Ne-am găsit din întâmplare (NaruHina)

Capitolul 6.

Asteptasem zece minute nenorocite ca sa-l duc la spital. Din cauza acelor zece minute m-am luat la cearta cu soferul ambulantei. M-am certat atat de rau cu el incat nu mai vroiau sa ma primeasa si pe mine in spital, pentru ca, asa a spus el, sunt periculoasa. Periculoasa pe naiba!
Pana la urma sunt pe hol, asteptand sa iasa doctorul din sala unde l-au bagat pe Naruto. Nici nu stiu daca mai este in viata sau nu, dar as face orice sa-i vad din nou ochii aceia albastrii, care, pe langa ai mei sunt sunt mirifici. Ochii mei nu se mai pot opri din varsat lacrimi amare. Inca ma gandesc... La ce ma gandesc? La cat te proasta si fraiera am putut sa fiu.
Era sa mor, dar era mai bine de o mie de ori decat asta. El nu ma cunoaste nici de 5 zile, dar a fost in stare sa-si dea viata pentru mine sau poate chiar si-a dat-o. Incerc sa nu ma gandesc la ce-i mai rau si sa vad ce se va intampla. Dintr-o data aud pe cineva ca tipa: "Ce-i cu el aici? Glumiti? Tipul asta nu are nici o rana...e doar murdar de sange! De ce l-ati adus? " Bine....asta a fost ciudat.
Vad doctorul iesind din sala cu o fata ,oarecum, mirata. Pare nervos. Oare de ce e asa?
- Domnule doctor, ce face? Mai e in... nu continui sa spun ce vroiam sa spun pentru ca plansul ma ia pe din-ainte.
- Stati linistita, este bine, poate chiar prea bine. Nu stiu cum, dar pare ca nu mai are nici o rana. Nu-mi explic asta. Esti sigura ca a fost lovit? Pentru ca e imposibil ca cineva sa fie in aceasta stare dupa un asemenea accident.
Casc ochii mari. Plansul meu amar incepe sa se transforme intr-unul de bucurie.
-Da...era plin de sange si aruncat la vreo 5 metri distanta de autobuz. Sigur e bine?
-Da domnisoara! Nici o zgarietura...
In acel moment imi amintesc ceva bizar legat de Naruto.

Flashback

-Folosesti fond de ten sau ceva?
-Poftim?
-Rana de la mana... ai acoperit-o cu fond de ten, pentru a nu fii la vedere?
-Nu, s-a vindecat.

