Va avertizez de pe acum ca aceasta parte nu este editata. Initial nici nu aveam de gand sa postez nimic pentru ca de cateva zile am racit si ma simt extraordinar de rau, deci nu am avut dispozitia necesara de a corecta sau trascrie ceva zilele astea. Asa ca nu ma criticati prea tare cand veti da de o groaza de greseli:P Nu ma supar daca mi le arata-ti ;)
PS: Cum aceasta poveste nu mai are decat vreo 18 capitole si am terminat de postat o alta poveste de-a mea, m-am decis sa incep sa postez o alta poveste care este aproape terminata. Puteti sa o cititi si sa imi spuneti ce credeti aici: http://www.wattpad.com/story/30871390-m%C3%A2na-omului-mort
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Declan
Dacă ar fi fost o altă familie, cina ar fi fost mai mult decât bizară. Indiferent de câte politeţuri au fost rostite, Trey şi cu mine distrugem dinamica familiei pe care cei din familia Tramell o au, cu siguranţă, chiar dacă este „mama şi George” în loc de „mama şi tata” - sau tata şi Alana pentru Nicholas. Dar domnul Tramell-spune-mi-George şi doamna-Devereaux? - Tramell-dar-spune-mi-Alana sunt diferiţi de oricare adulţi pe care i-am întâlnit şi chiar şi domnul Tramell este diferit acasă decât atunci când l-am văzut la petrecerile formale date de părinţii mei. Ei ne acceptă cu adevărat, tratându-ne ca o parte a familiei atât cât pot. Doamna Tramell l-a fermecat pe Trey să iasă din timiditatea sa şi este pe drumul cel bun în a-i flata confidenţele afară din el cu aceeaşi îndemânare pe care fata ei mi-a arătat-o vreodată, până când am terminat primul fel, iar cumva domnul Tramell m-a captivat pe mine şi pe Nic într-o conversaţie care mă face să vorbesc aşa cum nu am mai făcut-o de ani de zile. Alyssa doar priveşte ambele conversaţii cu o fericire obişnuită care are doar o idee de îngâmfare justificată. Am văzut-o atât de nerezervat de bucuroasă atât de des pe cât am văzut-o îmbrăţişând pe cineva – cu adevărat, asta este o casă a minunilor.
Alyssa se ridică de pe scaun şi începe să ia farfuriile goale - am decimat mâncarea pe care, aşa cum a ţinut domnul Tramell să mă informeze mândru şi am auzit cu şoc ţipător, doamna Tramell a făcut-o. Îngheţ în indecizie, pe jumătate ridicându-mă de pe scaun. Nu pare corect să o las pe Alyssa să facă toată munca, dar serios, curăţând farfuriile? Cunosc eticheta a o şuta de situaţii, am avut-o forată în mintea mea de când am putut vorbi, dar asta nu a fost în planul de lecţie. James sau unul dintre ceilalţi servitorii strâng întotdeauna; niciodată nu mi-a trecut prin minte că ar putea fi altfel.
Doamna Tramell trebuie să fi observat dilema mea, deoarece dă din cap în semn negativ.
- Nu, nu, tu eşti oaspetele, mă asigură. Nu trebuie să ajuţi.
Mă aşez neliniştit înapoi în scaunul meu. Dacă tot am deranjat această familie perfectă, mă simt de parcă trebuie să fac ceva să ajut. Conversaţia mea şovăie în timp ce stau inconfortabil şi o privesc pe Alyssa cum eficient curăţă masa şi dispare pe o uşă care presupun că duce la bucătărie.
Din prima secundă în care aceasta dispare, mama să îşi întoarce ochii de un verde briliant spre mine. Faţa ei nu prea îi seamă: părul scurt al doamnei Tramell este la fel de blond ca a lui Trey, este mai înaltă, iar trăsăturile sale tind spre delicate, în timp ce ale lui Alyssa sunt la fel de tari ca a oricărui prădător, iar aceasta zâmbeşte acolo unde fica ei ar sta enigmatică. Dar ele au aceiaşi intenşi, pătrunzători ochi care pot vedea sub suprafaţa oricui, inclusiv a mea.
- Deci, întreabă, aplecându-se înainte şi odihnindu-şi bărbia pe o mână delicată. De unde o cunoşti pe Alyssa? Ştiu că tu şi Nicholas sunteţi prieteni de ceva vreme, dar Alyssa a fost cea care te-a invitat.
Din senin este la fel de concentrată asupra mea exact aşa cum este mama întotdeauna când este vorba de muncă – dar mama nu şi-ar pune niciodată cotul pe masă. Sunt imediat pus în gardă, la fel cum am fost când am intrat aici, cu zidurile de apărare ridicate pe care întrebările Alyssei întotdeauna reuşeau să le ridice.
