Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 13 - Multe întrebări, neaşteptate răspunsuri

Angel era înlemnită de frică, nu ştia ce ar putea face. Ce ar şti ea să facă în situaţii din astea? Nici măcar karate nu a făcut când era mică. Nu ştia cum să se apere.

Când a văzut că vampirul venea spre ea, a luat-o şi ea la fugă.

Se fugăreau ca şoarecele şi pisica pe acel teren îngrădit.

La un moment dat, femeia vampir a făcut o mişcare care a luat-o prin surprindere pe Angel şi a trântit-o la pământ. Femeia a început să mârâie şi să râdă meschin în acelaşi timp. Îşi arăta dinţii aceia ascuţiti ca ai unui rechin.

Prietenii ei se agitau şi îi spuneau să se ridice, dar ea nu putea. Acea femeie vampir era mult mai grea decât ea şi nici dacă ar fi vrut nu ar fi putut să o îndepărteze.

Femeia, văzând că ea nu făcea nimic, a vrut să o muşte de gât, dar Angel a reacţionat mai repede decât ar fi crezut vreodată şi a pus mâna în faţa dinţilor ei.

Muşcătura era extrem de dureroasă.

Dinţii femeii erau băgaţi adânc în mâna ei; putea simţi cum aceasta strângea din ce în ce mai tare şi cum dinţii îi ajungeau până la os. Mâna îi ardea de durere, iar sângele pulsa puternic în jurul acelor urme adânci, însă ea nu scotea niciun sunet, deşi durerea era insuportabilă; era în stare de şoc.

După alte câteva secunde nu-şi mai putea simţi braţul. Vedea cum pământul se învârtea împrejurul ei şi ştia că, dacă nu va face ceva, va leşina.

În căutarea unei scăpari, s-a uitat în stânga ei şi a văzut un pietroi. L-a apucat cu mâna liberă şi a lovit-o pe vampiroaică cât de tare putuse ea. Spre fericirea ei, femeia i-a dat drumul la mâna dreaptă şi a căzut pe o parte, lângă ea.

Angel s-a ridicat repede ca un fulger şi a plecat în partea opusă a terenului. Se simţea ameţită şi ştia că sângele îi curgea şiroaie datorită rănii adânci.

Caleb a venit rapid lângă ea şi, când s-a uitat la mâna ei, s-a îngrozit. Ea nu voia să vadă în ce stare arăta mâna muşcată de vampirul acela nebun. Era sigură că ar fi leşinat... şi nu din cauza sângelui, nu o deranja prea mult, ci din cauza şocului, datorită imaginii propriu-zise a rănii ce cu siguranţă era îngrozitoare.

În timp ce îl privea pe Caleb, observă în colţul ochiului cum începea să se ridice acea femeie odioasă. Îi trimise acestuia un zâmbet strâmb şi îşi mutase privirea spre vampir pentru a-i prinde următoarea mişcare.

Femeia s-a ridicat şi a început să mârâie nervoasă. I se vedea puţin sânge la tâmplă, unde o lovise Angel, însă în rest era întreagă. A început iar să alerge spre ea.

Angel a plecat de lângă gard, unde stătea, fugind din nou de acea femeie. Nu ştia ce altceva mai bun putea face. Nu era îndeajuns de puternică pentru o luptă corp la corp cu aceasta.

Îi auzea pe prietenii ei ţipând: “Foloseşte unul din cele patru elemente ale naturii.”, dar cum putea să facă ea asta? Nu avea cum să fie atât de uşor precum suna. Nu e ca şi cum îţi imaginezi că zbori şi se întâmplă. Sau că îţi închipui o flacără şi apare. Nu?, se întrebă în timp ce încerca să o amăgească pe femeie, să scape de ea.

Însă nu mai fusese nevoie să fugă sau să-şi imagineze ceva. Se simţise luată pe sus de un vânt cald, ca cel de vară, ridicată spre cer. Era uşoară ca o pană, iar adierea vântului îi trecea prin păr, mângâindu-l lin.

Avea ochii închişi. Nu voia să piardă senzaţia de libertate, de uşurare pe care i-o dădea zborul.

A mai stat aşa, cu ochii închişi, câteva clipe.