End flashback

- P-pot sa intru in sala? Va rog... spun cu capul in jos, sughitand din cauza plansului.
- Da, dar mai mult de zece minute nu puteti sta.
Nici nu mai astept sa-mi zica ceva ca intru val-vartej, dar totusi, facand liniste.
Il vad... este bandajat aproape peste tot, doar capul nu ii este bandajat deloc. Ma apropi incet de el, asezandu-ma pe scaunul din dreapta patului. Are parul ciufulit si este transpirat. Ii dau parul din ochi, incercand sa-i analizez fata, care pana acum nu am reusit s-o fac. Observ cum strange cearceaful patului... m-a simtit... cred. Isi deschide usor ochii, iar cand ma vede tresare. Isi inclina capul intr-o parte, parca intrebandu-ma de ce am ramas cu el.
- Te rog, iarta-ma! Daca nu eram eu, tu acum stateai bine mersi, acasa la tine, in Japonia si nu intr-un spital din America... erai cat pe-aci sa mori, era cat pe-aci sa te pierd... spun ultima parte foarte incet, nevrand sa ma auda si sa creda ca il iubesc, desi nici eu nu stiu ce simt fata de el.
- Stai linistita! Bandajele-s de forma. N-am nimic! imi spune zambind.
Il iau in brate, incet, fara sa-l ranesc, dar strans. Imi raspunde la imbratisare, strangandu-ma un pic cam tare. Imi da drumul, dar eu am ramas... asa, imbratisandu-l.
- Hi-na-ta... poti sa imi dai drumul...
Imediat cum zice asta, sar ca arsa. Pun pariu ca sunt mai rosie decat... orice e rosu pe lumea asta. Chicoteste la reactia mea, oricum, daca eram in locul lui faceam la fel.
- Si... ai nevoie de ceva? Pastile? Alte bandaje? Orice... pot sa ma duc sa cer... doar spune si iti aduc ce ai nevoie. spun asta atat de repede in cat nici nu stiu daca a inteles ce i-am spus.
- Nu te mai panica, ok? Sunt bine... n-am nevoie de nimic, dar oricum, daca as avea nevoie de ceva pot sa-i cer unei asistente.
- Da... ai dreptate, dar sa sti ca te pot ajuta si eu, nu numai asistentele...
- Am sa tin cont... imi spune, zambind usor in coltul gurii.
- Domnisoara Hyuga, au trecut cele zece minute. imi spune o asistenta, care avea o fusta mult prea scurta pentru meseria ei.
- Da, mai am doar ceva de facut. spun asta cu un mic zambet sugestiv, apoi luandu-l din nou in brate, de data asta foarte strans, pe Naruto, e raspunzandu-mi, dar fiind foarte mirat.
-Domnisoara, cat mai am de stat aici? il aud pe Naruto cum o intreaba pe asistenta.
-In jur de o ora. Trebuie sa-ti facem un set de analize, dupa care poti pleca.
-Macar imi pot da hartia asta igienica jos? Rad putin la intrebarea lui, insa asistenta, serioasa, ii raspunde negativ.
-Domnisoara, trebuie sa plecati. Daca doriti, puteti astepta pe hol.
-Defapt, ar putea sta cu mine? Ma simt singur. Naruto vrea sa stau cu el? Serios?
-Nu. raspunde serios, dar zambind.
-Macar 5 minute...
-Hmm... 5 minute
-Va multumesc! Dupa asta, asistenta pleaca. Cum iese pe usa, Naruto se ridica din pat si incepe sa-si scoata bandajele.
-Naruto! Nu sunt doctor, dar cred ca alea trebuie sa ramana pe tine.
Nu ma asculta, continuand. Cand termina sunt uimita.
-Vezi? Ti-am spus... bandajele sunt de forma. Serios... nu avea nimic. Cum se poate? In timp ce eram in gandurile mele, in salon a intrat iar asistenta.
-Domnisoara Hyuga, trebuie sa-i facem analizele. Trebuie sa ie-... domnule Uzumaki, de ce v-ati dat jos bandajele? V-am spus ca nu puteti!
-Hartia igienica? N-aveam nevoie.
Ies din salon si merg sa astept in hol. Se pare ca era mai bine in salon... e Toneri aici. Doamne, nu! Nu acum.
-Hinata! Ce faci? Haide! Te asteptam.
-Nu! Naruto inca nu a iesit. Cand iese el, plec, dar nu cu tine... trebuie sa merg acasa. spun, incercand sa scap de el.
-Hinata. Termina cu tipul ala. E un nimeni. Haide odata!
-Nu! Ti-am spus ca nu plec.
-Hinata, nu ma enerva!
-Stii ceva? Chiar vreau sa te enervez! Ti-am spus ca nu merg! Si mai vreau sa-ti spun ceva! Vreau sa ne despartim. Nu sunt carpa ta. Nu am de gand sa stau cu cineva ca tine.
-Haha. Ai sa regreti! Si tu, si papitoiul ala blond. spune calm si pleaca. A fost mai usor decat credeam. Am mai stat ceva timp si a iesit si Naruto. Chem un taxi si mergem acasa. Cand intram in casa ma gandesc sa-l intreb pe Naruto ce s-a intamplat... cu tot. Dar nu pot... n-am curaj.
-Hinata, s-a intamplat ceva? ma intreaba ingrijorat.
-Mnu... defapt... e... e c-ceva c-ce...
-Leaga-le... cuvintele! imi spune oftand.
-Ce e cu tine?
-La ce te referi?
-Te-ai vindecat dupa aia... ca prin minune... in jumatate de ora. Viteza cu care te-ai luptat cu cel din cafenea. Si cu faptul ca stia unde e Toneri in parc, astazi.
-Chiar vrei sa stii? ma sperie intrebarea lui. Nu stiu ce sa fac. In cele din urma dau din cap afirmativ. Isi ridica mana, isi incordeaza pumnul il indreapta spre mine si ma asteptam sa ma loveasca. Inchid ochii si astept... dar nimic. Deschid ochii si vad ca asteapta ceva.
-Mai astept mult? Loveste-ti pumnul de al meu!
-De ce? intreb mirata. Pana la urma, cum m-ar ajuta sa aflu ce-i cu el, lovindu-ne pumnii?
-Doar fa-o! Vrei sa afli ce-i cu mine, nu?
-Da...
Imi ridic si eu pumnul si cand sunt gata sa-l lovesc pe al lui, Naruto cade in genunchi, tinandu-se cu mana dreapta de abdomen.
-Naruto, ce e? intreb speriata.
-Kurama...
-Cine?
-Du-ma pe canapea te rog. Il ajut sa ajunga pe canapea. Cand il asez pe canapea imi multumeste si-si inchide ochii.
-De ce-ti... isi ridica mana, facandu-mi semn sa astept.

Al 6-lea capitol, guys.
Sper sa va placa... Daca vedeti capitolul acum inseamna ca nici voi nu aveti somn ca si mine... si ,bineinteles ca voi sta pana la 12 noaptea sa vad daca citeste vreunul capitolul.
Va iubesc!
XOXO!