Cred că aud o izbitură în bucătărie, de parcă cineva tocmai şi-a lovit capul de un zid, dar o ignor.
- Am fost repartizaţi să facem un proiect împreună, răspund, alegând cu grijă ce interacţiuni povestesc. Iar aceasta a stat cu Trey, de câteva ori. Pur şi simplu nu a vrut să ne lase singuri de Crăciun, mai ales dacă putea să facă ceva să prevină asta.
Nu cred că părinţii ei ar aprecia dacă le-aş spune prima noastră întâlnire din dreptul vestiarului Mişiţei.
- Şi sunt perfect de acord! Spune cu emfază, dar nu este distrasă. Dar există vreun alt motiv pentru care te-a adus aici? Întreabă, ridicând o sprânceană sugestivă care nu mă lasă în nici un dubiu despre unde vrea să ajungă.
- Ce? Mă bâlbâi, binecuvântând obrajii bronzaţi care nu îmi trădează roşeaţa – nu că eu m-aş îmbujora, niciodată nu roşesc. Nu, nu, nu este nimic de acel gen.
Am avut o groază de fete care ar putea fi numite prietenele mele şi multe altele cu care am avut ceva întâlniri, dar niciodată nu le-am întâlnit părinţii. Nu că asta ar fi o situaţie în care să întâlnesc părinţii, dar este la fel de ciudată ca una. Sau cel puţin aşa îmi imaginez că ar fi.
- Suntem doar amici. Atât. Nimic mai mult.
- Oh?
Am un presentiment că mama Alyssei nu mă crede şi ceea ce este şi mai rău, din privirea bizară pe care mi-o oferă Nic, nici acesta nu o face. Bietul de el, singura dată când este suspicios este atunci când spun adevărul. Sau poate acesta este doar protector faţă de sora lui vitregă. Dar apoi, pleoapele doamnei Tramell cad, gene la fel de lungi ca ale feţei sale ascuzându-i ochii şi gândurile.
- Ei bine, sunt bucuroasă că eşti prietenul ei. După problemele sale la ultima şcoală...
Uşa se deschide cu un bang şi Alyssa intră, întrerupând-o. Şi tocmai când ajunsese la partea cea mai bună, dar sunt sigur că ăsta era planul ei.
- Deci, deşertul în faţa bradului? Sugerează, balansând câteva farfurii într-o mână şi o tavă cu prăjituri şi mini torturi cu fructe în cealaltă.
Aproape mă aştept ca ea să aibă un ceainic pe cap, dar acesta împreună cu ceva mai tare stă pe o măsuţă mobilă pe care o împinge în faţa sa.
- Sună minunat, scumpa mea, afirmă doamna Tramell, ridicându-se de la masă.
Noi ceilalţi îi urmăm exemplul, în timp ce iese din cameră, însă eu rămân în urmă şi iau o tavă din mâna Alyssei când trece pe lângă mine. Aceasta îmi aruncă o privire ucigaşă, dar o ignor, continuând să merg. Nu voiam ca deşertul meu să cadă, nu este ca şi cum mă port frumos sau ceva.
***
Câteva ore bune mai târziu, doar eu cu Alyssa mai suntem în sufragerie. L-am forţat pe Trey să se ducă la culcare doar cu o oră mai târziu decât de obicei, adulţii au pledat epuizarea cu o oră mai devreme, iar Nic a dispărut puţin mai încolo după ei, aşa că acum suntem singuri. Este două dimineaţa, iar eu sunt întins pe canapea care ar fi fost prea confortabilă să fie pusă în partea de expunere a casei în casa mea, uitându-mă alene la jocul de umbre, creat de lumina focului din şemineu, de pe tavan. Alyssa este ondulată şi strânsă pe un fotoliu masiv, cu o pătură înfăşurată în jurul său. Singura lumină este de la focul arzând în imensul şemineu.
- Alyssa? Întreb, încă uitându-mă la tavan. De ce sunt io şi Trey aici?
Vocea mea sună tare când singurul sunet este lemnul pocnind în foc.
- Trey şi cu mine, mă corectează instinctiv, apoi ezită, de parcă se gândeşte cât să dezvăluie.
Mă face să aştept atât de mult pentru un răspuns încât consider să pun întrebarea din nou, dar în final răspunde, vorbind lent şi încet, luând în considerare fiecare cuvinţel.
- Mama obişnuia câteodată să muncească de Crăciun, când avea două slujbe ca să ne ţină în apartament şi să îmi dea mie bani de cheltuială. Acelea au fost cele mai mizerabile sărbători din viaţa mea, iar eu am avut unele foarte proaste. Nimeni nu ar trebui să trăiască aşa ceva. Îmi doresc să nu o fi făcut, chiar dacă bani făcuţi de mama s-au dus pe un nou costum pentru mine. Sau cel puţin, acolo aparent i-am cheltuit.
