când nici focul nu mă mai arde, deoarece buzele tale sunt mai fierbinți
"Ai o țigară?"
Totul s-a început cu o simplă întrebare.
Trăind în universuri paralele, ai zice că lor doi le-ar fi imposibil să se întâlnească. El - Damian Duarte, moștenitorul...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
╭⋟────────────────────────╮
Onest.
Ploaia lovea geamul cu asprime, loviturile repetitive auzindu-se precum un ecou slab în mintea mea. Părea că nu se mai termină. Cerul era de un cenușiu întunecat, iar vântul șuiera cu putere, un vuiet slab înecând liniștea din încăpere. Chiar dacă ultimele zile nu au fost decât un ciclu constant între vreme ploioasă și mohorâtă— tot nu m-am așteptat azi la ploaie. Deși era aproape iarnă, la ce m-am mai așteptat eu oare?
Cârlionții blonzi îmi cădeau ușor peste gene, privirea fiindu-mi ațintită în jos. Aaron era pe jos, cu spatele lipit de canapea și privirea fixată înspre ecranul laptopului. Stăteam în spatele său, pe canapea, cu degetele încâlcite în părul său umed. Ploaia ne prinsese pe drum, și deși pe mine abia de m-a atins, Aaron a fost spălat binișor. Hainele îi erau ude, iar pielea rece. Din păr îi curgeau șiroaie de apă, iar obrajii îi erau rumeni din cauza frigului.
Aș minți dacă aș spune că nu mă simt măcar nițel vinovat. În fond, eu fusesem cel care l-a obligat să iasă afară. Astfel că acum îi uscam părul cu un prosop, împotriva refuzurilor sale, pentru că eu chiar nu voiam ca el să răcească.
— Damian, o să adorm cu tine. Nu mă ajuți deloc, mi se plânge, iar eu chicotesc.
Își ridică bărbia, privirile noastre întâlnindu-se. Simt un fior curgându-mi pe șira spinării, coborându-mi gingaș degetele pe linia gâtului său.
— De ce?
— E atât de relaxant când cineva îți masează scalpul. Lasă-mi părul în pace dacă nu vrei să rămân cu treaba nefăcută.
— Poate vreau ca tu să adormi în brațele mele? Îmi înclin ușor bărbia, chicotind.
Expiră greoi, simțind prezența buricelor degetelor mele pe pielea sa.
— N-ar fi rău, dar am treabă, glasul îi era slab răgușit.
N-are niciodată grijă suficientă de sănătatea sa. Nici nu a vrut să se schimbe de haine — ud, cum era, era prea ocupat cu orice făcea pe laptop. Cel puțin am reușit să-l conving să se schimbe de haine măcar. Deși și acesteau au ajuns stropite din cauza părului ud, dar cel puțin nu o să răcească acum.
— Nici nu înțeleg ce faci acolo.
— Doar planul meu… îngână mai mult pentru el.
Își închise ochii, părând că nu mai avea mult până adormea. Privirea mi se ridică spre ecran — o filă albă, goală deschisă. Nimic mai mult, doar cursorul care ușor pâlpâia, în așteptarea sa de a scrie ceva.
