#1 în Ficțiune Generala
„Arăți ca Raiul, iar eu mă simt ca Iadul." - Max Reed
După ce a terminat facultatea, Crystal Cooper a luat primul avion spre Max. Împreună din nou, au crezut că totul va fii perfect. Dar nu a fost așa.
Max a făcut greșeli c...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
A trecut o săptămână de la accident. Crystal nu a observat trecerea timpului. Crystalnu mai observa nimic. Era prea pierdută în lumea ei, în care Max era prezent. Nu mai voia să fie conștientă de realitate, credea că nu putea supraviețui dacă era.
Razele soarelui din New York au trezit-o. L-a înjurat în gând pe Carter, știind că el i-a dat draperiile la o parte, apoi a realizat că era prima dată când a văzut soarele de atunci. A stat în întunericul camerei mult timp, însă nu era îndeajuns pentru ea. Nu voia să iese, dar Carter i-a spus, după a 4-a zi, că nu îi va mai aduce mâncare în cameră și că va trebui să vină în bucătărie. Crystal nu a mai mâncat de 3 zile. Totuși nici că îi era foame. Și-a ridicat telefonul de sub perină și s-a uitat la timp. Era 2 după-amiaza. Jumătate din zi a trecut deja.
- Crystal, știu că te-ai trezit, a țipat Carter, deschizând ușa. Fă un duș și îmbrăca-te, trebuie să mergem.
Nu era pregătită încă. Nu era gata să îl vadă pe Max.
- Nu pot, mormăie ea.
- Scumpo, a trecut o săptămână. Spitalul nu îl vor mai ține, iar Max merită să... aibe o înmormântare cum se cuvinte. Ai o oră.
A început să plângă din nou, dar s-a forțat să iese din pat și să se ducă în baie. Carter avea dreptate. A făcut baie, apoi și-a ascuns fața palidă și cercănele imense cu niște machiaj. Arăta aproape normal. S-a îmbrăcat în negru, apoi a ieșit din cameră.
- Carter, sunt gata.
- Nu vrei să mănânci ceva înainte să plecăm?
- Nu îmi e foame.
- Măcar un măr! Nu ai mâncat nimic în tot acest timp, nu vei putea face față zilei de azi. Te rog. Trebuie să fii puternică.
I-a dat dreptate încă odată și a luat cel mai mare măr din coșul cu fruncte. În drumul spre spital, Carter vorbea cu ea, însă era deja intrase în lumea ei și îl putea vedea doar pe Max în fața ei.
- Nu-i nimic iubito, îi spunea, totul o să fie bine, îți promit. O să mă întorc la tine.
- De ce mă minți, i-ar spune ea. De ce mă amăgești așa? Tu ai plecat deja și m-ai lăsat singură.
- Nu, nu, nu. Cum să crezi asta? Eu sunt mereu cu tine, chiar dacă fizic nu sunt. Îl putea vedea cum se încrunta.
- Crystal? Crystal! Am ajuns.
S-au dat jos din mașină și s-au uitat la spital. Și lui Carter îi era foarte greu, Max a fost cel mai bun prieten al lui. Avea atâtea amintiri împreună. Voia să plângă, să fie trist, să se închidă în camera lui, dar trebuia să fie puternic pentru Crystal, să fie aproape de ea și să o sprijine. Și asta avea de gând să facă.
