ÎNCREDERE

Capitolul 12

Capitolul 12

Anna

Stau în mașină la Michael, pe scaunul din dreapta în timp ce el ne conduce încet către casă. Îşi ține relaxat, o mână pe volan iar cu cealaltă, mă ține pe mine, mângâindu-mi ușor degetele pe toată lungimea lor.

Nu pot să cred că m-am purtat aşa. Parcă nu am fost eu, berea să fi fost de vină? Hm, acum dau vina pe orice m-ar putea disculpa. Reacție tipică a lașilor, normal.

Dar senzațiile trăite în brațele lui, mă fac şi acum să tremur, să îmi simt inima tresărind. Roșesc cu gândul la ceea ce s-a întâmplat.

Oh, Doamne!

Ne apropiem de casă şi îl văd pe Michael că se uită la ceas. Oare vrea să scape de mine?

Trage mașina lângă bordură şi oprește motorul, apoi se întoarce către mine. Rămân tăcută, așteptând să zică ceva, care să mă facă să mă liniștesc.

— Eşti în regulă?mă întrebă el uitându-se la mine.

— Da, răspund încet.

— Ne vedem mâine? Spre seară? Dacă nu ai vreun alt program?

—Nu am nimic aranjat, răspund eu repede ca să nu se răzgândească.

— Perfect. Te sun când termin ce am de făcut? Şi apoi trec pe la tine?

— Da.

Îl văd cum coboară din mașină, iar eu rămân pe loc, așteptându-l să ajungă pe partea mea şi să-mi deschidă portiera. Se întinde către mine, mă ajută sa ies din maşină şi mă conduce ținându-mă de mână, până în faţa uşii.

Oh, Doamne! Nu zice nimic despre ce s-a întâmplat. Asta nu e bine.

Se oprește şi întorcându-mă către el, îmi ridică bărbia cu două degete, ținându-şi cealaltă mână pe talia mea. Îşi întinde ușor degetele către şoldul meu, iar eu sunt străbătută din nou de un fior pe care acum pot să-l definesc, e dorință. Îl doresc! Iar o singură atingere de-a lui mă transformă în gelatină.

— Ceva regrete?întreabă el.

— Nu, niciun regret, răspund încet, doar că…știi, e ceva nou pentru mine. Îmi trebuie timp, să mă obișnuiesc cu gândul că m-am deschis aşa, în fața ta.

— Îmi place, că te-ai deschis aşa în fața mea, cum zici tu. Îmi place, că ai avut încredere în mine şi îmi place ideea, că vom continua cu tot restul. Asta dacă nu cumva te-ai răzgândit!

— Nu m-am răzgândit!zic repede.

Eu am zis asta.

Ah!

Pe bune!

— Perfect! Vorbim mâine şi stabilim cum facem, să ne vedem.

Mâine?

Mâine!

Da!

— Da, zic şi mă întorc să plec.

— Vino încoace, îl aud spunând şi mă simt trasă în brațele lui, iar gura lui caldă o atinse pe a mea într-un sărut ce-mi înmoaie genunchii. Mă las purtată de senzația nemaipomenită de a fi cuprinsă de brațele lui, de a-i simți trupul modelându-l pe al meu.

Se desprinde ușor din îmbrățișare, eliberându-mi gura, spre dezamăgirea mea, iar eu rămân cu gustul lui înnebunitor în minte şi în tot trupul.