NOVA

Capitolul 32

-Cum? striga socata Jane. Esti sigura de asta draga?

Oftez si potrivesc mai bine telefonul la ureche.

-Da, sunt insarcinata. Spune-mi ce sa fac caci simt ca inebunesc.

-In primul rand calmeaza-te. Nu iti face bine sa te stresezi atat de tare. Linisteste-te si nu dispera. Te voi ajuta eu cu orice ai nevoie. Spune-mi cum a primit el vestea?

-Nu prea stiu. A stat o ora fara sa scoata un sunet. L-am intrebat ce fac si mi-a dat de inteles ca accepta copilul. Acum e plecat. In plus ieri am mai aflat ceva. Tu spuneai ca tatal lui traieste.

-Da.

-Ba nu traieste. El mi-a spus ca e mort de un an.

Nu s-a mai auzit nimic o clipa.

-Poftim? Inseamna ca a aflat recent. Cu mine nu a mai vorbit de doua saptamani. Mi-ar fi spus daca ar fi stiut.

-Jane? De ce ii urăşte atat de tare? Mi-a spus ca se bucura ca sunt morti. Cum poate spune cineva asemenea lucruri despre parintii lui?

-Of, draga, e complicat. Intreaba-l pe el. Acum mai mult ca oricand ai sanse sa afli in sfarsit adevarul despre el.

Nu pricep la ce se refera.

-Adica?

-Stiu ca nu o sa sune bine, dar bebelusul acela e ca o cheita de aur pentru tine. 

O cheita de aur? Spre ce? Ce deschide? De fapt cred ca inteleg. O cheita spre Nova. Si daca Jane se insala? Daca el de fapt nu o sa isi asume copilul?

-Scumpo, trebuie sa inchid acum, dar o sa te sun diseara bine, daca ai nevoie de ceva imi dai un mesaj. Tine minte, nu esti singura in asta, iti promit ca o sa te ajut cum pot eu mai bine.

Iar imi venea sa plang.

-Bine, multumesc mult.

Nova a venit pe la ora doisprezece si cateva minute. A intrat in camera si a ramas blocat in usa. Arata puţin obosit. Inca avea vanataia aceea vizibila. Ma intreb daca a curatat-o macar.

-Ce naiba faci? De ce plangi?

Imi trag nasul si oftez.

-Nu conteaza.

Inchide usa si lasa pe birou niste hartii apoi se aseaza in fata mea. Imi prinde barbia intre degete si ma obliga sa ma uit la el. Degetul sau mare trece usor deasupra pometelui meu stergandu-mi urmele de lacrimi.

-De ce plangi, babe?

Incep si mai tare cand il aud.

-Pentru ca stiu ca sunt o idioata si ca am făcut-o de oaie, si nu stiu ce o sa fac si cum sa ma descurc si...

-Atat? De asta faci inundatie in casa? Apropo nu imi place ca vorbesti la singular. E copilul nostru, nu al tau. Nu iti bate capul cu viitorul, ma ocup deja de asta.

Ma uit la el ca proasta.

-Cum? Unde ai fost?

-Lasa asta. Ti-am spus ca ma ocup. Treaba ta e sa te ocupi de tine si atat. E tot ce am nevoie sa faci tu. Sa ai grija de amandoi ca sa nu avem probleme pe urma.

Cred ca visam ce auzeam acum.

-Credeam ca vei fugi de asta, de toate responsabilitatile ce vin la pachet cu acest copil.

Se stramba la mine si ma ciupe de nas.
-Eu nu fug. De nimeni si de nimic. O sa am un copil? Foarte bine, atunci il astept cu nerabdare.

-Si cum o sa ne descurcam? Cand o sa afle ai mei o sa innebuneasca. Plus ca nici macar majora nu sunt inca.