Viața lui Scarlet pare perfectă. Este o femeie frumoasă, face parte dintr-o familie înstărită și este logodită cu moștenitorul unui mic imperiu, un bărbat chipeș și râvnit de majoritatea femeilor.
Însă viața ei este pe departe de a fi p...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Deschid ușa dormitorului meu, îl las pe Silas să intre și încui ușa cu cheia. Am învățat să fac asta în ultimul timp. M-am sărutat de aparțile mamei, mai ales de intrările fără voia mea. Doar că Silas interpretează greșit gestul meu, felul în care mă privește îl dă de gol.
― Mama, îi explic, obrajii colorându-mi-se în roșu aprins.
― Înțeleg, răspunde el repede, venind spre mine cu pași înceți.
Îmi ia obrajii umezi în căușul mare al mâinilor lui și se apleacă până când ajunge să-mi dea un sărut cald, care ar trebui să mă facă să mă simt mai bine, dar probabil sunt prea răvășită. Închid ochii, încercând să alung noul val de sentimente urâte, dar ele sunt prea puternice, iar buzele încep să-mi tremure violent.
― Ești bine, iubito? murmură îngrijorat.
Clatin din cap. Deschid ochii, dar degeaba, nu văd nimic din cauza lacrimilor care-mi tulbură vederea.
― Nu sunt bine, Silas. Nu vreau ca fratele meu să plece, înțelegi? Doar pe el îl am, doar pe el l-am avut mereu. Părinții mei nu sunt așa cum ar trebui să fie.
― Scarler, mă ai pe mine. Peste câteva luni vei deveni soția mea, te vei muta la mine. Atunci ce va mai conta dacă fratele tău locuiește în casa asta sau nu?
Tresar scurt la gândul ăsta. Recunosc, nu prea am dat atât de mare importanță faptului că voi locui în casa lui, doar eu cu el. Trag adânc aer în piept și ca să nu-mi vadă teama din ochi fac un mic pas în față și îmi pun capul pe pieptul lui, îmbrățișându-l. Închid ochii când îmi sărută creștetul capului, cum are el obiceiul să o fac, simțind suferința până-n adâncul sufletului.
Îmi ridic capul și îl privesc direct în ochi, lăsând toate lacrimile să-mi alunece pe obraji, până la bărbie și apoi în jos, pe hainele noastre elegante. Îmi las pantofii să cadă jos cu o pocnitură.
― Scarler, te iubesc foarte mult. Ești specială pentru mine, cea mai specială femeie. Să nu fi niciodată nesigură!
Nu-i pot susține privirea, mă simt prea absorbită de vinovăție. Îmi las ochii în jos în timp ce încep să mă joc cu un nasture gri al sacolului său. El mă iubește și eu îl trădez.
― Nu sunt nesigură, dar... Totul se petrece atât de repede. Relația noastră, logodna, imediat nunta... De ce eu și nu alta? îl intreb, dorind să știu, tânjind să mă facă să-l iubesc din cuvinte.
― Pentru că am simțit că ești a mea încă de când te-am văzut pentru prima dată. Nu-mi trebuie altă femeie, te am pe tine.
Mă face să mă simt puțin mai bine, chiar dacă nu mă face să-l iubesc din senin. Te simți bine când ști că cineva te iubește, mai ales eu, care nu am primit atât de multă iubire în copilăria mea.
