Sentimente pierdute

Povestea povestii

 Locuim intr-o poveste. Prin ea, incercam sa dam sens evenimentelor, lucrurilor care ne inconjoara. Este POVESTEA NOASTRA, dar ea capata sens prin confruntarea cu povestile altora. Perceptia noastra functioneaza (si) pentru ca acoradm incredere unei povestiri precedente. Altfel spus, suntem la intersectia dintre memoria individuala si cea colectiva (neverificabila, dar in care credem).

Naratiunea poate fi parcursa in doua moduri: pentru a afla ce se intampla mai departe, dar si pentru ca cititorul sa se construiasca pe sine, sa devina asa cum, probabil, l-a visat autorul. Un autor se adreseaza unui anumit tip de cititor, pe care si l-a imaginat receptiv la istoriile in care el a crezut. Pentru a afla ce urmeaza, e nevoie sa citesti cartea o singura data. Pentru a invata sa citesti (devenind ceea ce s-a numit "un cititor model"), trebuie sa reiei lectura. Numai asa incepi sa detii armele necesare. "Ce arme?" vei intreba.

E foarte simplu.: Cateva notiuni ca: narator, cronotop, verosimil, fantastic, fabulos, insolitare, incepu si final narativ, personaj literar. Inarmat cu ele, vei putea sa citesti ca un "cunascator" si vei putea alege cartile in cunostinta de cauza. 

Textul narativ este o cale de a iesi din inertia, intranzitivitatea (chiar plictiseala) in care alunecam uneori.

Suspendandu-ne incredualitatea (prin lupta cu "setea de real" ce ne poate inghiti), avem acces la noul univers si la semnalele sale de fictiune. (Confuzia dintre realitate si fictiune poate fi inocenta, uneori necesara, dar si de-a dreptul...stupefianta!)

In sfarsit mai exista un prag (ultimul!) in decodificarea naratiunii: un text epic a carui actiune ne provoaca nu este doar "lizibil", ci si "scriptibil". Cititorul poate deveni nu numai consumator, ci si producator al textului.

               Nu este povestea mea, logic. Dar mi-a placut.