Lumi ascunse: Capitolul 9 - Povestea celei Alese. Mistere desluşite

1.9K 49 0
                                    

S-au aşezat toţi în cerc pe podea, ca la un foc de tabără, şi au aşteptat ca acesta să înceapă povestea, Angel fiind cea mai interesată de aflarea ei.

Atmosfera din cameră era puţin tensionată, plină de mister, ca atunci când se pregătea bunicul să spună poveşti nepoţilor.

Angel observase cum Caleb închise ochii şi se pregătea să intre în rolul povestitorului.

După alte clipe de linişte, de tensiune, povestea începea.

“Apar, în cărţi vechi de sute de ani, scrise de cei care pretindeau, la acea vreme, că erau prezicători, dar de fapt erau vrăjitori, multe citate şi poveşti despre apariţia unei tinere fete, o fată pură ca un înger şi la fel de bună şi miloasă ca propriul Creator, care va dăinui peste toate creaturile întunericului, care trăiesc atât pe Pământ, cât şi în Dimensiunea Întunecată şi va stabili ordine în haosul Răului. Se spun despre ea cam aceleaşi lucruri în toate cărţile şi anume: dacă ea va fi născută din doi demoni sau doi kitsune sau doi oameni, ea nu va fi nici demon, nici kitsune, nici om, iar dacă va fi născută dintr-un om şi un vampir sau un om şi un demon sau un om şi un kitsune, ea nu va fi nici om, dar nici demon, kitsune sau vampir, dacă va fi născută într-o familie de vrăjitoare, vârcolaci sau shape-shifteri, ea nu va moşteni nicio genă care să-i strice puritatea.

“Şi cu toate acestea... ea va fi mult mai puternică decât un om, mai rapidă decât un vampir, mai şireată decât un kitsune, mult mai bună la incantaţii decât o vrăjitoare, va comunica la nivel mental mult mai uşor decat shape-shifterii şi va fi mult mai de temut decât un demon. Despre puterile ei nu se ştie mai nimic, deşi se bănuieşte că va putea manipula toate cele 4 elemente ale naturii: apa, aer, foc şi pământ şi că le va putea combina în aşa fel încât să facă multe lucruri nemaivazute şi nemaiauzite de nimeni, nici măcar de cei mai bătrâni dintre demoni.

“Se mai spune, de asemenea, că va exista un grup, iniţial de cinci persoane, care vor aparţine lumii întunecate, însă care îşi vor renega natura, trecând de partea Aleasei. Va mai fi de partea ei, de la început, o mică vrăjitoare şi o tânără nemaivazut de inteligentă pentru un om.”, termină Caleb după aproape jumătate de oră de vorbit încontinuu.

Nu a îndrăznit nimeni să îl întrerupă şi Angel credea că nici nu era indicat.

Toţi au început să îşi vină în fire, majoritatea fiind prinşi în gânduri şi visare.

“Să văd dacă am înţeles.”, începuse Angel. “Nu sunt om, demon, kitsune, ce o mai fi şi asta, vampir, vârcolac, vrăjitoare şi nici shape-shifter, ce s-o înţelege prin asta. Dar atunci ce ciudăţenie a lumii sunt?”, întrebă ea confuză.

“Nu prea ştiu.”, făcuse Caleb o faţă de ‘îmi pare rău’. “Nicăieri nu scrie cărei specii aparţii, scrie doar ce nu eşti, nu ceea ce eşti.”, încerca el s-o drege.

“Hmmm...”, îşi aruncă privirea în gol, rămânând linişte în jurul ei. Se gândea la ceea ce aflase. Nu era nimic cunoscut, un extraterestru, asta înţelegea din spusele lui Caleb...

După alte momente de tăcere... “Ce sunt kitsune? Dar shape-shifterii?”, întreba ea cele mai la îndemână întrebări.

“Un kitsune este un fel de om-vulpe. Nu arată ca un vârcolac, jumătate lup, jumătate om, ci este o vulpe cu puteri demonice, care se poate transforma în om. De cele mai multe ori îşi înşeală prada, oameni în general, dar nu numai, cu un comportament foarte prietenos şi dulce. Asta până te prinde în mreaje şi nu mai ai scăpare. De aceea se spune că Aleasa este mai şireată decât un kitsune.”, îi explica el cu o voce calmă şi liniştită care îi mângâia urechile lui Angel.

Lumi ascunse: Confruntarea RegeluiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum