când nici focul nu mă mai arde, deoarece buzele tale sunt mai fierbinți
"Ai o țigară?"
Totul s-a început cu o simplă întrebare.
Trăind în universuri paralele, ai zice că lor doi le-ar fi imposibil să se întâlnească. El - Damian Duarte, moștenitorul...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
╭⋟────────────────────────╮
Regretul dimineții.
Dacă Dumnezeu plănuiește vreodată să mă trăsnească cu fulgerul, probabil acesta ar fi momentul ideal. Nu o ziceam în scopuri sinucigașe, dar dacă asta ar însemna că aș putea să-l evit pe Aaron, poate ar fi fost mai bine așa. Pentru că uneori am impresia că sunt un idiot mai mare decât par.
De aș fi putut, aș fi plecat imediat. Dar mai aveam o zi întreagă de stat cu el și nu aș vrea să o arăt chiar pe față cât de ciudat mă simt. Mai ales că el se comporta normal. Chiar se comporta normal. Vorbea cu mine, nu mă privea ciudat și nici nu mă evita. Se comporta ca întotdeauna, precum un om normal.
Dar poate asta era, de fapt, problema.
Pentru că, chiar dacă se comportă complet neobișnuit: s-a trezit înaintea mea, mi-a pregătit mic dejunul și a mai ordonat haosul lăsat de după beția noastră stupidă. A vorbit cu mine în mod normal în timp ce luam mic dejunul, m-a întrebat cum mă simt după beție, mi-a propus pastile pentru dureri de cap și m-a întrebat dacă vreau să vin cu el sau să mă odihnesc acasă. Nu mă simțeam nici pe jumătate bine, dar tot am decis să vin cu el oriunde naiba voia. A luat un taxi, deoarece nu eram nici unul în stare pentru a conduce și totuși, nu s-a comportat deloc diferit cu mine. A conversat lejer, a stat aproape de mine și nu a prezentat nici măcar un singur semn de disconfort.
Ce-i drept, nu am făcut chiar mare lucru. Doar ce ar face doi tineri supraenergetici și excitați: ne-am masturbat împreună. Poate m-a ajutat Dumnezeu când m-am simțit mult prea obosit din a continua, deoarece doar dracu știe de ce aș fi fost în stare dacă nu aș fi fost oprit.
Dar totuși — poate am crezut pentru o secundă că poate nu ține minte, dar se citea totul atât de ușor pe chipul său. Dovezile actului de aseară erau înșirate chiar pe gâtul său, dar asta nu însemna aproape nimic. Pentru că știam sigur, chiar dacă nu arăta deloc, se gândea la asta.
Iar de fiecare dată când privirile noastre se întâlneau, știam amândoi că ne gândeam la același lucru. Și mi-aș fi deschis buzele să zic ceva, dar nu știam nici eu ce să zic. Pentru că eram la fel de vinovat precum era el. Un act atât de pueril — doar să se uite la mine și simt imediat cum mintea mi se aprindea de cele mai nepotrivite gânduri.
Își ridică subit bărbia, încât să nu fie nevoit să facă contact vizual direct cu mine și pășește înaintea mea, lăsându-mă pe mine în urma sa.
— Și ce mai exact căutam noi aici? Îl întreb, încercând să mai relaxez tensiunea dintre noi doi.
Deși era imposibil, greșeala actului de aseară ne era impregnat în minte.
