Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 16 - O luptă de încercare?

După ce a întors problema pe toate părţile şi a încercat să găsească diferite soluţii cât de cât acceptabile, după ce s-a frământat să găsească un mod cât mai bun de a spune Bătrânilor cerinţele acelei femei şi implicit ale Regelui, nu găsise nimic. Ştia că nu avea cum să spună lucrurile pe ocolite, aşa că s-a hotărât să le spună cu aceleaşi cuvinte folosite de femeie.

“Mi-a cerut să mă duc la ea,” spuse Angel în şoaptă, fiindu-i frică de reacţiile lor. “A spus că, dacă vreau să îmi mai văd sora şi mătuşa în viaţă, să mă duc în Dimensiunea Întunecată cu ea, doar noi două. Altă soluţie nu există. Dacă nu ascult – începuse să îi tremure vocea – le va omorî,” se simţea teama şi ura din glasul ei tremurat.

Prietenii ei se uitau la ea cu compasiune. Aveau noroc că nu mai aveau rude în viaţă, nu îşi doreau să treacă prin aşa ceva.

Bătrânii începuse să discute între ei cu o viteză extraordinar de mare. Angel putea prinde doar câteva cuvinte din propoziţiile lor, precum ‘nu o lăsăm’, ‘imposibil’, ‘nu pleacă’, ‘inacceptabil’ şi aşa mai departe. Înăuntrul ei se ducea o adevărată luptă. Deja intuia ce vor spune Bătrânii, îşi dăduse seama din cele auzite, dar şi după feţele lor. Iar ea ştia că nu va accepta voinţa lor. Nu putea concepe o viaţă fără preaiubita ei soră, Marie, şi fără scumpa ei mătuşă, Ella.

“Angel!” o făcuse atentă Adriano, cel mai bătrân dintre Bătrâni. “Am discutat problema şi ne pare rău, dar nu te putem lăsa să pleci. E inacceptabilă această soluţie. Cine ştie ce va face Regele! Poate va încerca să te rănească sau mai rău...” lăsase propoziţia neterminată. Angel ştia la ce se referea. Şi ea s-a gândit la posibilitatea de a fi ucisă de Rege dacă s-ar duce în acea Dimensiune. Însă puţin îi păsa. Atâta timp cât Marie şi Ella nu erau în siguranţă, nimic nu mai conta.

Se uită la Adriano cu o hotărâre şi o încăpăţânare de neclintit, încât se uimi şi pe sine. Niciodată nu mai fusese atât de sigură pe ea într-o situaţie. “Ştiam că asta veţi spune. Se citea pe faţa voastră. Însă eu nu pot fi de acord cu hotărârea voastră,” spuse cu respect. “Eu nu voi putea trăi cu conştiinţa împăcată ştiind că nu l-am făcut pe dracu-n patru ca să le salvez,” argumentă ea.

“Ce vrei să spui?” o întrebă Tim, cel mai tânăr dintre Bătrâni, încruntându-se. “Vrei să spui că nesocoteşti voinţa noastră?” spuse acesta cu neîncredere şi uimire.

“Nu vreau să fiu nepoliticoasă, dar... da. Nu pot face cum vreţi voi,” spuse Angel cu dârzenie, însă totodată respectuos. “Nu pot concepe ceea ce voi îmi cereţi. Nu pot, dar nici nu vreau,” zise destul de calmă în pofida situaţiei. “Sunt rudele mele şi nu le pot lăsa de izbelişte,” îl privi pe Tim în ochi cu aceeaşi hotărâre ca şi atunci când l-a privit pe Adriano. “Poate voi nu înţelegeţi asta, dar...”

“Cum poţi spune aşa ceva?” se simţi ofensată Krissy. “Noi ştim ce fel e să pierzi pe cineva drag. Dar trebuie să înţelegi că eşti prea importantă pentru noi ca să te lăsăm să pleci. Aşa ceva e imposibil!” ridică puţin vocea, susţinându-şi cu fermitate părerea.

“Ştiu asta. Sincer... ştiu. Dar chiar şi aşa, nu vă pot asculta,” dădea din cap, încercând să se menţină calmă în continuare. Deja o exaspera încercarea lor de a o convinge. Nimic nu o va convinge. “Vă rog...” spuse cât mai dulce. “Nu mai încercaţi să mă convingeţi. Nu veţi reuşi asta nici într-o sută de ani,” se uită sinceră în ochii lor.

Putea să vadă cum unii erau convinşi de rugile ei, dar şi cum majoritate se îndârjea mai tare să fie împotriva plecării ei.

“Îmi pare rău, dar nu te lăsăm să pleci. Nici tu nu vei reuşi să ne convingi,” se auzise vocea dură a lui Frederic. Acesta o privi superior şi neînduplecat, parcă vrând să o sperie. Dar Angel nu era uşor de speriat.