Oare de fiecare dată când învăţ ceva nou şi important despre ea, să fie după miezul nopţii, mă întreb. Asta cu siguranţă pare să fie tendinţa.
- Pe ce ai cheltuit banii, atunci?
Ea a spus că nu este conştientă de ceea ce dezvăluie atunci când este obosită, dar în ciuda orei, nu pare deloc istovită. Nu este ca şi cum aş profita de aceasta, este doar curiozitate.
Oftează, făcând o pauză, dar în sfârşit răspunde cu o asemenea simplitate că nu îi îndoiesc sinceritatea.
- Ţigări.
- De ce?
Fac o faţă la tavan. Nu mă prind. Ea urăşte ţigările la fel de mult ca oricine altcineva pe care cunosc, dacă nu mai mult, aşa cum ştiu prea bine.
- De ce crezi? Se răsteşte.
Mă ridic, uitându-mă uimit la aceasta. Alyssa nu se mai uita neatentă în spaţiu, dar încă nu se uita la mine, privind focul de parcă vede ceva mai mult decât flăcările.
- Am fost o nenorocită de dependenţă. Dacă poţi într-adevăr susţine că am fost şi nu sunt.
Înţelegerea se iveşte în sfârşit, iar falca mea cade în surpriză. Nu am văzut asta venind, dar de altfel, niciodată nu pot prezice ceva despre Alyssa.
- De acea deteşti ţigările atât de mult.
- Printre alte lucruri, permite, viziunile sale în flăcări terminându-se în timp ce îşi schimba atenţia pe mine. Asta şi faptul că te omoară dacă nu renunţi.
Îi las insultă să treacă fără să mă ofensez. Nu este momentul să îi întrerup neobişnuita sinceritate.
- Sunt acele lucruri aceleaşi de care mama ta vorbea?
Aş fi crezut că ea este tipul de persoană destul de isteaţă să nu se lase prinsă, dar dacă mama să ştie, Alyssa a trebuit să fi fost descoperită, cumva.
- Nu. Ea nu a ştiut niciodată despre asta.
Faţa să se află în umbră, lumina ratând-o. Pare să se combine cu scaunul şi întunericul, dar eu tot pot auzi notă dură din vocea ei.
- Atunci despre ce vorbea?
Din prima secundă când am rostit fraza aceea, am ştiut că m-am aventurat prea departe. Alyssa nu este pregătită să verse totul, iar limita sa este atinsă. Nici măcar spiritul Crăciunului nu o poate face să îşi dezvăluie toate secretele.
Oftează, descolăcindu-se din fotoliu, aruncând pătură pe podea. Se întinde la fel de sinuos ca o pisică. Îmi ţin ochii cu fermitate pe foc, nu pe trupul suplu care este aruncat din senin într-un ascuţit relief-şi care pare să strălucească -, accentuat de lumina focului.
- Nu vreau să mă contrazic cu tine în seara asta, îmi spune pe un ton fin, sunând obosită de ceva mai mult decât faptul că a stat trează.
Părul său lung atârnă liber în jurul feţei sale, mai întunecat decât umbrele ce o înconjoară. Chipul pal care reflectă lumina şi pare să strălucească, arată aproape sălbatic, aproape fey.
- Aşa că voi pretinde că nu ai pus acea întrebare.
Mă ridic şi eu, nu la fel de graţios, dar de altfel sunt considerabil mai mare şi mai puţin delicat decât ea.
- De ce nu îmi spui niciodată ceva despre tine, orice? Cer.
Dacă nu ar fi fost într-o dispoziţie diferită sau dacă nu aş fi fost atât de obosit - nu sunt obişnuit să stau trează atât de târziu fără ceva întăriri -, nu aş fi întrebat, dar cum mă găsesc în această situaţie...
Aceasta râde sceptică, o notă sălbatică în vocea ei.
- Declan, tu ştii mai multe despre mine decât practic oricine. Eşti un prieten bun, chiar dacă încerci să nu fi, dar există încă lucruri pe care nu vreau – nu pot – să le împart cu nimeni. Iar despre ceea ce întrebi tu, se încadrează aici.
Se întoarce pe călcâie, ieşind din încăpere cu eleganţa unei pantere care vânează, dar fără pic de furie.
- Mă duc să mă culc, noapte bună.
O privesc plecând, întrebându-mă dacă sunt mulţumit că m-a numit un prieten bun sau enervat că încă nu mi-a zis. Cu Alyssa şi nenorocitele ei de secrete, este în general în egale părţi, dar în seara asta primul trebuie să câştige.