când nici focul nu mă mai arde, deoarece buzele tale sunt mai fierbinți
"Ai o țigară?"
Totul s-a început cu o simplă întrebare.
Trăind în universuri paralele, ai zice că lor doi le-ar fi imposibil să se întâlnească. El - Damian Duarte, moștenitorul...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
╭⋟────────────────────────╮
Peste 2 săptămâni.
— Nu ți-e silă să dormi toată ziua? Măcar schimbă-te de haine, Damian. Te comporți fix ca un copil, îi aud vocea reproșându-mi.
Toată ziua ațipisem la școală. Poate nu era o idee prea inteligentă din partea mea să fug noaptea de acasă când aveam ore următoarea zi, dar chiar îmi era greu. Când apunea soarele, mă trezeam și eu. Poate data viitoare mă voi gândi mai bine înainte de a ieși. Deși slabe șanse.
Cum am ajuns acasă — direct am adormit pe canapeaua din living. Nici măcar ghiozdanul din mașină nu m-am obosit să-l iau. Nu voiam deloc să fiu deranjat. Aveam și noroc cu moartea lui Redmond și închiderea firmei pentru o perioadă, pentru investigații. Nu trebuia să trec pe la birou și nici nu trebuia să caut o scuză. Doar școala mai aveam pe cap, dar în rest eram liber.
Timp suficient în care puteam să dorm. Dacă nu aș fi deranjat de altcineva.
Îmi ridic chipul din pernă, privindu-l printre gene. Tata stătea în fața mea, cu o tabletă în mână, fulgerându-mă cu privirea. Trag pătura peste cap, evitându-l complet.
— Damian, pentru numele lui Dumnezeu, ce dracu faci noaptea de nu dormi ziua?
— Mi-am frecat-o.
— Limbajul, mârâi. Voiam să vorbesc cu tine despre ceva serios, dar tu continui să dormi.
Îi aud pașii aproape de mine, apoi el îmi trage pătura de pe mine. Nu mă ajuta deloc, mai mult mă irita. Îmi ridic privirea pe jumătate moartă spre el. Își rostogoli ochii peste cap, așezând tableta pe măsuța de cafea.
— Ce vrei să fac? Du-te la școală în locul meu și apoi să te văd pe tine plin de energie.
— Despre altceva voiam să vorbesc cu tine. Odihnește-te, dar dacă o faci, fă-o la tine în cameră. Pot veni oaspeți în orice moment, nu vreau să-mi vadă fiul dormind pe canapea.
Trag pătura înapoi pe mine.
— Ți-e rușine cu fiul tău?
— Nu e vorba de rușine, nu-mi întortochea cuvintele. Oricum, voiam să discut despre ceva cu tine.
Îmi ridic privirea spre el.
— Ce vrei?
— Deci, știi și singur despre tot haosul de la birou acum și până o să se rezolve, va mai dura ceva. Eu cu Felicia am decis să profităm de timp și să ne ducem poate într-o vacanță.
