Cu bune cu rele venise si ziua înmormantarii tatălui meu.Eram terminată si devastată de durere,Sofi se afla undeva mai in spate iar eu îmi plângeam tatăl singura.Nu aveam bunici,matusi,sau o rudă apropiata,rămăsesem a nimănui.
Nu au fost foarte mulți oameni,poate doar 16...tatăl meu nu prea avusese prieteni dar totusi ma asteptam sa vina măcar cei care il cunosteau din cartier.
Cum lucrurile mergeau destul de prost,mai începuse si ploaia.Perfect!îmi spun în gând si privirea îmi fuge catre o silueta din spatele meu.
Lumea începuse sa plece din cauza ploii iar înmormântarea nici măcar nu se terminase,abea daca văzusem 2 persoane care sa ii lase o floare tatalui meu din toți cei care au venit.
Silueta stătea nemișcată parca asteptând ceva,în 3 minute parca toata lumea dispăruse si rămăsesem doar eu langa tatăl meu,abea daca reușeam sa mai respir.
M-am uitat din nou in spate iar silueta dispăruse.Ce ciudat!îmi spun în gând si sărut mâinile tatălui meu de audio.Cineva îmi respira în ceafa si dintr-o data mana tatălui meu a inceput sa ma strângă puternic de încheietura.
-Fugi!!!!mi-a soptit cineva din spate iar eu am încremenit.Nu stiam ce este mai înspăimântător,ori tatăl meu mort care mai nou se misca ori vocea care o auzeam.
-Fugi cât poți de tare!!!!începuse sa îmi urle o voce la ureche, nici nu am îndrăznit sa privesc în urma si am luat-o la fuga.
