când nici focul nu mă mai arde, deoarece buzele tale sunt mai fierbinți
"Ai o țigară?"
Totul s-a început cu o simplă întrebare.
Trăind în universuri paralele, ai zice că lor doi le-ar fi imposibil să se întâlnească. El - Damian Duarte, moștenitorul...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
╭⋟────────────────────────╮
Supradoză.
Încet, totul prindea contur pe retina ochiilor mei. Întreg trupul îmi era cuprins într-o durere apăsătoare, iar gâtul mă ardea puternic, făcându-mă să-mi încleșt pumnii din cauza durerii. Mintea îmi era încețoșată, iar inima încă mi se zbătea puternic în piept. Nu înțelegeam ce se întâmplă.
— Bea, aud un glas în dreapta mea, iar inima aproape îmi săltă din piept.
Nu mă așteptam să fie cineva lângă mine. Ridicându-mi privirea, un nod mi se opri în gât la vederea bărbatului de lângă mine. Un șaten cu ochii verzi, tatuaje întinzându-se pe întreg corpul său. Privirea sa era fixată asupra mea, privindu-mă serios, fără nici o expresie pe chip. Aaron.
— Ce… ce?
— Uite, cred că îți este sete.
— C–ce s-a întâmplat? Întreb buimac, întinzându-mi mâna tremurândă spre paharul său, dar mă opresc în următoarea secundă.
Deși nu era prima dată când îl vedeam pe bărbatul din fața ochiilor mei, nu puteam avea chiar încredere în el. Nu aveam idee ce căutam aici și oricât de uscat îmi era gâtul în momentul acesta — nici nu aveam idee ce ar fi putut pune în apă.
— Nu ți-e sete? Întrebă confuz, examinându-mă cu privirea. E apă.
— Nu...
— Bine că ai băgat pe gât votcă cu xanax, dar apă de la mine nu iei.
Lăsă paharul lângă mine, pe noptieră, examinându-mă cap coadă cu privirea. Era ciudat cum m-am întâlnit cu el. Nu aveam idee ce căutam cu el, unde eram sau cum am ajuns aici. Dar tot ce știam era că mă ustura gâtul de mor. Stomacul îmi era și el în durere, iar capul îmi zvâcnea. Nu eram în cea mai bună condiție.
— Ții minte ceva?
Îmi cobor privirea, scrâșnind din dinți din cauza durerii.
Câteva fragmente din seara trecuta prindeau contur în mintea mea. Nu mă prea putem contra, pieptul îmi era apăsat de un sentiment de greață. Dacă închideam ochii, totul se învârtea în jurul meu. Dar trebuia să fiu acasă la ora 5. Oricât de rău mă simțeam, ultimul lucru pe care îl voiam era să fiu prins.
— Stai calm, ce te grăbești în așa hal? E aproape 4 dimineața.
