harry. Mi-e teama ca daca mai sta mult in preajma ta, IQ-ul meu va scadea considerabil.

Acesta a inceput sa ranjeasca:

- De fapt, se intampla sa fiu un student premiant. Oricum, mereu am fost mai destept de cat ine, Flore Bear, iti amintesti?

- Nu ma mira, din moment ce tatal tau isi pernite sa angajeze profesori universitari platiti cu sute de dolari pe ora doar ca sa te invete pe tine.

Ranjetul lui Harry a inceput sa se mareasca, privirea acestuia fiind inca atintita asupra mea, lucru ce ma facea sa ma simt incomod.

Usile liftului s-au deschis iar eu a profitat de oportunitatea de a presara cat mai mult spatiu intre mine si Harry.

Dar nu am apucat sa fac decat coi pasi in afara liftului, ca Harry a facut ceva ce m-a luat prin surprindere.

Mi-a apucat talia cu o forta de nedescris si si-a folosit propiul copr pentru am alipi de peretele rece si ud al liftului.

Apoi, m-a sarutat, disperat si aproape agresiv.

Mana sa aflata pe talia mea me aducea din ce-n-ce mai aproape de el, presandu-si buzele sale peste ale mele cu ceva ce se simte precum pasiune.

Mana lui s-a incolacit in jurul taliei, fortandu-ma sa-mi presez corpul de al lui.

________________________________________________________

Agh, e a treia oara cand scriu capitolul asta ( nu intrebati de ce, probleme technice )

Oricum, eu sper ca va place si ca a meritat sa-mi stresez nervii cu tradusul aceluiasi capitol de trei ori.

Hhmm, se incinge treaba intre Harry si Florence, nu? Abia astept sa vad ce urmeaza!

Dar, pana atunci, sfarsit de vacanta placut! :*

~ by @MollyNight ~ 

~ all rights reserved to Molly Night ~

Elites (18+) || în editareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum