Lumi ascunse: Confruntarea Regelui

Lumi ascunse: Capitolul 12 - Întrunire cu peripeţii

Caleb a ieşit din casă cu o viteză orbitoare, nepăsându-i ce aveau să creadă ceilalţi, şi s-a dus cât mai adânc în pădure.

Nu îi venea să creadă ce prostie făcuse. Ce a fost în capul lui? Cum a putut să o sărute? De ce nu a rezistat tentaţiei? De ce a fost atât de nemernic şi egoist şi nu s-a gândit şi la ea? Angel oricum nu avea cum să îi reziste lui dacă nu voia să îl sărute – era ceva specific vampirilor, aveau o putere de convingere extraordinar de mare în faţa oamenilor şi erau irezistibili din punct de vedere fizic, chiar dacă el nu se considera frumuseţea de pe lume – deci era ca şi cum ar fi obligat-o să facă asta. Iar el nu voia ca ea să se simtă constrânsă; voia ca ea să se îndrăgostească de el, de Caleb, nu de vampirul din el. Şi ceea ce făcuse acum câteva minute nu îl ajuta deloc.

Deşi s-a simţit extraordinar de bine să simtă sub atingerile lui trupul ei firav, pielea ei fină, ce mirosea atât de delicios, şi să îi guste buzele voluptoase, de care nu se mai putea sătura, nu făcuse bine. Nu aşa, nu atunci.

Însă nu putuse să se abţină, dorinţa fusese mai mare decât voinţa. Trupul ei îl chema din ce în ce mai aproape. Era atras de ea ca musca de miere, ca albina de floare, ca mereele de lună, era ceva irezistibil.

Dar tot nu îi venea să creadă că a fost atât de slab, atât de...

“Ce ai frate?”, îl trezi Georgi din meditaţie, cu faţa lui zâmbitoare.

“Pleacă, nu am chef de tine şi de glumele tale prosteşti.”, spuse Caleb foarte supărat făcându-i cu mâna să plece odată.

“Eşti bine?”, întrebă Georgi cu o voce îngrijorată. “Te-am văzut toţi cum ai plecat aşa furios din casă... Ce s-a întâmplat?”, îi puse acesta o mâna pe umăr şi se uită la Caleb cu o privire întrebătoare.

“Nimic. Şi oricum nu e treaba ta. Vei râde şi vei face glume idioate pe seama mea mai apoi, aşa că las-o baltă.”, îi făcuse iar cu mâna să plece.

“Frate... Ştii că nu aş face glume pe seama lucrurilor importante, nu?”, întrebă acesta uitându-se sincer în ochii lui Caleb.

Caleb, după câteva momente de cugetare, a cedat în faţa privirii lui Georgi de căţeluş plouat şi rănit la inimioară, a oftat şi l-a privit în ochi spunând cu o voce înfrântă, “Am sărutat-o... Am sărutat-o!”, ţipă el. “Asta am făcut. Cea mai mare greşeală făcută vreodată. Am forţat-o să facă ceva şi... acum... offf...”, termină el propoziţia exasperat, punându-şi mâinile în cap şi trăgând cât mai tare de păr.

Georgi a rămas uimit o clipă, nu mai ştia ce să spună, nu era pregătit pentru asta. “Ai... sărutat-o?”, întrebă el neîncrezător.

Caleb dăduse din cap, nefiind capabil să spună ceva.

“Hmm... Şi ce e grav în asta?”, ridică o sprânceană, neînţelegând la ce s-a referit Caleb.

“Doamne! Da’ prost mai eşti!”, exclamă disperat Caleb. După ce văzuse faţa rănită a lui Georgi, s-a simţit prost şi a spus “Îmi cer scuze. Nu trebuia să îţi spun aşa. Doar că nu înţelegi.”, şopti cu regret.

“Atunci, explică!”, ceruse Georgi.

“Mă simt cel mai mare idiot că am sărutat-o. Dacă ea nu voia?”

Când Caleb terminase propoziţia, Georgi izbucnise deodată în hohote de râs. Pădurea se cutremură datorită lui, păsările zburând speriate din copacii din apropierea lor, iar animalele alergând ca nebunele din calea lor.

“Uite, vezi!”, ţipă disperat Caleb la blondul din faţa lui, având ochii ieşiţi din orbite de furie. “De asta mi-era mie frică. Că vei râde de ceea ce-ţi spun eu. Să ştii că eu nu glumesc.”, îl ameninţă pe măscăriciul din faţa lui, abia abţinându-se să nu îl ia la pumni, necesitând un mare efort din partea lui. Dacă nu era o persoană cât de cât calmă, pâna acum Georgi ar fi fost făcut chifteluţe şi dat câinilor comunitari să-l mănânce.