Alergam cat ma țineau picioarele,si plângeam.Abea daca am reusit sa ma opresc 15 secunde pentru a lua 2 guri de aer.Afara turna cu galeata,parca se rupsese cerul iar eu am luat-o la fuga din nou.
Ma izbesc la pământ:
-Îmi cer scuze domnule nu v-am vazut!intrasem in cineva in fuga mea disperată
-De ce fugi mancand pământul oricum nu te vei transforma în sirenă din 3 stropi de ploaie!îmi spune intinzandu-mi o mână de ajutor.
M-am ridicat scuturandu-mi geaca si când mi-am ridicat privirea,un zâmbet îmi plesnea ochii.Era tipul din parc,uitasem si de sperietura si de tot.
-Parca ai vazut o fantomă,te simti bine?îmi spune el văzând ca ma albisem la față.
-Da,multumesc,îmi place sa alerg prin ploaie!hei ce puteam sa ii spun omului,ca vin de la înmormântarea tatălui meu care se trezise?
-Ok atunci,ai grija,se pare ca ploaia nu este de partea ta astăzi,tocmai au anunțat o furtună!îmi spuse el indepartandu-se de mine iar eu rămăsesem încă o data cu ochii în ploaie.Nici de data asta nu aflasem cum il cheamă si nu cred ca viața avea sa îmi mai arunce câteva sanse.
