ÎNCREDERE

Capitolul 3

Acest capitol îl dedic Ioanei Barbu, care azi-noapte a umblat cu sfeşnicul şi  m-a facut să râd, exact când aveam mare nevoie. 

Capitolul 3

Anna

— Poftim? întreb şocată.

— Eu şi tatăl tău ne despărţim, repetă mama calm.

Mă uit la ea şi parcă îmi vorbeşte altă persoană,  cuvintele pe care le spune trec parcă pe lângă mine. Nu le înţeleg.

— De ce? reuşesc să articulez într-un final.

— Aşa credem că e mai bine pentru toată lumea Anna, spune tata apropiindu-se de mine şi aşezându-mi o mână caldă pe umăr. Vreau să ştii că te iubim la fel de mult şi nu e vina ta, pentru ce se întâmplă.

— Ai crescut, eşti aproape adult, continuă mama, eşti capabilă să înțelegi. Mai ai trei săptămâni de şcoala din acest semestru, la şfarşitul acestei veri, vei începe o nouă etapă a vieţii tale, vei merge la colegiu. Faptul că noi ne despărțim, nu afectează cu nimic planurile pe care le ai în legătură cu viitorul tău. Eu şi tatăl tău te vom susţine în continuare, în tot ce vrei să faci, doar că nu vom mai fi împreună. Viaţa noastră se va derula separat de acum încolo.

— Eu voi pleca într-o săptămână la New York, spune tata, vei rămâne cu mama ta aici toată vara, până vei pleca la colegiu.

Îi privesc pe amândoi, dorindu-mi ca tot ce aud să fie doar o glumă proastă, dar ei sunt atât de serioşi şi îngrijoraţi. Nu e sigur o glumă de prost gust, e pe bune! Ai mei vor să se despartă! Totul e plănuit, cu atâta grijă parcă. Se uită la mine amândoi şi parcă aşteaptă să zic ceva. Un semn că am înţeles.

Mă uit şi eu la ei. Nu zic nimic, dar în sufletul meu, urlu. Mă ridic, îi dau mamei cheia de la mașină şi le zic.

— Bine! Apoi mă întorc cu spatele şi dau să plec.

— Scumpo… încearcă mama să zică, în timp ce eu ies pe ușă livingului.

— Las-o să se liniștească Miriam, aud glasul tatei.

Fără să mă gândesc, ies din casă în mare viteză. Trec alergând pe lângă maşinile parcate pe alee şi fac dreapta pe trotuar, alerg tot mai repede şi îmi simt lacrimile adunându-se în colţul ochilor. Alerg fără să văd nimic în jur. Ca prin vis îmi aud numele. Mă opresc şi întorc capul nesigură şi îl văd pe Michael în stradă, aproape de trotuarul pe care sunt, călare pe motocicleta lui. Se uită la mine zâmbind apoi se încruntă, văzându-mă că plâng.

— Ce s-a întâmplat? întreabă el, oprind motorul, trecându-şi apoi piciorul peste şa, coboară şi vine către mine. Anna? Ai păţit ceva? mă întreabă îngrijorat, în timp ce mă apucă de braţe şi trăgându-mă mai aproape se uită în ochii mei.

— Du-mă de aici, şoptesc. Te rog.

— Unde vrei să mergi? mă întreabă.

— Nu ştiu, răspund, oriunde.

— Bine, zice el trăgându-mă după el. Urcă! îmi zice în timp ce el însuşi încălecă şaua din nou şi porni motorul.

Urc pe locul din spate, ţinându-mă de el. Îl văd cum îşi dă jos geaca de piele neagră, rămânâd în tricou. Se întoarce şi mi-o dă.

— Pune asta pe tine! O să fie frig.

Mă îmbrac cu geaca lui care păstrează încă căldura trupului său.