Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 18 - Drumul spre Iad

“Dragul meu jurnal,

Hmm... nu eşti cu adevărat jurnalul meu, el stă ascuns sub saltea, în camera mea din Nightfall. Tu eşti un înlocuitor al acestuia, asta până mă voi întoarce acasă. Totuşi, trebuia să te înfiinţez... nu mai puteam sta fără să-mi înşirui gândurile pe o foaie albă şi atât de goală, fără să simt mirosul pastei de pix care se consumă treptat pe rândurile ce le aliniez peste dungile aproape invizibile ale caietului, fără să simt bucuria de a scrie lucruri importante pentru mine, dar poate şi pentru alţii. Simţeam că înnebunesc. Oricum... ai înţeles care e scopul tău.

Acum să îţi spun ce am mai făcut în ultima vreme.

O,  Dumnezeule... S-au întâmplat atât de multe în cele peste trei săptămâni de când sunt în acest mic orăşel, încât nici nu ştiu cu ce să încep. Să spun ce e mai important? Marie şi Ella sunt răpite de Rege. Şi acum îmi dau lacrimile când mă gândesc la asta, iar acest lucru se întâmplă tot mai des. Sunt mereu prezente în gândurile mele, zi şi noapte. Dar ce noapte?! De sâmbătă dimineaţă, când am văzut sutele de poze cu mine, dar în special pozele cu ele două, nu am mai închis un ochi fără să mă trezesc urlând în noapte după ele, fără să am coşmaruri cu finaluri din ce în ce mai tragice. Arăt ca o epavă. Ochii îmi sunt bulbucaţi şi roşii, riscând oricând să-mi iasă din orbite. Culoarea lor se pierde încet în suferinţă, albastrul deja întunecat a devenit negru ca abisul în care mă pregătesc să cad. Pungile vineţii stau necontenite sub ochi, iar faţa îmi seamănă cu cea a unui cadavru - sorbidă şi lipsită de viaţă.

Lăsând la o parte aspectul meu fizic şi durerea din suflet, voi trece la următorul eveniment mai important. Atacul neaşteptat a lui Frederic asupra mea. Mă rog, nu foarte neaşteptat, pentru că Bătrânii plănuise asta ca o probă de încercare, doar că lucrurile au luat o întorsură neplăcută – un vampir trădător s-a gândit că, dacă îl controlează pe Frederic şi-l pune să mă ucidă, va căpăta putere din partea Regelui. Dar cât de prost a putut fi acel vampir încât să creadă asta? (spun a putut pentru că nu mai există printre noi, au avut ceilalţi grijă)

Oricum, să trecem la oile noastre. Atacul lui Frederic m-a luat prin surprindere fiindcă nu mă gândeam că va reacţiona aşa de urât, chiar dacă eu l-am tachinat mai mult decât ar fi trebuit. Însă nici cuvintele lui nu au fost mai prejos, din cauza lor eu m-am aprins şi am răbufnit. Dar am scăpat cu bine. Noroc de Bonnie cu descântecele ei miraculoase.

Au trecut cinci zile de la confruntarea cu Frederic şi de la momentul în care Bătrânii au fost de acord ca eu să plec şi să le ajut pe Marie şi Ella, chiar dacă acest acord nu m-a ajutat cu nimic. Din contră, înspăimântătoare vise m-au acaparat şi temeri au năvălit peste mine ca o avalanşă. Multe întrebări s-au sădit în suflet, întrebări generate de cuvintele grele spuse de Frederic. Dacă nu voi izbuti în lupta cu Regele este una dintre ele. Dacă nu le voi putea salva? Dacă îmi voi duce prietenii spre pieire? Dacă va triumfa răul? Dacă voi muri? Atunci ce se va întâmpla? Ce se va alege de lumea aceasta pricăjită, de oamenii ignoranţi, de viaţa care pulsează pe planetă? Ce va fi cu toate astea? o mică lacrimă îşi făcuse loc printre gene şi făcuse o pată de apă pe scrisul îngrijit, dar dezordonat al lui Angel. Pasta de pix s-a întins puţin, urma durerii pe care ea o simţea rămânând permanent în acel jurnal. Şi-a dus mâna la ochi şi a şters orice urmă lăsată pe obraz de acea trădătoare lacrimă. A tras aer proaspăt în piept, inspirând disperată, după care a expirat zgomotos aerul nefolositor din plămâni, liniştindu-se puţin. Nu mai vreau să plâng. Trebuie să fiu tare şi să judec la rece fiecare mişcare pe care o voi face, iar plânsul nu mă ajută.

Să revin la lucruri mai puţin chinuitoare. După calculele mele, azi e vineri. Pe la şcoală nu am mai fost – nu că aş fi fost în stare – iar Sage a spus că nu e nicio problemă. A vorbit el cu profesorii şi le-a spus că avem probleme de familie şi nu putem ajunge pe la cursuri, aşa că putem lipsi cât avem nevoie. Asta e bine... nu prevăd ca această problemă să se rezolve prea repede.