Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 5 - Nu e adevărat!

"Ajutor!", ţipa Bonnie în disperare. Însă nimeni nu răspundea strigătului ei. Nici ea nu şi-a putut auzi propria voce. Era singură... Sau cel puţin aşa credea.

Ce se întâmplă? Unde sunt? De ce este aşa de întuneric?, se întreba îngrozită.

A încercat să se mişte.

Nu putea.

Ceva o ţinea legată strâns de un copac, îi putea simţi nervurile, şi era chiar la baza acestuia, stând cu fundul pe pământul rece de toamnă. S-a mai foit de câteva ori, încercând să vadă dacă legatura de la mâini se mai slăbea, dar s-a lăsat păgubaşă; era în van. Încheieturile o dureau prea mult de la strânsoare ca să mai încerce iar.

"Uite că s-a trezit prinţesa din Pădurea Adormită!", spuse o voce răguşită. Sunetul care îl făcea această voce o terifia de-a dreptul pe Bonnie, încât i se făcuse pielea de găină şi i se ridicase părul de pe ceafă.

Parcă cineva zgâria cu unghiile o tablă, aşa se auzea vocea individului.

Un mic fior îi trecuse pe spinare.

"Mmmhhh...", atât putea ea spune. Avea un căluş la gură.

"Ce?! Vrei să vorbeşti? Sau să ţipi? Nu prea cred.", începuse să râdă malefic aceeaşi voce. "Dacă te apuci să ţipi, te vor auzi prietenii tăi. Şi eu nu vreau să te audă, să vină după tine şi, apoi, să trebuiască să-i omor pe toţi. Tu asta vrei?", îşi bătuse joc de ea vocea răguşită.

Doamne... dacă mă auzi, ajută-mă. Te rog..., gândi ea disperată.

"Nu te mai agita atât.", o certa bărbatul care deţinea acea voce atât de iritantă; un zbierăt crud în bătaia vântului. "Totul se va termina repede. Aştept numai să-mi mai vină doi prieteni şi, înainte să îţi dai seama, nu vei mai respira. Îţi promit că se va termina repede.", îi spuse sâcâitor acel om, mângâindu-i uşor părul. "Dar dacă nu stai cuminte, nu vrei să ştii ce-ţi pot face.", o ameninţă nemilos, trăgând-o tare de păr.

Ea a început să scâncească de durere. Putea simţi şi auzi cum firele buclate, de foc, îi erau smulse din cap datorită puterii cu care trase acel bărbat.

"Nu te mai văicări atât... Mă enervezi!", îi eliberase brusc smocul de păr, astfel încat Bonnie s-a lovit puternic cu capul de trunchiul copacului. "Nu mă fă să-ţi grăbesc soarta.", continuă acesta cu o ură fără înţeles.

La auzul acestor vorbe, Bonnie s-a speriat mai tare, stomacul strângându-i într-o nucă, vibrând violent. Nu ştia ce putea face ca să se salveze.

Hm... Dacă ar putea să folosească tot ce a învăţat de la bunica ei...

Aflase de curând că rădăcinile ei se trăgeau dintr-o familie veche de vrăjitoare, venită de undeva din Europa. Bunica i-a povestit că strămoşii ei au fost unii dintre fondatorii acestui oraş, Nightfall, şi că au ajutat mult la înfrângerea răului ce domina aceste meleaguri. A mai spus şi ca ea, Bonnie, va fi pe viitor o vrăjitoare puternică, pentru că din 100 în 100 de ani se năştea, la ei în familie, un copil cu puteri mai mari decât a predecesorilor lui şi se întâmplase ca tocmai ea să fie acela.

Aşa că, bunica a avut grijă să o înveţe ce ar putea face în anumite situaţii extreme, ca acum.

Dacă aş putea să găsesc amprenta mentală a lui Angel, poate aş putea să îi spun să mă caute. Dar unde sunt?, se întrebă din nou, de data asta mai calmă. Totuşi, să încerc. Astfel a început să se concentreze pe firele multicolore ce-i ieşeau în cale şi să vadă dacă îl descurca pe ce al lui Angel. După mai multe încercari eşuate, a găsit ceva. Da, am găsit urma. 'Angel! Angel!', striga ea cu determinare. 'Căutaţi-mă! Căutaţi-mă în continuare.', spuse în grabă, simţind cum legătura de evapora uşor. 'Sunt aproape de voi. Omul care m-a răpit a spus că dacă ţip, mă veţi auzi. Căutaţi-mă! Sunt aproape.' şi conexiunea s-a întrerupt.