ÎNCREDERE

Capitolul 2

Capitolul 2

 

Anna

Îmi întorc capul spre uşă în acelaşi timp cu fetele.

— Simon! ţipă Laura în timp ce se aruncă în braţele fratelui său, de ce nu ne-ai anunţat că vii?

— Şi să pierd minunată reprezentaţie? zise el uitându-se la mine cu ochii mici.

Îi urmăresc privirea şi abia atunci realizez că sunt dezbrăcată. Mă uit disperată în jur căutându-mi cu privirea tricoul şi îl văd căzut lângă canapea. Nici nu îmi mai amintesc cum am ajuns acolo şi l-am apucat cu ambele mâini, iar într-o secundă l-am şi tras pe mine. Apoi, încep să-mi strâng părul, rulând-ul la spate şi făcându-i un nod. Sunt prea nervoasă ca să pot vorbi.

Danna opreşte muzica. Liniştea îmi ţipă în urechi.

Simon este fratele Laurei şi îi seamănă perfect. Părul blond de culoarea nisipului, conturul feței şi ochii negrii care îi sunt umbriţi de gene lungi şi dese. E un tip înalt, peste medie, cam 6 picioare  şi ceva aş zice eu, umerii lui laţi se ghicesc pe sub cămașa albă descheiată la ultimul nasture şi sacoul elegant care i se potriveşte perfect. Laura îi vine până la umăr. E cu cinci ani mai mare decât ea. A terminat facultatea de arhitectură anul trecut şi acum lucrează pentru o companie de construcţii din Washington. Nu l-am mai văzut de trei ani şi mi se pare atât de schimbat, mult mai matur decât îl ştiam eu.

— Bună, spune Simon, uitându-se în continuare la mine cu ochii zâmbitori. Vă distraţi bine?

— Bună, zice şi Danna, da, super.

Mi-a trecut beţia instantaneu. Mă simt aşa stânjenită, în acest moment tot ce îmi doresc e doar să se deschidă podeaua şi să dispar sub ea.

Simon se tot uita la mine şi dându-i drumul din braţe Laurei, întreabă cu glas egal.

— E ceva de mâncare? Mor de foame.

— Da, spune Laura, mergând spre bucătărie îi înşiră meniul, avem friptură la tavă şi cartofi franţuzeşti, salată.

— Ceva desert, întrebă el fără să se mişte din loc, tot uitându-se la mine cu privirea aia a lui care nu spunea nimic.

— Îngheţată… se aude glasul Laurei din bucătărie.

Simon îşi desprinse într-un final privirea de la mine şi merge şi el spre bucătărie.

— Unde sunt ai noştri?

— Tata are o conferinţa în Washington, iar dacă mai rămâneai un puţin pe acolo, poate vă întâlneaţi, spune Laura, chiar mă mir că nu te-au sunat. Se întorc mâine.

Danna se apropie de mine şi îmi zâmbește.

— Nu cred că e cazul să faci faţa asta.

— Mda, zic eu, nici nu trebuie să mă agit, că doar nu eram decât dezbrăcată…

— Dezbrăcată, da și arătai chiar bine, ridică ea sprâncenele.

— Da? Mulţumesc! Ce păcat că nu sunt de aceeaşi părere, spun eu sec.

— Anna exagerezi, Simon a mai văzut femei…

— Oh, sunt convinsă, doar că nu voiam să mă vadă şi pe mine! zic eu ţâfnoasă plecând spre baie.

Îmi spăl faţa cu apă rece să îmi mai revin. Mă privesc în oglindă. Nu o să mă mai intimideze nimeni…îmi zic în cap.

Ies din baie şi mă îndrept spre bucătărie unde sunt doar Laura şi Danna, Simon lipsește din peisaj, ce bine, o situație mai puțin stânjenitoare pentru mine.