ÎNCREDERE

Capitolul 9

Pentru Angi, care nu mai avea răbdare!! Pup!

Capitolul 9

Anna

Au trecut doar câteva ore, de când m-am despărțit de Michael şi momentele în care am fost împreună, mi se par atât de îndepărtate, parcă s-au întâmplat acum mult timp. Am trecut cu bine de interogatoriul fetelor, mi-au pus atâtea întrebări, mai ceva ca la Poliţie.

Stau cu mama, în bucătărie, eu aşezată la masă, mâncând din clătele pe care ea le prepară, pe rând şi le aşează  în teancul deja mare, din farfuria din faţa mea.

Doamne, ce sunt delicioase clătitele mamei, întotdeauna mi-au plăcut. De când eram mică, am ritualul meu, unic, în modul în care mănânc clătitele.

De fiecare dată, iau acelaşi număr. Patru bucăţi, mereu patru. Le aşez pe toate pe o farfurie şi pe fiecare clătită în parte întind caramel, iar pe ultima, cea de deasupra, o înec cu acelaşi sirop delicios. Torn cam mult caramel, prea mult chiar, ştiu că exagerez, dar nu mă pot abţine.

Mama se uită la mine, în timp ce adaugă în tigaie, o măsură, pentru încă o clătită şi apoi începe să râdă.

— Ai scăpat ceva caramel pe clătitele alea.

— Hi! Hi! Chicotesc eu şi iau o bucată generoasă din stratul superdulce din faţa mea. Nu l-am scăpat, l-am pus special… Mama, sunt perfecte, în felul acesta! Zic cu gura plină.

— Se vede cu ochiul liber cât de mult îţi plac, scumpo, chicoteşte ea în continuare.

— Trebuie să învăţ, să fac şi eu aşa ceva atât de bun, mama!

— Ai tot timpul, să faci asta scumpo, răspunde mama uitându—se la mine.

Se întoarce apoi spre aragaz şi îşi concentrează toată atenţia asupra tigăii pe care o manevrează. Nu spune nimic câteva momente, fiind absorbită de ceea ce face, apoi aşază ultima clătită peste teancul deja uriaş din farfuria de pe masă.

— Mâine seară, zise ea întorcându-se către mine cu tot corpul, o să ies în oraş.

— Serios? mă uit eu la ea cu gura căscată. Ai o întâlnire?

— Da, răspunde ea, ce părere ai despre asta?

— Ah, zic ridicându-mă de pe scaun şi apropiindu-mă de ea o îmbrățișez, am o părere foarte bună. Mă bucur pentru tine, mama.

— Nu te deranjează? Întreabă ea cu nesiguranţă în glas.

Că merg la o întâlnire cu un bărbat care nu e tatăl tău?

— Nu! Deloc!

— Nu ai idee, cât de mult mă bucur, că nu te supără acest lucru.

— Era şi timpul, mama, îi zic cu sinceritate. Îl cunosc?

— Da, îl cunoști, îmi răspunde zâmbind.

— Cine e? O întreb curioasă.

— Jake Peterson.

— Jake Peterson, proprietarul de la Jake’s Pizza? Pe bune?

— Da. El. E vreo problemă cu asta?

— Nu, nicio problemă. Adică e… uau. Eşti tare mama!

— Doamne, Anna. Mă faci să râd.

— Nu râde. Vorbesc serios.

— Eu şi Jake, ne cunoaştem de mai multă vreme. Am fost colegi de liceu…